Linkuri accesibilitate

Camionagiii polonezi suspendă protestul de la granița cu Ucraina


Camionagiii din Polonia cer restricționarea activității colegilor lor ucraineni în UE, susținând că în condițiile actuale le „fură pâinea”. (Foto: Wojtek Radwanski / AFP)
Camionagiii din Polonia cer restricționarea activității colegilor lor ucraineni în UE, susținând că în condițiile actuale le „fură pâinea”. (Foto: Wojtek Radwanski / AFP)

Camionagiii polonezi, care au blocat punctele de frontieră cu Ucraina de mai mult de două luni, își vor suspenda protestul până la 1 martie, după ce au semnat un acord cu guvernul.

Anunțul a fost făcut marți de ministrul polonez al Infrastructurii, Dariusz Klimczak.

„Am semnat un acord. Rezultatul acordului va fi întreruperea protestelor la punctele de trecere a frontierei din trei orașe: Korczowa, Hrebenne, Dorohusk", a declarat ministrul Infrastructurii, citat de Reuters.

Șoferii polonezi au cerut ca Uniunea Europeană să reintroducă un sistem prin care companiile ucrainene să aibă nevoie de permise pentru a opera în blocul comunitar și, prin reciprocitate, și pentru camionagiii europeni care intră în Ucraina.

„Protestul va fi oprit până la 1 martie”, a adăugat el, spunând că discuțiile sunt încă în curs.

Tomasz Borkowski de la Comitetul pentru Protecția Transportatorilor și Angajatorilor de Transport a declarat pentru Reuters înainte de ceremonia de semnare că protestul va fi suspendat începând de miercuri.

„Am convenit anumite condiții, vom acorda timp guvernului să lucreze, deoarece este un nou guvern”, a spus el.

Dar deja marți seară, la ora 20, informează Interfax, s-a reluat trecerea camioanelor prin punctul de trecere Iahodin-Dorohusk, în ambele direcții, potrivit poliției de frontieră ucrainene.

Principalele puncte ale acordului care a permis suspendarea protestului includ monitorizarea soluțiilor elaborate în comun de Polonia și Ucraina pentru a ușura situația șoferilor înmatriculați în UE din Ucraina, discuții cu UE cu privire la acordul său cu Ucraina și discuții cu Comisia Europeană privind sprijinul financiar pentru companiile de transport de marfă poloneze.

XS
SM
MD
LG