Linkuri accesibilitate

Parteneriatul Estic - doi ani de existență în curînd


Un bilanț nuanțat, discutabil și discutat.

A fost lansat in mai 2009, la Praga, fiind pe atunci o initiativa in primul rand a Poloniei, sprijinita de Suedia. De altfel, in interiorul Uniunii Europene, Parteneriatul Estic a ramas pina astazi o initiativa sprijinita in primul rind de tarile foste comuniste, care vor sa-si ajute vecinii din est.

Parteneriatul acopera cele 6 tari foste sovietice apropiate de Uniunea Europeana: Ucraina, Bielorusia, Moldova, Georgia, Armenia si Azebaijanul. Acestora li se acorda o serie de facilitati comerciale si un regim de simplificare a procedurii acordarii vizelor, in vreme ce se evita total discutarea vreunei perspective de aderare concreta la Uniune intr-un viitor previzibil.

Cei doi ani de existenta ai Parteneriatului trebuiau sa fie sarbatoriti in luna mai la Budapesta, in timpul presedintiei maghiare a Uniunii Europene, cind era programata a doua intalnire la virf dintre liderii Uniunii si cei ai celor 6 tari ale Parteneriatului, insa acest summit a fost deplasat spre sfirsitul anului si se va tine in Polonia.

Oficialii din ambele parti, atit din Uniunea Europeana, cit si din dele 6 tari ale Parteneriatului, prezinta aceasta initiativa ca pe un foarte mare succes, insistind cel mai adesea asupra promisiunii liberalizarii regimului vizelor, asa cum ne-a declarat-o Comisarul european responsabil cu extinderea, Stefan Füle: “Ucraina si Moldova sint tarile din Parteneriatul Estic care au realizat cel mai mare progres pina acum. In privinta Moldovei, noi finalizam acum planul de actiuni in chestiunea vizelor.”

In practica insa, diferitele institutii europene isi coordoneaza cu mare dificultate activitatea in directia tarilor parteneriatului. Astfel, Parlamentul European deplinge faptul ca numirile ambasadorilor Uniunii in regiune se fac in mod opac, de catre sefa diplomatiei europene Cathrine Ashton, si ca parlamentul nu are aici nimic de spus, putind doar sa audieze in mod formal ambasadorii, insa cu usile inchise. Asa se face ca Uniunea Europeana a numit la Kiev un ambasador care nu vorbeste nici ucraineana, nici rusa.

E drept ca in Georgia, in schimb, a fost numit ca ambasador european un fost premier al Bulgariei, Filip Dimitrov, care, atunci cind l-am intrebat daca vorbeste georgiana sau rusa, mi-a spus ca se va stradui: "Se pare ca ma voi descurca... Oarecum."

Principalul lucru care arunca insa o umbra asupra coerentei Parteneriatului Estic este diferenta flagranta intre modul in care Uniunea trateaza cele doua regimuri autoritare care sint Bielorusia si Azerbaijanul. Daca in cazul Bielorusiei atitudinea Uniunii a fost ferma, mergandu-se pina la o interdictie de viza impusa unui lung sir de responsabili ai regimului, in schimb Azerbaijanul producator de petrol e tratat cu menajamente, iar presedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso a calatorit recent la Baku unde a omis sa mentioneze problema drepturilor omului in Azerbaijan.

Asta ii face pe unii experti si politologi sa fie sceptici in privinta sinceritatii Uniunii Europene in raport cu cele 6 tari ale Parteneriatului, dintre care una - Azerbaijanul - este un important furnizor de petrol. Astfel, intrebat daca Europa e partinitoare cu regimul de la Baku, Michael Emerson, un expert pe linga Centrul pentru Studii Politice Europene din Bruxelles are o reactie amuzata: “Da.. Ha-ha… Da, desigur… Securitatea energetica este o prioritate majora a Uniunii Europene. Oricum, majoritatea furnizorilor de energie de pe planeta sint regimuri autoritare, cu un bilant al drepturilor omului foarte dubios. Asa ca… daca nu ne place asta, am face bine sa gasim alte surse de energie.”

Pentru Moldova, in asteptarea liberalizarii regimului vizelor, Parlamentul European a decis saptamina trecuta ridicarea cantitatii de vin care poate fi exportat in conditii preferentiale. Mai ramane insa si ca producatorii de vin moldoveni sa poata circula liber in Uniune.
  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Previous Next

XS
SM
MD
LG