Linkuri accesibilitate

Număr mare de solicitanți la programul de învățare a limbii române pentru minorități


Imagine de la o lecție de limbă română pentru adulți la Congaz, UTA Găgăuzia.
Imagine de la o lecție de limbă română pentru adulți la Congaz, UTA Găgăuzia.

Peste 12.700 de persoane s-au înscris pentru circa 5.000 de locuri disponibile la ediția din acest an a programului național de studiere a limbii române, destinat adulților alolingvi care vor să învețe româna de la zero sau să-și perfecționeze cunoștințele.

Potrivit Ministerului Educației, cele mai multe cereri au fost depuse de persoane care locuiesc în Chișinău, în Găgăuzia, la Bălți și la Tiraspol. Peste 9.000 de solicitanți au cerut să studieze nivelul începător (A1) sau nivelul elementar (A2).

Cei care au depus dosarele activează în domenii ca educația, economia, medicina, administrația publică centrală și locală, arte sau justiție. Mai mult de jumătate (56%) au cerut cursuri online. Peste 75% vor să meargă la ore după serviciu.

Prima promoție de adulți găgăuzi care au învățat româna: „E mai greu pentru noi, pentru că nu avem cu cine să vorbim”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:24 0:00

Cursurile de română sunt gratuite și vor fi organizate atât cu prezență fizică, cât și online, în lunile martie – decembrie. Un curs va dura în medie 120 de ore, în funcție de nivelul de competență lingvistică, față de 60 de ore cât era în 2023. La final, participanții vor obține un certificat.

Anul trecut, când Ministerul Educației a lansat acest program, s-au înscris 6.550 de persoane. Pentru organizarea ediției din acest an, ministerul a alocat 10 milioane de lei.

XS
SM
MD
LG