Linkuri accesibilitate

Peste 30 de miliarde de dolari ai oligarhilor ruși blocați de sancțiunile contra Rusiei


Peste 30 de miliarde de dolari ai oligarhilor ruși blocați de sancțiunile contra Rusiei
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:02 0:00

Ministerul american de finanțe a anunțat că grupul de lucru internațional creat pentru înghețarea fondurilor oligarhilor ruși care au legături cu regimul lui Putin sau cu agresiunea împotriva Ucrainei a blocat și înghețat peste 30 de miliarde de dolari, proprietăți care intră sub incidența sancțiunilor împotriva Rusiei.

În primele 100 de zile de la înființare, grupul a imobilizat și circa 300 de miliarde de dolari în proprietăți ale Băncii Centrale a Rusiei, se spune în anunțul Ministerului de Finanțe de la Washington. În declarația făcută publică mai afirmă: „Continuăm să facem ca războiul să devină din ce în ce mai costisitor pentru Rusia. Rămânem angajați să aplicăm sancțiunile economice și financiare și rămânem vigilenți pentru detectarea și contracarea încercărilor de a evita sancțiuni”.

Grupul de lucru a fost format în martie, în vederea anchetării și inculpării oligarhilor care au legături cu Vladimir Putin. Administrația Biden a anunțat de asemenea noi sancțiuni împotriva entităților care sprijină baza militar-industrială a Rusiei și unitățile militare ce încalcă drepturile omului. Activitatea grupului de lucru care vizeaza averile oligarhilor nu este terminată.

Membrii ei vor continua să detecteze proprietăți aparținând unor persoane vizate sau care subminează măsurile deja impuse. Acum câteva zile s-a anunțat că pe fondul sancțiunilor, Rusia va intra în incapacitate de plată la datoria suverană în valută străină pentru prima dată din 1918 încoace.

Asta reflectă, deocamdată mai mult simbolic, izolarea Rusiei pe arena internațională. Rușii au avut de ceva timp dificultăți să achite datoria derivată din obligațiuni, în valoare de 40 de miliarde de dolari, iar Putin a semnat un decret care prevede că plata se va face în ruble. Termenul de grație pentru plata dobânzilor a expirat, dar va trece un timp vreme până când incapacitatea de plată va fi confirmată.

XS
SM
MD
LG