Linkuri accesibilitate

„Sunt sigur că sunt integri și pornesc de la cele mai bune intenții” (Igor Boțan despre noul CEC)


„Din toate instituțiile aflate sub control parlamentar, CEC e primă căreia reușim să-i dăm o nouă față”, a declarat săptămâna trecută în legislativ speakerul Igor Grosu, chiar în momentul în care majoritatea PAS și-a trimis în comisie cei 5 candidați. Rămân de votat nominalizările opoziției. Cu toate acestea, comisia s-a întrunit deja și a ales-o pe Angelica Caraman președintă.

Un „defect de frumuseșe” care nu ar trebui să pună sub semnul întrebării buna credință a noului CEC, crede analistul Igor Bonțan, director executiv la ADEPT și invitatul din fiecare luni a lui Vasile Botnaru.

Igor Boțan: „Problema numirii în funcțiile de conducere a instituțiilor de reglementare și de drept este una presantă, actualmente, în Republica Moldova, iar cel mai recent exemplu este Comisia Electorală Centrală. Aceste numiri s-au făcut în baza unei legi adoptate în 2005, când s-a decis așa-zisa „politizare echilibrată” a Comisiei Electorale Centrale, pe motiv că membrii Comisiei Electorale Centrale sunt numiți de către fracțiunile parlamentare și problema respectivă o avem până în prezent.”

Europa Liberă: Dar atribuirea de cote în funcție de numărul de mandate în parlament, asta nu înseamnă dependență politică? Cineva ar putea crede că mesagerul, trimisul partidului va trage jăratic la turta respectivului partid.

Igor Boțan: „Este adevărat, numai că trebuie să ne amintim că, în 2005, parlamentul a decis sau partidul de guvernământ de atunci a decis că în orice caz opoziția parlamentară trebuie să aibă majoritatea în Comisia Electorală Centrală. Ulterior, după ce a venit la guvernare Alianța pentru Integrare Europeană, această formulă a fost modificată și repartizarea locurilor în Comisia Electorală Centrală se face proporțional reprezentării parlamentare a fracțiunilor respective. Adică, cei de la guvernare au și majoritatea în Comisia Electorală Centrală.”

Europa Liberă: Și cei care sunt în Comisia Electorală Centrală joacă de partea celor care i-au trimis?

Igor Boțan: „Formal, conform legii, cei care sunt numiți sau delegați, sau convinși de către partidele politice, de către fracțiunile parlamentare oricum depun jurământul că în exercitarea mandatului vor fi imparțiali, iar acest lucru, din păcate, nu se întâmplă. Am văzut nemulțumirile față de componența precedentă a Comisiei Electorale Centrale, când anumiți membri ai Comisiei au fost acuzați că sunt părtinitori și fac jocul partidelor care i-au delegat în Comisia Electorală Centrală, în special în privința deschiderii secțiilor de votare peste hotare și în privința deschiderii secțiilor de votare pentru concetățenii noștri din Transnistria.”

Europa Liberă: Dar asta a fost o presupunere sau s-a probat lucrul acesta?

Igor Boțan: „Opinia publică atunci când privește ședințele Comisiei Electorale Centrale își face anumite impresii despre comportamentul membrilor Comisiei Electorale Centrale și a ieșit foarte clar în evidență că cei care reprezentau majoritatea parlamentară, dacă putem spune așa, erau foarte reticenți în privința deschiderii secțiilor de votare în Europa...”

Europa Liberă: Dvs. vă referiți la dl Lebedinschi, care a fost activist de partid la comuniști?

Igor Boțan: „Nu doar la dl Lebedinschi, erau și foști reprezentanți din partea Partidului Democrat, dar atâta timp cât nu s-a demonstrat că acești membri ai Comisiei Electorale Centrale chiar erau părtinitori, dar se fac oarecum concluzii, în baza modului în care abordează problema votării peste hotare și pentru cetățenii din Transnistria, se fac concluziile respective care ulterior sunt preluate de mediul politic și am văzut dezbaterile din parlament care ne arată că această impresie contează foarte mult. De aceea, noii membri ai Comisiei Electorale Centrale trebuie să dea dovadă de un comportament ireproșabil, astfel încât nimeni să nu-i poată acuza că fac jocurile fracțiunilor care i-au delegat.”

Europa Liberă: Lumea se aștepta că dl Pavel Postică va fi președinte al CEC, fiind tocmai un monitorizator zelos al condițiilor de desfășurare a scrutinelor. De ce nu s-a optat pentru această candidatură, Dvs. ce știți?

Igor Boțan: „Dl Pavel Postică are reputația unei persoane integre care întotdeauna a demonstrat că este nepărtinitor. Atunci când a fost cazul, a vorbit despre abuzurile guvernării și despre abuzurile comise de Comisia Electorală Centrală. Candidatura dlui Postică sigur că era văzută ca una de compromis, dacă putem spune așa, pentru a împăca toate taberele în Comisia Electorală Centrală.

Nu știu de ce Domnia Sa și-a declinat poziția de președinte, probabil a lua

t în considerare faptul că e puțin să fii un foarte bun jurist și un foarte bun cunoscător al materiei electorale, probabil a luat în considerare și faptul că îi lipsește experiența administrativă, lucru care contează foarte mult pentru un președinte al Comisiei Electorale Centrale. În rest, fiecare din membrii Comisiei Electorale Centrale atunci când se adoptă decizii are aceeași pondere, votul fiecărui membru al Comisiei Electorale Centrale.”

Europa Liberă: E ca și situația speakerului. Totuși, președintele inițiază niște discuții și adjuncții săi au o voce mai puternică atunci când e vorba de promovarea anumitor decizii?

Igor Boțan: „Este la fel de importantă și poziția de vicepreședinte al Comisiei Electorale Centrale, și de secretar al Comisiei Electorale Centrale. Și dl Postică a fost tocmai membrul comisiei care a cerut ca aceste numiri sau alegeri în funcțiile la care m-am referit să nu aibă loc până când componența Comisiei Electorale Centrale nu este completată și cu membrii delegați din partea opoziției. Deci, un gest foarte onorabil, care trebuie apreciat și care pune în evidență faptul că dl Pavel Postică va fi un fel de pivot, dacă putem spune așa, în Comisia Electorală Centrală și, probabil, Domnia Sa poate conta să fie ales în una din funcțiile de conducere.”

Europa Liberă: Apropo de acest vot pentru „reprezentanții” opoziției, Marina Tauber s-a plâns în acea ședință la care faceți trimitere că un reprezentant al Partidului „Șor” nu are nicio șansă, dar ce șansă au ceilalți reprezentanți ai opoziției în condițiile în care plenul îi votează?

Igor Boțan: „Păi sunt prevederile legii, am văzut nota informativă la hotărârea parlamentului privind nominalizările în Comisia Electorală Centrală și această notă informativă face referință la criteriul proporționalității. Deci, acest criteriu al proporționalității urmează să fie respectat, deja e vorba despre înțelegerea dintre partidele din opoziție, dintre Blocul Comuniștilor și Socialiștilor și Partidul „Șor”.”

Europa Liberă: E vorba de 3 poziții care se negociază acum.

Igor Boțan: „Da.”

Europa Liberă: Și, judecând după numărul de mandate pe care îl are Partidul „Șor”, nu prea poate pretinde la un loc?

Igor Boțan: „Acesta este argumentul majorității parlamentare. Dacă înțeleg eu corect, că, dlor, există această prevedere legală, dacă calculăm, vedem că Partidul „Șor” parcă nu se încadrează în această proporție. Deci urmează, cel mai probabil, ca Partidul „Șor” să negocieze cu Blocul Comuniștilor și Socialiștilor și să găsească o soluție de compromis.”

Europa Liberă: Ca să-i dea în schimb ce?

Igor Boțan: „Ca să echilibreze așa-zisul criteriu al proporționalității, altceva aici nu poate fi discutat. Legea-i lege! Unde-i lege, nu-i tocmeală!”

Europa Liberă: Dacă admitem că, într-adevăr, toți membrii CEC se vor detașa completamente de partidele sau fracțiunile parlamentare și își vor exercita funcțiile cu ochii legați, ce are de făcut CEC-ul în momentul acesta? Ce are de recuperat CEC-ul în materie de legislație și în materie de proceduri?

Igor Boțan: „Componența Comisiei Electorale Centrale are de făcut un șir de lucruri care au fost anterior puse în evidență, inclusiv de adresele Curții Constituționale după scrutinul din 2016 și sunt alte lucruri care trebuie soluționate, inclusiv votarea peste hotare...”

Europa Liberă: Votul electronic, de exemplu, este în puterea acestui CEC să rezolve, în sfârșit, problema?

Igor Boțan: „Este vorba despre votul alternativ, votul prin corespondență, votul electronic, de asemenea, trebuie să se găsească soluții și pentru votarea concetățenilor noștri din Transnistria și aceste lucruri sunt foarte importante.

Deci pentru viitorul mandat de 5 ani al membrilor Comisiei Electorale Centrale sunt multe de făcut, mai cu seamă că în afară de lucrurile care au stat întotdeauna în vizorul cetățenilor simpli sunt și lucruri mult mai complicate, legate de finanțarea partidelor politice și de rolul pe care trebuie să și-l atribuie Comisia Electorală Centrală în verificarea finanțării partidelor, inclusiv între campanii electorale, pentru că există foarte multe nemulțumiri și neînțelegeri.

La ce bun partidele primesc bani din bugetul de stat și dacă acești bani pe care contribuabilii anual îi dau partidelor politice sunt folosiți judicios de către partidele politice, sunt aceste partide politice în stare cu banii pe care îi primesc de la bugetul public, de exemplu, să fie capabile să formeze un cabinet din umbră, dacă e cazul, ca să știm, în cazul victoriei unui partid politic, cine eventual ar putea veni în fruntea ministerelor ș.a.m.d.? Sunt foarte multe lucruri interesante, plus bugetul de stat nu este atât de elastic ca să acopere necesitățile partidelor politice și pentru a le convinge să nu ia bani, hai să spunem așa, din surse obscure.”

Europa Liberă: Din „kulioace”...

Igor Boțan: „Da. Ceea ce înseamnă că Legea finanțării partidelor trebuie să încurajeze partidele să dezvolte și componenta susținerii din partea membrilor de partid prin cotizații și din partea cetățenilor prin donații, dar trebuie să fie donații mici, ca să nu aibă efecte, să spunem așa, de influențare ilegală a deciziilor partidelor politice. Sunt multe aspecte foarte importante și interesante pe care ar trebui noua componență a Comisiei Electorale Centrale să le abordeze, și nu doar să le abordeze, pentru că această abordare durează de foarte mulți ani, ci și să propună soluții judicioase pe care forul legislativ să le voteze.”

Europa Liberă: Vă propun un exercițiu de maniera microbiștilor: într-o scară de la 1 la 10, cât credit îi acordați viitorului CEC, actualului CEC deja în ceea ce privește echidistanța și detașarea de interesele partinice?

Igor Boțan: „Cel puțin, cunoaștem că 5 membri ai Comisiei Electorale Centrale sunt cu experiență vastă în domeniul electoral, un membru al Comisiei Electorale Centrale a fost membru și al componenței precedente și a avut o prestanță foarte bună. Părerea mea este că această componență a Comisiei Electorale Centrale are toate șansele să fie percepută de către cetățeni și de către clasa politică detașată de interesele particulare și de cele politice.”

Europa Liberă: Deci nu sunteți de acord cu opinia celor care deja au exprimat un fel de îngrijorare sau nemulțumire că PAS-ul își croiește CEC-ul după dorința sa?

Igor Boțan: „În privința Comisiei Electorale Centrale, văzând componența în proporție de două treimi, îmi exprim suportul pentru această componență, pentru că și eu activez de mai bine de 20 de ani în domeniul electoral, cunosc acești oameni, sunt sigur că sunt integri și pornesc de la cele mai bune intenții în domeniile la care m-am referit și care sunt presante pentru procesul electoral din Republica Moldova. Deci, dacă mă rugați să dau o notă, eu dau o notă pozitivă, bună, mai mare decât pur și simplu o notă satisfăcătoare.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG