Linkuri accesibilitate

Se întîmplă ceva neobișnuit în relația guvern-popor. Părțile nu se mai înțeleg. Guvernele vor ceva, popoarele se pronunță pentru altceva.

De o vreme, referendumurile organizate de guverne sînt date peste cap de cetățeni iritați. Nu într-un loc anume ci peste tot acolo unde guvernele mai au curajul sau sînt nevoite să organizeze referendumuri.

Cazul cel mai discutat e Marea Britanie. În iunie, după luni de campanie guvernamentală pro-UE, cetățenii britanici au răspuns votînd ieșirea Marii Britanii din UE.

În Ungaria, o campanie guvernamentală forte a îndemnat cetățenii să blocheze prin vot încercările UE de a plasa refugiați în țară. Cei ce au votat la referendum au dat o majoritate zdrobitoare în favoarea propunerii guvernului, dar și mai mulți maghiari au decis să ignore dorința guvernului, stînd acasă.

Columbia a ilustrat neînțelegerea guvern-popor în cel mai dramatic mod cu putință. Guvernul a semnat un acord de pace cu mișcarea teroristă de stînga care a provocat și întreținut un război civil sîngeros în ultimii 50 de ani. Guvernul s-a prezentat în fața alegătorilor cu o propunere, în aparență, de nerefuzat: un referendum menit să aprobe acordul de pace. Cetățenii au răspuns votînd, șocant, împotriva acordului care ar fi trebuit să aducă pacea.

În Elveția, o suită de referendumuri locale au călcat în picioare propuneri îmbrățișate de autorități: dreptul de a purta în public vestimentație musulmană, fixarea unui venit minim garantat și chiar mărirea generală a pensiilor.

Nervozitatea alegătorilor nu poate scăpa guvernelor dar, deocamdată, asta nu înseamnă decît că guvernele occidentale au învățat să fugă ca de foc de referendumuri. Sugestii referitoare la referendumuri asupra apartenenței la UE au fost respinse vehement de guvernele francez, olandez și sudez.

Și dacă ar fi numai referendumurile! Alegătorii folosesc aproape orice prilej pentru a infirma ideile și candidații favoriți ai sistemelor politice la putere. În Statele Unite, alegători furioși l-au adus în pragul Președinției pe Donald Trump, un candidat furibund anti-establishment și, pînă la urmă, anti-orice. În Austria, un radical de dreapta e pe punctul de a cîștiga alegerile prezidențiale din 2 octombrie. În Franța, Olanda, Finlanda și Suedia, politicieni și partide anti-sistem conduc în sondaje care descriu un sprijin popular în continuă creștere.

Febra nu mai e un secret. Părți largi ale societății, în special populația de vîrstă și educație medie, au declanșat revolta împotriva celor ce îi conduc. Temele și cauzele sînt diferite, dar cîteva lucruri sînt peste tot identice: mai întîi, dezacordul cu idei sau decizii impuse de deasupra și, apoi, ostilitatea față de o lume oficială în care alegătorii recunosc un grup compact cu interese, dincolo de culoarea politică.

Evident, marile întrebări sînt: cum s-a ajuns aici? de unde discordia și ce îi supără pe revoltați?

XS
SM
MD
LG