Linkuri accesibilitate

Oazu Nantoi: „Dodon se comportă ca un lider de partid, care nu uită de alegerile parlamentare din 2018, și în calitate de agent de influență al Federației Ruse”


Imagine din expoziția de fotografii „O călătorie într-o țară care nu există”, 2014
Imagine din expoziția de fotografii „O călătorie într-o țară care nu există”, 2014

Interviul dimineții cu un expert politic de la Chișinău, despre aniversarea a 25 de ani de la declanșarea operațiunii de menținere a păcii pe Nistru.

Președintele Igor Dodon intenționează să elogieze sâmbătă, la Bender, alături de vicepremierul Federației Ruse, Dmitri Rogozin, împlinirea unui sfert de secol de la instaurarea mecanismului de menținere a păcii pe Nistru, misiune bazată pe prezența militarilor ruși în regiune. Această temă și altele, care par mai mult să inflameze problematica transnistreană, decât să o relaxeze într-o convorbire cu analistul politic Oazu Nantoi.

Europa Liberă: Președintele Igor Dodon a anunțat că va participa, alături de vicepremierul rus Dmitri Rogozin, la festivitățile consacrate împlinirii unui sfert de veac de la stoparea ostilităților armate pe Nistru și instaurarea misiunii de menținere a păcii bazată pe prezența militarilor ruși în regiune. Prezența lui Igor Dodon la asemenea festivități - o premieră pentru președinția de la Chișinău - nesocotește, aparent cel puțin, poziția celorlalte autorități moldovene care consideră nepotrivită participarea la acțiunile ruso-transnistrene organizate unilateral. Cum vedeți Dvs. această situație, această premieră și tot ce ține de ea?

Oazu Nantoi: „În primul rând, când ne uităm la fenomenul care se numește „conflict transnistrean”, există cel puțin două abordări. Prima abordare este una oficială: Republica Moldova face parte din formatul penta-lateral, cum se spune la noi, al procesului de negociere în care Republica Moldova și Transnistria sunt două părți în conflict, iar Federația Rusă şi - nu e cazul să uităm - Ucraina, sunt mediatori între două părți în acest conflict. Dl Dodon, formal, din punct de vedere al poziției oficiale a țării, poate să participe la acest eveniment în calitate de țară care recunoaște că Federația Rusă nu este agresor, ci este mediator.

Oazu Nantoi
Oazu Nantoi

Dar, totodată, dacă ne uităm la decizia CEDO din 8 iulie 2004 în cazul Ilașcu și alții împotriva Republicii Moldova și Federației Ruse, precum și la opinia aproape consolidată a comunității de experți din Republica Moldova, anume Federația Rusă este responsabilă de instigarea conflictului, este parte în conflict și, drept urmare, nu poate fi principialmente mediator. Iar dacă totuși ținem cont de realitățile ce există în stânga Nistrului, este evident că în stânga Nistrului există un regim de marionete rusești, iar Federația Rusă este acea țară care nu recunoaște nici suveranitatea, nici integritatea teritorială, nici statul de neutralitate permanent al Republicii Moldova.

Prin urmare, dl Dodon în cazul dat s-a poziționat nu atât pe poziția oficială determinată şi ea de cedările unilaterale ale Republicii Moldova, precum în cazul dat dl Dodon se comportă, pe de o parte, ca un lider de partid care nu uită de scopuri electorale legate de alegerile parlamentare din 2018, pe de altă parte, în calitate de agent de influență a Federației Ruse. E regretabil acest lucru, dar alte explicații eu nu pot găsi.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:13:58 0:00
Link direct

Și atunci când a apărut informația, sau dl Dodon la un post de televiziune rusesc a declarat că are de gând să-i decoreze pe pacificatorii ruși, chiar și pe cei transnistreni, dacă vor accepta, care tot ruși sunt, a apărut întrebarea firească: de ce dl Dodon ignoră participarea Ucrainei la operațiunile de menținere a păcii și zece ofițeri, observatori din partea Ucrainei tot participă la această operațiune? Dl Dodon nu are de gând să-i decoreze pe ei?”

Europa Liberă: Dl Dodon împreună cu dl Rogozin va merge să celebreze la Tiraspol o misiune rusă de menținere a păcii, o misiune în legătură cu care s-a cerut consecvent din partea autorităților moldovene să fie schimbată şi înlocuită cu una civilă, cu mandat internaţional. Ce valoare mai au acest gen de solicitări?

Oazu Nantoi: „În primul rând, când vorbim despre dl Rogozin, e cazul să menționăm că decretul semnat de dl Medvedev, care pe atunci încălzea fotoliul dlui Putin, la 21 martie 2012 privind desemnarea dl Rogozin drept reprezentant special al președintelui Rusiei pentru Transnistria iarăși se încadrează în formula aceea că Rusia sfidează suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova. Dar pe atunci oficialitățile Republicii Moldova au ignorat acest decret și au găsit o formulă de neutralizare a obrăzniciei Federației Ruse, declarându-l pe Rogozin co-președinte al Comisiei moldo-ruse. Dl Rogozin figurează în această calitate atunci când, sfidând suveranitatea Republicii Moldova, se plimbă pe la Tiraspol.

În situația pe care noi o avem, eu nu pot să uit vizita dlui Dodon la Moscova din 15-17 ianuarie curent, unde dl Dodon s-a angajat de facto să implementeze ceea ce pe timpuri era numit memorandum Kozak și anume: transformarea Republicii Moldova într-un pseudo-stat controlat din Est de către Federația Rusă, sub pretextul reîntregirii țării şi soluționării conflictului transnistrean. Mai grav este că între timp a apărut și o altă situație și anume: Federația Rusă, dorind să promoveze un asemenea scenariu în Republica Moldova, intenționează ulterior să-l propună pentru Ucraina, pentru regiunile Donbas, Donețk și Lugansk. Lucrurile s-au complicat foarte mult în legătură cu agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei și comportamentul dlui Dodon, lipsa reacției oficialităților moldovenești la comportamentul Rusiei nu contribuie la optimism.

În ceea ce privește cerințele repetate - și s-ar putea de spus chiar insistente ale Republicii Moldova - de a transforma operațiunea de menținerea păcii într-o misiune civilă sub mandat internațional, astea sunt doar niște declarații. Statul Republica Moldova nu a făcut nimic pentru ca Federația Rusă să accepte această transformare. Și când ne uităm la site-ul Ministerului Apărării al Federației Ruse, acolo nu vedem misiune de menținere a păcii, noi vedem acolo grupul operativ al trupelor rusești în Transnistria care se comportă ca o unitate militară a Federației Ruse și care nu are nimic comun cu pacificarea. Prin urmare,

Clasa politică demonstrează o nepăsare strigătoare cer în raport cu așa zisul conflict transnistrean și este greu să fii optimist în ceea ce privește perspectiva de existență a statului Republica Moldova...

noi nu putem ignora faptul că prezența ilegală a trupelor rusești pe teritoriul Republicii Moldova, ceea ce din punct de vedere juridic se numește act de ocupație militară, prezintă un pericol pentru securitate regională.

Eu am participat la acele discuții ale experților în primăvara anului 2014 când noi la modul cel mai serios discutam că din punct de vedere juridic dacă trupele rusești ar fi atacat Ucraina, Odesa de exemplu, aceasta ar fi însemnat responsabilitate juridică a Republicii Moldova, deoarece de pe teritoriul Republicii Moldova ar fi fost atacat Ucraina. Însă la noi, spre regret, clasa politică demonstrează o nepăsare strigătoare cer în raport cu așa zisul conflict transnistrean și este greu să fii optimist în ceea ce privește perspectiva de existență a statului Republica Moldova, ne mai vorbind de parcursul european fără ca să avem o altă clasă politică și fără soluționarea acestui conflict.”

Europa Liberă: Revenim pentru o clipă, dle Nantoi, la intenția de decorare exprimată de președintele Dodon. Dvs. găsiți posibilă, de exemplu, o acțiune simetrică a autorităților transnistrene de a decora militari sau veterani din dreapta Nistrului și pe alții cu distincții „de stat” ale autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene, de exemplu, cu medalii jubiliare emise la Tiraspol acum „25 de ani de la respingerea agresiunii armate de către apărătorii Transnistriei” sau „25 de ani ai Misiunii de menţinere a păcii în Transnistria”?

Oazu Nantoi: „Pe teritoriul Republicii Moldova noi nu avem probleme cu medaliile - sunt multe medalii și la Comrat, care, pe timpul lui Mihail Formuzal, acesta cu sacii le distribuia la Tiraspol. Iar ceea ce ține de poziția Tiraspolului, se observă un lucru interesant: dacă ne uităm pe site-ul oficial al regimului legal din stânga Nistrului, acest site generează niște articole desprețuitoare, foarte agresive în raport cu Igor Dodon, declarându-l parte a unui joc de amăgire a Rusiei și este binecunoscut faptul că 4 ianuarie curent Vadim Krasnoselski a acceptat să se întâlnească cu Igor Dodon doar sub presiunea Federației Ruse.

Eu nu știu cum vor sta alături, cum vor zâmbi, cum își vor strânge mâinile și ce vor declara Krasnoselski și Dodon, dar este evident că Krasnoselski este impus de Federația Rusă pentru ca să fie consolidată imaginea lui Dodon, nu printre cetățeni ai Republicii Moldova, da în calitate de agent de influență a Federației Ruse, care în caz de victorie la alegerile parlamentare, va avea obligația să realizeze scenariile rusești menționate de mine care se bazează pe memorandumul Kozak.”

Europa Liberă: Ce linii roșii, dle Nantoi, mai rămân în raport cu regiunea transnistreană, dacă președintele vrea să decoreze militarii ruși amplasați acolo?

Oazu Nantoi: „Nu există linii roșii atâta timp cât societatea tratează cu indiferență această problemă și atâta timp cât clasa politică din Republica Moldova în primul rând, eu am în vedere partidele parlamentare doar mimează preocupare de soluționarea conflictului transnistrean. Să nu uităm că încă în toamna anului trecut dl Adrian Candu, pe fundalul activismului Germaniei care deținea președinție în OSCE, public a recunoscut că statul Republica Moldova nu are o strategie de soluționare a conflictului.”

Europa Liberă: Mai mulți experți și activiști civici au semnat o petiție prin care cer instituțiilor relevante să declare pe vicepremierul rus Dmitri Rogozin persona non-grata în Republica Moldova. Credeți că în contextul de acum o asemenea cerere poate avea o finalitate în condițiile atitudinii pe care o au autoritățile față de aceste probleme?

Oazu Nantoi: „În postura mea triplă, de semnatar al acestei petiții, cetățean al Republicii Moldova fără cetățenii de alte țări și de expert în ceea ce se numește conflictul transnistrean, eu consider că contează acele acțiuni, inclusiv declarații care fac parte dintr-un plan național de soluționare a conflictului de întregire a Republicii Moldova. Faptul că experții independenți încearcă să sensibilizeze opinia publică, înseamnă că experții își fac datoria lor civică. Rămâne de văzut care va fi reacția oficialităților.”

XS
SM
MD
LG