Linkuri accesibilitate

Audierile din Parlament: tardive și neinformative


La rînd pentru interpelări
La rînd pentru interpelări

Singurul element nou: după tulburările de acum 2 ani, la inițiativa președinției au fost distruse documente la sediul SIS.


La o săptămână după a doua aniversare a protestelor din aprilie 2009, parlamentarii i-au audiat astăzi pe şefii poliţiei, procuraturii şi serviciului din informaţii. Din declaraţiile lor se pot desprinde ideile că de vină pentru violenţă este fosta putere comunistă şi că România nu s-a amestecat în nici un fel în evenimentele de la Chişinău.

La 7 aprilie nu a fost o lovitură de stat, iar tinerii din România nu au fost implicaţi în acele evenimente – sunt două concluzii repetate astăzi de la tribuna Parlamentului de vice-directorul SIS Valentin Dediu.

Nimic nou nu a spus în faţa legislatorilor nici Procurorul General Valeriu Zubco. Cu excepţia, poate, a informaţiei că, într-adevăr, au existat documente care au fost distruse după tulburările din aprilie la iniţiativa preşedinţiei, mai exact a şefei Aparatului Preşedintelui de atunci, Alina Rusu. Lăzile cu acte au fost arse la sediul central al SIS, afirmă Procurorul General, dar de probe că printre ele ar fi existat şi acte secrete procuratura nu dispune, a mai adăugat Valeriu Zubco.

O societate care a suferit halucinații pe 7 aprilie?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:17 0:00
Link direct


Concluzia care a putut fi desprinsă din discursul Ministrului de interne Alexei Roibu, este că poliţia a acţionat neprofesionist, iar de violenţe şi devastări este responsabilă conducerea de atunci a Ministerului de interne.

După încheierea audierilor, opoziţia comunistă a criticat în termeni duri atât rapoartele, cât şi raportorii. Nu au lipsit cuvinte ca „circ cu clovni”, „audieri stranii şi amuzante”, iar răspunsurile reprezentanţilor MAI, SIS şi PG au fost calificate de deputaţii comunişti drept „evazive” şi „obraznice”.

Însă, opoziţia nu este singura care a criticat prestaţia instituţiilor care trebuie să afle adevărul despre 7 aprilie. Iată ce ne-a spus liderul grupului parlamentar al liberal-democraţilor, Mihai Godea: „Impresia este una dezolantă din punctul meu de vedere, pentru că primul gînd care mi-a venit după audierea rapoartelor reprezentanţilor SIS, PG a fost că noi toţi împreună, societatea, am avut halucinaţii pe 7 aprilie. Că nu s-a întîmplat practic nimic. ”

Nemulţumiţi şi ei, liberalii au adresat mai multe reproşuri ministrului de interne, despre care zic că i-a avansat în funcţii pe mulţi dintre poliţiştii „torţionari”. Iată doar o replică sonorizată de la tribuna Parlamentului de deputatul liberal Valeriu Munteanu: „De pe o parte, spuneţi că aceşti conducători au dat dovadă de neprofesionalism, pe de altă parte ne spuneţi că ancheta a demonstrat că ei au activat cum trebuie.”

Alexei Roibu: „Ei au fost sancţionaţi, dar nu până a fi concediaţi.”

Dar audierile organizate astăzi trebuiau să se producă cu cel puţin un an în urmă dacă se întâmpla aşa cum recomanda „Comisia Nagacevschi” atunci când anul trecut îşi ţinea raportul pe marginea evenimentelor din aprilie. Europa Liberă i-a solicitat ex-preşedintelui acestei comisii, Vitalie Nagacevschi, care a renunţat după prezentarea raportului la mandatul de deputat, revenind la practica de avocat, să comenteze întârzierea cu care au fost audiate rapoartele.

Vitalie Nagacevschi: „Sunt două ipoteze. Prima ar fi lipsa interesului politic. A doua ar fi că atunci erau alte probleme mai importante şi de aceea s-a mers pe încercarea de a se uita, a se amâna şi s-a ajuns unde s-a ajuns.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG