Se împlinesc, anul acesta, două secole de la primul spectacol teatral în limba română. Este vorba despre pastorala Mirtil și Hloe, adaptarea lui Gheorghe Asachi după Gessner și Florian. Reprezentația a avut loc la Iași, în casele hatmanului Costachi Ghica, interpreții erau vlăstare ale unor mari familii boierești iar inițiativa lui Asachi a avut o deosebită semnificație simbolică, întrucât dădea, în teatru, titlu de noblețe limbii române.
Nu e singura aniversare ce privește istoria vieții teatrale din capitala Moldovei. Marcăm, astfel, 175 de stagiuni ale scenei ieșene. Teatrul Național din Iași a fost înființat în 1840, sub conducerea lui Constantin Negruzzi, Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu. 1840 este și anul apariției revistei Dacia literară, al cărei program prevedea stimularea producției literare originale. Erau ani de extraordinară efervescență, atât culturală cât și politică, ce vor conduce către mișcările revoluționare din 1848 și, apoi, către Unirea Principatelor Române din 1859. Teatrul a avut, în procesul de constituire a identității naționale, un rol major.
Tot la Iași s-a înființat, acum 140 de ani, primul teatru evreiesc profesionist din lume, în limba idiș. El funcționa în grădina Pomul Verde iar artizanul lui a fost Avram Goldfaden, un reputat scriitor și om de cultură, originar din Ucraina și care se va stabili mai târziu în Statele Unite. Un teatru evreiesc a funcționat multă vreme la Iași, până în 1963. Sediul său era in imediata apropiere a Academiei Mihăilene, cea mai veche instituție de invățământ superior din țară. Din păcate, ambele clădiri au fost demolate de regimul comunist.
În sfârșit, clădirea însăși a Teatrului Național din Iași împlinește 120 de ani. Proiectată de arhitecții vienezi Fellner și Helmer, clădirea a fost inaugurată de primarul Nicolae Gane. Cu aceeași ocazie, a fost pusă în funcțiune uzina electrică a teatrului, fiind pentru prima dată când electricitatea își făcea apariția în oraș. Clădirea este o bijuterie arhitectonică și o emblemă a Iașului. Idealurile întemeietorilor teatrului românesc au găsit în acest fel o materializare arhitectonică pe măsură.
