Linkuri accesibilitate

Există însă constrîngeri asociate cu corupţia, ineficiența justiției şi resurse financiare limitate.



Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică a lansat astăzi cel de-al doilea raport trimestrial privind Tendinţele în Economia Moldovei. Concluzia principală la care au ajuns experţii este că traiectoria generală a economiei în Republica Moldova este ascendentă. Chiar dacă creşterea economică în semestrul doi este mai mică decît cea din primul semestru, experţii prognozează pînă la finele acestui an o creştere economică de 7 la sută. Şi Ministrul economiei Valeriu Lazăr care prognoza anterior o creştere economică de 6 la sută, a declarat astăzi că aceasta ar putea constitui între 6,5 şi 7 la sută. Detalii are Alla Ceapai.

Traiectoria economiei în Republica Moldova este ascendentă



Deşi experţii de la Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică, dar şi ministrul de economie Valeriu Lazăr prognozează o creştere economică optimistă de pînă la 7 la sută pînă la finele acestui an, există factori care împiedică creşterea economică, susţine expertul Alexandru Stratan: „Cele mai mari constrîngeri în calea creşterii economice sunt asociate din păcate cu corupţia, calitatea şi capacităţile instituţiilor statului, deficienţe ale actului juridic şi accesul limitat la resursele financiare.”

Creşterea economiei Moldovei până la mijlocul anului a fost de 7,5 la sută. A urmat apoi o uşoară scădere, de 0,7 la sută, dar care, în opinia ministrului Valeriu Lazăr, nu ar trebui să trezească îngrijorare: „Această încetinire creşterii economice pe care au constatat-o colegii este absolut firească, fiindcă în anul 2012 se finalizează etapa de recuperare economică post-criză. Chiar în raport cu ultimul nostru pronostic din luna septembrie am revăzut pînă la 6,5 la sută creşterea economică.”

Experţii de la Institutul de Economie sunt de părere că această creştere va fi resimţită de populaţie peste cel puţin un an, din simplul motiv că şomajul continuă să crească, mai puţin pensiile şi salariile, în timp ce preţurile urcă într-un ritm îngrijorător. Analistul economic Alexandru Fala: „Dacă este să analizăm evoluţia preţurilor aici avem o situaţie care nu prea ne bucură. Pe parcursul primului semestru am avut o evoluţie de 6,6 la sută şi în al doilea semestru avem deja o inflaţie de 7, 1 procente. Factorii care au generat această evoluţie a fost demararea celei de-a doua runde a majorării preţurilor la produsele energetice, scumpirea energiei electrice, precum şi condiţiile climaterice care au creat condiţii nefavorabile pentru colectarea roadei.”

Chiar dacă o dinamică pozitivă este constatată de experţi la capitolul atragerii investiţiilor străine, ministrul economiei Valeriu Lazăr sugerează că întotdeauna este loc de mai bine: „Vreau să vă zic că avem foarte mulţii investitori potenţiali dar care aşteaptă să vadă ce se va întîmpla în Republica Moldova pe plan politic. Este un factor absolut determinant pentru investitorii serioşi.”

Cel mai mare „succes” în economie este că Republica Moldova în acest an mai mult a exportat decît a importat, spune expertul Marcel Chistruga. Însă această devansare a exportului e mai curînd un episod, decît o tendinţă de lungă durată: „La capitolul importuri am dori să menţionăm că produsele agro-alimentare şi-au temperat ritmurile de creştere, iar la anumite produse cum ar fi zahărul sau ţigările s-a înregistrat chiar o scădere a importurilor. La capitolul exporturi cea mai mare pondere o au încă produsele agro-alimentare, dar menţionăm un aspect foarte pozitiv creşterea produselor manufacturate: maşini, echipamente de transport, mobilă, îmbrăcăminte în special în ţările Uniunii Europene.”

Sub aspect regional produsele moldoveneşti sunt orientate mai mult spre Europa, decît spre Comunitatea Statelor Independente. Iar pînă la finele acestui an exporturile vor continua să crească, prognozează experţii de la Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică. Tot în creştere va fi şi inflaţia. Totodată, experţii avertizează că s-ar putea reduce remitenţele din cauza crizei în zona euro, ceea ce va afecta însă nu atît economia, cît bunăstarea unor largi categorii de populaţie.
XS
SM
MD
LG