Linkuri accesibilitate

Astăzi, în Moldova și în lume


7 grade maxima astăzi la Chisinau. Cât a fost și ieri. Noaptea însă vor fi totuși 2 grade cu plus. La Kiev noaptea 0 grade, ziua 5. La Moscova, 3 grade cu plus. Ieri a nins nițel. La București, ziua maxima ajunge la 10 grade, noaptea minus 1. Aici la Praga – cam ca la Kiev – maxima nu trece de 3 grade! În sudul Europei – la Roma se anunță ploaie și 15 grade, la Madrid 10 și innourat iar la Lisabona – tot ploaie ca la Roma...

Din agenda zilei în Moldova, notăm:

Vizita la Chișinău a comisarei europene pentru trasporturi – Alina Vălean – care are anunțată o întrevedere și o conferință de presă comună cu șefa cabinetului de la Chișinău, Natalia Gavrilița. Această vizită vine după cea de marți , 23 noiembrie, a șefei statului moldovean la București unde a fost vorba de colaborarea între cele două țări, de sprijinul Bucureștiului pentru reformă și de problemele energetice, economice și comerciale ca și despre consolidarea instituțiilor publice și un parcurs independent pentru justiția de la Chișinău.

„Cum este asigurat dreptul persoanelor virstnice la asistență socială în Moldova ” este tema unei conferințe de presă anunțată pentru astăzi.

O altă conferință este consacrată eforturilor de a combate bullyingul în Moldova.

Pe plan internațional

Astăzi este Ziua mondială a eliminării violenței împotriva femeilor – potrivit calendarului Națiunilor Unite.

La Moscova, Curtea Supremă de Justitie urmează să se pronunțe în legatură cu viitorul organizației Memorial, una dintre cele mai importante organizații civice pentru apărarea drepturilor omului, organizație acuzată de procurori că ar fi încălcat draconicele reglementări ale legii agenților străini. Intenția autorităților ruse de a închide această prestigioasă organizație a fost criticată de Occident, de laureații premiului Nobel – fostul președinte Mihail Gorbaciov și jurnalistul Dimitri Muratov, ca și de secretarul de stat american Anthony Blinken.

Marți, un tribunalul din Moscova le-a acordat procurorilor mai mult timp - pînă pe 29 noiembrie - pentru a răspunde obiecțiilor apărării în cadrul unei ședințe preliminare în vederea închiderii Centrului Memorial pentru Drepturile Omului.

Președintele Franței Emanuel Macron va fi astăzi la Roma, unde urmează să semneze un acord de colaborare cu premierul Italiei Mario Draghi.

In Statele Unite este sărbătoarea de Thanksgiving / Sărbatoarea Recunoștinței. Este o sărbătoare specific americană și își are originea în anul 1620 când pelerinii care au descins din Europa s-au aşezat pe coasta de est a Americii de nord.

Ea a devenit sărbătoare naţională printr-o proclamaţie din 1863 a preşedintelui Abraham Lincon şi a fost statuată în forma actuală de Congresul Statelor Unite în 1941. Ziua Recunoştinţei este pentru toţi americanii un prilej de a se opri din goana existenţei cotidiene şi a-şi manifesta recunoştinţa pentru ceea ce le-a adus anul precedent, un prilej pentru familii de a se aduna în jurul unei mese festive la care se mănâncă neapărat curcan și de a se bucura împreună.

XS
SM
MD
LG