Linkuri accesibilitate

Scandalul democratic al vremurilor noastre nu e totuna cu dreptul la opinie, așa cum e el cunoscut și garantat în societățile libere. Alegătorii nu mai sînt în situația clasică de a puncta și modifica sau completa o idee agreată cu guvernarea.

Dimpotrivă, din Columbia în Elveția, alegătorii par interesați doar de nimicirea candidaților și ideilor care vin dinspre sistem. În cele din urmă, alegătorii contestă, din toate puterile, sistemul însuși.

Poate că explicațiile trebuie să înceapă cu exemplul recent și șocant al referendumului din Columbia. În fond, guvernul a propus ceva lăudabil, ba chiar înălțător: pacea în locul războiului. Alegătorii au văzut, însă, altceva și, probabil, au văzut mai bine. Acordul propus de guvern a fost negociat cu sprijinul și încurajările celor mai idealiști și umanitariști politicieni occidentali, de la Președintele Obama, la Papa Francisc. Totul în numele unei viziuni în care dușmanii devin concetățeni pașnici, problemele naționale și religioase dispar, iar trecutul se retrage în uitare.

Pacea columbiană urma să garanteze amnistie unei armate marxiste care a ucis 200 000 de oameni și a făcut dispăruți fără urmă alți 20 000. Grupul terorist marxist columbian urma să primească 10 locuri în parlament, peste capul electoratului, fără să fie obligat să treacă prin alegeri. Același grup urma să rămînă în posesia miliardelor de dolari adunate din jaf, extorcare și vînzare de droguri.

Acordul a fost semnat și apoi celebrat de Preşedintele Columbiei și de șeful organizației teroriste în cadrul unei ceremonii emoționante, cu recuzita completă de la copii în alb la porumbei eliberați în văzduh.

Alegătorii au reacționat, practic, la un acord și un aranjament politico-moral care convenea regizorilor, dar nu avea nici o legătură cu cei chemați să voteze. Cum s-ar zice, alegătorii au doborît o scenetă convenită, la mare depărtare, de liderii politici. Într-un fel, alegătorii au tras concluzia că ei și votul lor sînt folosiți pentru a parafa și legitima o producţie pe placul și pentru uzul unui grup străin.

Același sentiment poate explica și accesele de împotrivire vizibile peste tot în lume, în atîtea referendumuri și alegeri. Ruptura elite-popor e evidentă dar încă neexplicată. Politicienii și comentatorii sînt încă în stare de șoc și s-ar putea să rămînă mult timp așa.

Explicațiile nu sînt de așteptat de la ei. Tocmai din acest motiv, situația e periculoasă. Neînțelegerea, acuzațiile și resentimentele au toate șansele să continue. Elitele sînt indignate de un popor care își manifestă vulgaritatea și ratează progresul. Poporul e indignat de un establishment care s-a desprins și croiește o lume de uz intern în care avantajele sînt culese mereu de vîrfuri, iar consecințele negative de oamenii de rînd.

Nimic nu ilustrează mai bine nevroza reciprocă instalată între conduși și conducători decît tema migrației. Lumea oficială, presa, mediile academice și corporatiste se scaldă în lumina splendidă a bunelor principii: toleranță, generozitate, compasiune. Mulțimea de rînd strigă de jos, rănită de delincvența în creștere, de șomaj, de scăderea veniturilor și de interdicțiile tot mai numeroase în dreptul la exprimare publică.

Nimeni nu știe ce urmează. Sigur, alegerile vor aduce clarificări în acest an și în anul ce vine, în Statele Unite, Austria, Franța și Germania. Dar rezultatele alegerilor nu vor pune capăt situației. În cazul în care establishment-ul cîștigă la urne, e de crezut că rețeta de sus va fi aplicată mai departe, iar resentimentul popular va spori. În cazul în care radicalii cîștigă la urne, e de așteptat ca establishment-ul să contra-atace cu o forță mediatică uriașă.

Criza va continua și are, încă, destul loc de desfășurare. Însă, cîndva, într-un viitor nu tocmai îndepărtat, democrația în actuala ei formulă va fi, inevitabil, supusă unei revizuiri. Problema e dacă această redefinire fundamentală va mai permite democrație sau nu.

XS
SM
MD
LG