Cum moldovenii se simt, în linii mari, unii ruşi şi alţii români, unul Dumnezeu ştie ce se face în sufletul viitorului preşedinte al Republicii Moldova, sfâşiat – dacă nu noblesse oblige, atunci cel puţin имя обязывает – între Cneazul Igor şi Ţarul Dodon. Nu voi povesti aici conţinutul operei Cneazul Igor de A.P. Borodin (1833 – 1887) – amintesc doar că textul întemeietor al literaturii ruse, Слово о полку Игореве (1185 – 1187) este cântecul unei înfrângeri! –, şi nici trama operei Cocoşelul de aur de N.A. Rimski-Korsakov (1844 – 1908), după povestea în versuri omonimă a lui A.S. Puşkin (1799 – 1837), despre care însuşi compozitorul spunea franc, într-o scrisoare către un discipol de-al său: «Царя Додона хочу осрамить окончательно”.
Întrebarea este cum mă va împiedica, odată investit preşedinte, (Cneazul?) Igor (Ţarul?!) Dodon să mă simt român, şi nu doar de două ori pe an, pe 27 martie şi pe 1 decembrie, de vreme ce întreaga sa campanie electorală s-a bazat pe lupta cu – păzea! – unionismul şi afirmarea (unilaterală, căci n-a prididit să apeleze la preşedintele aşa-zisei Republici Moldoveneşti Nistrene, care i-a pus la dispoziţie autobuze cu votanţi) sacrosanctei statalităţi. Vor ajunge cei ce se identifică drept români cetăţeni de mâna a doua în ţara, acum tot mai puţin, a lor? Va fi unionismul, trăit la fel de firesc cum alţii nu prididesc să-şi proclame moldovenitatea funciară, pasibil de puşcărie? După ce s-a tot afirmat sus şi tare, pe bună dreptate, că există o singură literatură română, ale cărei graniţe depăşesc cu mult frontierele „celor două state româneşti” (sintagmă de ceva timp pusă la păstrare), va încerca noua Putere de la Chişinău să re-creeze o, de data aceasta, „literatură statală moldovenească”?! Şi cu trecerea la „neostenita chiriliţă”, ca să citez sintagma de tristă pomină a lui Valeriu Senic, cerberul de altă dată a culturii naţionale care a sfârşit la Tiraspol, ca autor al Imnului transnistrean?!...
De fapt, mingea este în terenul intelighenţiei basarabene, mai mult ca niciodată chemată să dea dovadă de rezistenţă – dar aici suntem deja în Alexandru Lăpuşneanul, de Gheorghe Mustea, dacă tot am început cu evocarea unor opere de mare răsunet. Pe când Un răsunet…, moldoveni-români din toate ţările?