Linkuri accesibilitate

Printre cheltuielile de școlarizare, manualele atârnă foarte greu, atât în ghiozdan, cât și în bugetul părinților

În chestiunea învățământului și a cheltuielilor școlare, Uniunea Europeană este un adevărat mozaic, întrucât învățământul ține de ceea ce se nunește "principiul subsidiarității", altfel zis: nu există reguli europene, nu poate exista o centralizare sau principii comune, ba chiar fiecare statî și administrează învățământul așa cum dorește sau cum a rămas tradițional.

Ba chiar, în țări federale cum sunt Germania sau Belgia, fiecare entitate federală poate avea propriul său sistem de învățământ. Până și într-o țară ca Franța în care laicitatea este înscrisă în Constituție există o excepție: în Alsacia religia poate fi predată în școli, în urma unei legi speciale care datează din 1850. E limpede că manualele sunt diferite acolo de restul Franței.

Manualele sunt scumpe și în majoritatea țărilor ele trebuie cumpărate de către părinți. In Franța, de pildă, ministerul educației evaluează costul manualelor școlare la între 200 și 300 de euro pe an pentru fiecare elev. E o sumă considerabilă pentru familiile sărace, de aceea există tot felul de ajutoare financiare: burse pentru familiile cu probleme, alocații școlare, ajutoare locale și regionale. In unele regiuni, consiliul comunal, autoritățile locale pot lua în sarcină totalitatea cheltuielilor generate de manualele școlare (nu însă și restul cheltuielilor, precum ghiozdanul, gustările, evenrual uniforma).

Tot așa, în Belgia, de pildă, școlile pot împrumuta sau închiria manuale elevilor. Mulți elevi și familii își trec unii altora manualele de la un an la altul și există o întreagă piață cu manualele școlare de mâna a doua.

Există și o cursă între editori, pentru că piața cărții e relativ liberă, iar într-o țară ca Franța, pentru ca un manual școlar să fie rentabil e nevoie ca el să fie ales de cel puțin 1.000 de profesori pentru clasele lor și să se vândă între 40.000 - 50.000 exemplare.

În general, însă, în întreaga Europă, chiar și acolo unde manuale sunt scumpe, Guvernele caută să asigure o echitate prin burse, subvenții, împrumuturi de manuale și orice alt tip de ajutor care permite un acces egal la cunoaștere. Gratuitatea manualelor nu este așadar singurul mod de a asigura accesul egal la educație.

Și, încă o dată, gratuitatea manualelor școlare, acolo unde ea există la sursă, nu este câtuși de puțin o moștenire a sistemului de învățământ comunist. In Austria, de pildă, guvernul federal furnizează în întregime și gratuit totalitatea manualelor școlare necesare tutror elevilor, indiferent de starea materială a părinților.

--------------------------

După aproape două decenii în care elevii de gimnaziu închiriau contra plata manualele şcolare, Curtea Constituţională din Republica Moldova a interzis această practică, spunînd că e încălcata norma constituțională privind gratuitatea învățământului general.

În consecință, manualele pentru clasele primare şi cele gimnaziale ar urma să fie puse gratuit la dispoziția elevilor.

În cazul claselor liceale, care nu sunt obligatorii, vor fi percepute în continuare taxe de închiriere.

Hotărârea va avea impact direct începând cu noul an şcolar, spune secretarul Curţii, Rodica Secrieru:

„Din 1 septembrie 2017 elevii când vor merge la şcoală nu vor mai trebui să achite nici o taxă pentru manuale. Mecanismul va trebui identificat de către ministerul educaţiei, de către şcoală. Sunt detalii tehnice. Important e că elevii nu vor fi obligaţi să achite nici măcar o taxă de chirie pentru ele.”

Cei care ar trebui la modul practic să aplice decizia Curţii Constituţionale deocamdată nu au identificat un mecanism de asigurare a elevilor cu manuale.

Gheorghe Gârneţ administrează Fondul Special al Manualelor subordonat Ministerului educaţiei. În acest fond erau virați până acum banii proveniți din chiria manualelor şi destinaţi pentru a reînnoi o dată la cinci ani lotul de cărţi.

Gârneţ estimează că din bugetul de stat ar urma să fie alocate în plus peste 30 de milioane de lei anual pentru manuale. El spune că de acum încolo subvenţionarea editării manualelor va cădea pe umerii tuturor contribuabililor şi nu doar a părinţilor elevilor.

„Nu am de unde să ştiu cum se va decide, de unde vor fi găsiţi banii. Trebuie să fie identificat un mecanism durabil în timp pentru măcar 20 de ani de asigurare a elevilor ca să evităm situaţia care a fost până a implementa găselniţa asta cu chiria manualelor. Aceasta a fost cu adevărat o găselniţă pentru Moldova şi ne-a salvat de toate nevoile care erau.”

Sistemul de închiriere a manualelor în treapta gimnazială a început să fie aplicată din 1998.

Atunci abia demarase reforma educaţiei, iar statul cu greu acoperea cheltuielile curente din învăţământ şi nu se ajungeau surse pentru editarea manualelor.

Soluţia a fost propusă de Banca Mondială care a finanţat atunci editarea primelor loturi pentru ciclul gimnazial.

Treptat statul şi-a reluat finanţarea în acest domeniu, subvenţionând mai întâi manualele pentru cliclul primar, iar ulterior o parte din chiria manualelor gimnaziale pentru categoriile vulnerabile.

Veronica Poia este responsabilă de asigurarea manualelor în direcţia de învăţământ din raionul Ungheni.

Ea spune că de la bun început a criticat sistemul de închiriere, doar că la acel moment o soluţie mai bună nu era.

La început a fost rezistenţă atât din partea părinţilor, cât şi a bibliotecarilor care trebuiau să contabilizeze fiecare set de manuale dat în chirie, îşi aminteşte Veronica Poia:

„Acum ei s-au „trezit” că nu este legal. Până acum a fost legal. Dar ce propun altceva? Care e rezolvarea? Haideţi să ne întoarcem înapoi în 1999. O să folosim manualele pe care le avem, o să le lungim termenul de folosire şi o să le mai folosim o bucată de timp. Dar cât? Ar fi părintele gata să procure un set întreg de manuale? Noi deja am făcut comandă de manuale pentru anul viitor. Banii ar fi trebuit să ne fie transferaţi. Noi în fondul special contribuim anual cu jumătate de milion. Ce o să se întâmple, nu ştiu.”

Decizia Curţii Constituţionale pronunţată cu aproape o lună în urmă fusese criticată de unii experţi şi editori care au anticipat cele mai sumbre scenarii potrivit cărora elevii mai curând căvor ajunge să-şi procure individual setul de manuale.

Secretara Curţii, Rodica Secrieru ne-a spus că acest lucru ar încălca Hotărârea Curţii şi Constituţia, prin urmare, nu are cum să se producă.

Nici Ministerul Educaţiei şi nici autorii sesizării, deputaţi socialişti, nu au propus deocamdată un mecanism de aplicare a deciziei.

XS
SM
MD
LG