Linkuri accesibilitate

E Neymar mai scump decît bunul simț?


Neymar la Rio 2016
Neymar la Rio 2016

După cum era de așteptat dar nu părea, marele mecanism de dat pese cap favoriți a început să lucreze în Premier League. Nimeni n-a fost iertat. Manchester City care a început, condusă de Pep Guardiola, cu șase victorii consecutive a fost lovită acasă de două echipe fără firmă. Mai întîii, 1-1 cu Everton, apoi 1-1 cu Southampton. Guardiola recalculează dar alte echipe mici stau la pîndă. Arsenal a jucat cel mai fumos fotbal de atac al sezonului, pînă la meciul de acasă cu Midlesborough. A ieșit un meci sterp și un 0-0 de necomentat. Manchester United a dat de cîteva ori impresia că a găsit traiectoria de lansare dar a clacat total duminică, la Londra. Chelsea a controlat jocul, a deschis scorul după 32 de secunde și a urcat la 4-0. Manchester nu mai era în teren. Doar Liverpool a scăpat de surprize dar asta nu poate fi decît o amînare.

E foarte posibil ca starturile ratate în serie să provoace o febră intensă pe piața de transferări. Deocamdată, așa numita fereastră de transfer e închisă. Ediția de vară s-a încheiat la sfîrșitul lui august dar ediția de iarnă va începe pe 1 ianuarie. Între timp, pot fi transferați așa numiți agenți liberi, adică jucători liberi de contract. Interesant, în condițiile în care competiția acerbă de pe prima scenă engleză nu a fost reglată de transferările exorbitante de antrenori și jucători din vară, licitația a început deja. Toată lumea pregătește oferte pentru fereastra care începe pe 1 ianuarie. Zvonurile și informațiile curg.

Manchester City, călare pe un buget nelimitat, a pus ochii pe Alaba. Mijlocașul lui Bayern e, desigur, binecunoscut lui Guadiola care a încheiat de curînd etapa muncheneză. City e gara să plătească 30 de milioane de euro dar problema nu sînt banii. Bayern pare deranjată de talentul lui Guardiola de a racola jucători de la o echipă pe care a părăsit-o în termeni amicali. Dar la bugetul lui City, Alaba e un fleac. Guardiola pare să fi intrat în negocieri și cu Bellerin de la Arsenal. Marele pariu e, totuși, altul: Aubamayang. Așa cum se vede săptămînal, Aubamayang joacă senzațional la Borussia Dortumnd și, evident, Guardiola nu avea cum să ignore calitatea internaționalului ganez. Aubamayang e, probabil, cel mai în formă tînăr atacant de pe scena europeană și se ocupă aproape singur de victoriile Borussiei Dortmund. Cine îl cumpără crește ofensiv cu 50%.

O altă mare finală se joacă, însă, cu trofeul Leonardo Bonucci pe masă.

Manchester City contează pe bani, Chelsea contează pe antrenorul Antonio Conte, fost mentor al lui Bonucci. Chelsea pare să aibă prima șansă. Bonucci e unul din cei mai buni fundași centrali ai lumii, în cea mai bună linie defenisvă a lumii, la Juventus, alături de Chielini și Barzagli. Profesionismul absolut al liniei lui Juventus a fost clădit în parte de anii petrecucți sub regia lui Conte. S-ar putea ca acest detaliu să fie decisiv.

Cine vrea o ruptură totală de logică are la dispoziție proiectul Paris Saint Germain. Clubul parizian continuă să creadă că îl poate lua pe Neymar de la Barcelona. Și e gata să ofere 200 de milioane de euro. Evident, fiecare face ce vrea cu banii lui dar, la fel de evident, nu poate face același lucru cu bunul simț.

XS
SM
MD
LG