Linkuri accesibilitate

Alegeri în Serbia: Partidul președintelui Vučić se îndreaptă către victorie


O secție de votare din Belgrad, 17 decembrie (foto REUTERS/Zorana Jevtic)
O secție de votare din Belgrad, 17 decembrie (foto REUTERS/Zorana Jevtic)

După numărarea a aproximativ 51% din voturi la alegerile parlamentare anticipate din Serbia, Partidul Progresist Sârb (SNS) al președintelui Aleksandr Vucic, aflat la guvernare, conducea cu 48,91%, potrivit cifrelor preliminare publicate de Comisia Electorală Provincială (PIK). 

Coaliția pro-europeană Serbia împotriva violenței se afla pe locul al doilea, cu 20,3%, urmată de Uniunea Maghiarilor din Voivodina, cu 6,88%, potrivit cifrelor PIK.

În cazul în care aceste procente nu se vor schimba, SNS poate obține majoritatea absolută în legislativul de 250 de mandate al țării și ar putea forma un guvern pe cont propriu.

Alegătorii au votat pentru cei 250 de deputați din Adunarea Națională, dar și pentru cei 110 membri ai consiliului municipal al Belgradului. Consiliul alege, la rândul lui, un primar pentru un mandat de patru ani. S-a votat, de asemenea, pentru consiliile districtuale mai mici ale orașului, dar și pentru consiliile locale din 65 de localități.

Chiar dacă rezultatul votului va fi făcut public în seara zilei de 18 decembrie, prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, l-a felicitat înainte vreme pe Vučić printr-un mesaj publicat pe X, fostul Twitter, pentru că ar fi câștigat cu un rezultat „zdrobitor” aceste alegeri. „Serbia nu stă pe loc!”, a scris Orban.

Vučić a primit apoi felicitări și de la Kremlin. Purtătorul de cuvânt rus Dmitri Peskov a spus că Moscova speră în „consolidarea pe mai departe a prieteniei” cu Belgradul.

Vučić nu s-a aflat personal pe buletinul de vot la alegerile parlamentare și locale de duminică, dar competiția a fost considerată, în mare măsură, un vot de încredere pentru el și guvernul lui. „Sarcina mea a fost să fac tot ce mi-a stat în putință pentru a asigura o majoritate absolută în parlament", a declarat Vučić.

Criticii lui Vučić s-au plâns că președintele și-a consolidat puterea preluând controlul presei și al guvernului. Conform unor sondaje de opinie publică de dinaintea votului, aproape jumătate din țară nu credea că alegerile vor fi libere sau corecte.

Turism electoral intens

Alegerile au fost monitorizate de aproximativ 5800 de observatori internaționali care-și vor prezenta observațiile în următoarele două zile.

Misiunea lor nu a fost ușoară. Rasa Nedeljkov, directorul de program al misiunii de observare a organizației neguvernamentale sârbe CRTA, a afirmat că observatorii grupului au fost atacați fizic și că vehiculele lor au fost distruse în municipalitatea Odzaci din nordul Serbiei. Ulterior, poliția a declarat că a arestat un suspect în legătură cu incidentul și că se desfășoară o anchetă.

Misiunea de observare a Centrului neguvernamental pentru Alegeri Libere și Democrație (CeSID) - înființată la Belgrad în 1997 - susține că are date despre „nerespectarea repetată” a procedurilor electorale în mai multe secții de votare și despre prezența „materialelor de propagandă” la unele secții de votare.

Nu sunt singurele nereguli înregistrate. După închiderea urnelor, reprezentanții coaliției de opoziție „Serbia împotriva violenței” au declarat că au înregistrat peste 450 de încălcări ale legii în secțiile de votare.

Ambasadorul SUA în Serbia, Christopher Hill, a spus că a vizitat mai multe locuri de desfășurare a alegerilor în capitala Belgrad. „Ambasada americană are 14 echipe răspândite în Serbia și la Belgrad”, a afirmat el, adăugând că nu poate face încă o evaluarea generală a alegerilor.

Coaliția pro-europeană contestă alegerile de la Belgrad

Sondajele făcute în Belgrad, capitala țării, arată că opoziția pro-europeană unificată, coaliția „Serbia împotriva violenței”, se află într-o cursă strânsă cu coaliția lui Vučić. Rasa Nedeljkov de la CRTA spune că observatorii au văzut cum erau aduși cu autobuzul alegători din Republica Srpska, entitatea sârbă din Bosnia-Herțegovina la Belgrad, pentru a vota în această circumscripție unde opoziția avea șanse mai mari de câștig, în loc să voteze în localitățile lor de domiciliu.

Miroslav Aleksic,. de la coaliția pro-europeană de opoziție, a declarat că formațiunea sa „nu poate... accepta rezultatele” votului din Belgrad și a cerut, în seara zilei de 17 decembrie, anularea rezultatelor votului din capitală, acuzând SNS că „a adus oameni din afară” pentru a vota. Aleksic spune că au fost emise „40 de mii de cărți de identitate pentru ca oamenii să vină și să voteze alături de cetățenii din Belgrad".

De asemenea, susține opoziția, în Kosovo, țara vecină, peste 22 de mii de cetățeni sârbi care locuiesc acolo și au drept de vot în Serbia s-au îmbarcat într-o călătorie organizată peste graniță pentru a participa la votul sârbilor.

Partidul lui Vučić și influența Rusiei

De la preluarea mandatului în mai 2017, Vučić a menținut legături strânse cu Rusia, chiar și după invazia Moscovei în Ucraina din februarie 2022, încercând în același timp să echilibreze relațiile cu Occidentul, în speranța de a adera în cele din urmă la Uniunea Europeană.

Serbia a declarat că respectă integritatea teritorială a Ucrainei, dar a rezistat, de asemenea, presiunilor UE de a se alătura sancțiunilor occidentale pentru a pedepsi Moscova pentru războiul din Ucraina, iar relațiile extremiștilor sârbi cu grupările paramilitare ruse sunt notorii.

Experții occidentali au avertizat în repetate rânduri cu privire la pericolele potențiale reprezentate de aliații de extremă dreapta ai Rusiei din Serbia. Acest pericol a fost evident după demonstrațiile de stradă din primele zile ale invaziei din Ucraina, după declarațiile unor lideri sârbi cu privire la război și refuzul guvernului de a se alinia sancțiunilor occidentale.

James Rubin, diplomat american coordonator al Centrului de angajament global al Departamentului de Stat al SUA, a cărui activitate constă în expunerea și contracararea propagandei străine, spunea că țările Balcanilor de vest sunt extrem de vulnerabile la propaganda rusă. „O mare parte” a acestei propagandei provine din Serbia, spune diplomatul american.

XS
SM
MD
LG