Linkuri accesibilitate

Tripoli trimite emisari la Atena și Ankara


Forțe insurgente în apropierea universității din Brega

Forțe insurgente în apropierea universității din Brega

În ciuda sprijinului aerian NATO, insurgenții libieni nu reușeșc să recucerească orașul port Brega.

Grecia a primit un emisar al liderului libian Muammar Qaddafi aflat în căutarea căilor de aplanare a conflictului prelungit cu rebelii. Anunţul a fost făcut duminică, în timp ce o navă turcească a fost lăsată să evacueze sute de civili răniţi din oraşul vestic Misurata asediat de forţele guvernamentale. În estul Libiei, luptele continuă în portul Brega care găzduieşte unul din principalele terminale petroliere.

Ministrul adjunct de externe al Libiei, Abdelati al-Obeidi s-a aflat duminică la Atena unde a purtat convorbiri cu premierul George Papandreou. Cele două ţări au avut relaţii calde în ultimii ani. Ministrul grec de externe, Dimitris Droutsas a spus că regimul libian pare să se afle în căutarea căilor de aplanare a conflictului armat cu rebelii, declanşat în luna februarie.

„Din cele spuse de emisarul libian, se pare că regimul caută o soluţie. Este nevoie de eforturi serioase pentru pace şi stabilitate în regiune, iar Grecia va acţiona şi mai departe în această direcţie, oferindu-şi serviciile”, a spus Droutsas. Ministrul grec a mai spus că ţara sa se afla în contact cu toţi aliaţii şi partenerii pe care îi va informa despre întâlnirea de duminică, despre părerea şi propunerile Greciei.

După Grecia, emisarul libian ar continua astăzi convorbirile diplomatice în Turcia şi Malta. Nu s-a spus, însă, nimic public despre ce ar oferi regimul de la Tripoli în schimbul opririi luptelor.

Incertitudinea a fost sporită duminică de un articol din "New York Times", în care se spune că cel puţin doi din fiii lui Muammar Gaddafi ar sprijini un plan pentru înlăturarea tatălui lor de la putere, adoptarea unei constituţii şi tranziţia la democraţie.

Citând surse libiene anonime, ziarul scrie că tranziţia va fi supravegheată de Seif al-Islam el-Gaddafi, unul din fiii liderului libian. Nu este limpede, însă, dacă Gaddafi însuşi sprijină un asemenea plan.

Între timp, ostilităţile continuă în oraşul port Brega din estul ţării pe care rebelii slab echipaţi şi dezorganizaţi nu reuşesc să-l recâştige din mâinile forţelor loiale regimului, în ciuda sprijinului atacurilor aeriene occidentale care au început pe 19 martie, fiind autorizate de ONU pentru apărarea civililor prinşi între două focuri.

Statele Unite, care au transmis săptămâna trecută comanda operaţiunilor în Libia către Alianţa Nord Atlantică, au căzut de acord să mai participe la atacurile aeriene şi astăzi, deşi planificaseră iniţial să se retragă duminică.

În vestul Libiei, forţele regimului sunt cele care nu reuşesc în ciuda asediului îndelungat să recâştige oraşul Misurata.

Amploarea suferinţelor la care sunt supuşi civilii din acel oraş s-a văzut când o navă turcească a evacuat duminică 230 de răniţi, după ce aşteptase patru zile permisiunea să acosteze. Cei evacuaţi au spus că forţele lui Gaddafi atacă oraşul neîncetat, ucigându-i, jefuindu-i şi terorizându-i pe localnici, oprind aprovizionarea oraşului cu alimente şi energie electrică. După Misurata, nava turcească s-a oprit în oraşul Benghazi, cartierul general al opoziţiei, de unde a luat alţi 100 de răniţi pentru tratament în Turcia.

Situaţia civililor din Libia se află pe agenda unei şedinţe de astăzi la Consiliul de Securitate ONU, urmând a fi discutate căi pentru evacuarea populaţiei din calea luptelor.
XS
SM
MD
LG