Linkuri accesibilitate

Cine sînt Vladimir Munteanu și Cristina Harea, cei doi noi posibili viceguvernatori ai BNM


Moldova, BNM logo

Moldova, BNM logo

După ce guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei Sergiu Cioclea a înaintat marți Parlamentului propunerile sale privind numirea a doi viceguvernatori ai BNM, Vladimir Munteanu și Cristina Harea, miercuri Comisia Juridică a avizat pozitiv cele două candidaturi, iar Parlamentul urmează să le aprobe.

Cristina Harea este șef de investiții în cadrul companiei Gazelle Finance, un fond specializat de investiții. Totodată, aceasta ocupă funcția de președintă a Camerei de Comerț Americană din Moldova și este vicepreședintele Consiliului băncii FinComBank.

Cel de-al doilea candidat, Vladimir Munteanu, care ar putea deține funcția de prim-viceguvernator al Băncii Naționale, a activat anterior în cadrul BNM în perioada 1992-2000. După asta, Vladimir Munteanu a activat la Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, unde a fost consultant pentru directorii executivi regionali.

Făcând referire la Vladimir Munteanu, fostul ministru al Finanțelor Veaceslav Negruța scria într-o postare pe rețelele de socializare că era și timpul ca „la BNM să apară un membru al Comitetului Executiv, cu experiență la banca centrală”, fapt care în opinia lui Negruța ar putea duce schimbări.

Cele două propuneri pentru funcțiile de viceguvernatori ai Băncii Naționale au fost avansate de Cioclea încă la mijlocul verii, însă guvernanții nu s-au grăbit să le aprobe, asta deși numirea viceguvernatorilor este una dintre precondițiile Fondului Monetar Internațional pentru semnarea unui nou acord de finanțare. În cadrul unei conferințe din luna august, Sergiu Cioclea spunea că Vladimir Munteanu și Cristina Harea „sunt persoane din afara sistemului”, sugerând că sunt oameni integri.

Astăzi, candidaturile au fost prezentate de Sergiu Cioclea Comisiei economie, buget și finanțe:

„Doamna Harea ca supraveghetor a serviciilor financiare. Acum, când vom avea o intensificare a lucrului cu FMI, experiența domnului Munteanu ca angajat al FMI-ului ne va fi de mare ajutor. Doamna Harea are o foarte bună experiență tocmai de finanțe și investiții, ca președinte a Camerei de Comerț Americane din Moldova știe foarte bine despre preocupările businessului.”

Tot astăzi, Comisia Juridică a avizat pozitiv cele două candidaturi. Potrivit parlamentarului Tudor Deliu, de la vot s-au abținut însă deputații liberal democrați și socialiști:

„Au votat cei de la guvernare, noi ne-am obținut împreună cu socialiștii. Nu știu de ce s-a făcut în fugă, abia dimineața au fost introduși în ordinea de zi, noi nici n-am reușit să facem cunoștință cu CV-urile acestor candidați. De aceea, nu am riscat să votăm pentru că în primul rând nu cunoaștem persoanele.”

Pentru ca cei doi candidați să ajungă totuși în funcțiile de viceguvernatori, este nevoie de aprobarea Parlamentului. Iată ce spune democratul Sergiu Sîrbu, unul dintre deputații care a votat pozitiv în cadrul Comisiei Juridice:

Sergiu Sîrbu: „Doar ieri seara a venit demersul din partea guvernatorului către președintele Parlamentului, iar numirea viceguvernatorilor este o precondiție a FMI-ului. De aceea, astăzi Comisia Juridică a votat aprobarea celor două candidaturi pentru funcția de viceguvernatori, ambii fiind confirmați și în funțiile de membri ai Consiliului de Supraveghere a BNM. Ambii candidați corespund cerințelor legale. Domnul Munteanu este angajat în cadrul FMI-ului, doamna Harea în cadrul mai multor instituții private de investiții financiare.”

Europa Liberă: Înțelegem că deja în ședința viitoare a legislativului vor fi aprobate aceste candidaturi?

„Exact, cred că în ședința de vineri vor fi votate în plen aceste candidaturi.”

Numirea viceguvernatorilor BNM este doar una dintre cele 16 precondiții ale Fondului Monetar Internațional, a precizat președintele legislativului, Andrian Candu după ședința Biroul permanent de astăzi. Toate, a mai spus Candu, vor fi prioritare în această lună pentru deputați. De implementarea lor depinde dacă Moldova va semna sau nu un nou acord de finanțare la următoarea ședință a Consiliului FMI din luna octombrie.

În prezent, BNM are doi viceguvernatori - Aureliu Cincilei și Ion Sturzu numiți în 2013. Fosta viceguvernatoare Emma Tăbârță a fost demisă în 2015, fiind reținută în dosarul spălării de bani rusești prin sistemul bancar și judecătoresc moldovenesc.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG