Linkuri accesibilitate

O operațiune fără precedent în R. Moldova, avizată de Consiliul Superior al Magistraturii

Cincisprezece foşti şi actuali judecători şi trei executori judiciari au fost reţinuţi astăzi într-o operaţiune de amploare a ofiţerilor şi procurorilor anticorupţie. Reținerile ar putea avea legătură cu ceea ce presa poreclește de vreo trei ani „laundromat-ul rusesc”.

Operaţiunea de o amploare nemaipomenită până acum s-a declanşat cu o rapiditate uimitoare după ce, într-o şedinţă închisă, la primele ore ale dimineții, Consiliul Superior al Magistraturii îşi dăduse acordul pentru cercetarea unui număr de 16 actuali şi foşti magistraţi. Solicitarea venise din partea procurorului general interimar, Eduard Harunjen, care a invocat „implicarea” celor 16 în spălarea a circa 18 miliarde de dolari din Federația Rusă prin sistemul judecătoresc din Moldova.

Informaţia a fost confirmată de unul dintre reprezentanţii CSM, Teo Cârnaţ, care s-a ferit însă să pronunțe numele magistraţilor lipsiţi de imunitate, pentru a nu prejudicia ancheta procurorilor.

Primele reţineri au fost anunţate la scurt timp, când CNA a informat, prin serviciul său de presă, că a descins în mai multe instanţe şi domicilii de magistraţi din toată ţara. Ulterior, numărul celor reţinuţi a crescut de la oră la oră. După prânz, Centrul Naţional Anticorupţie anunţa deja că a reţinut 18 persoane, dintre care 15 ar fi magistraţi, iar trei – executori judiciari. Numele magistratului pentru cercetarea căruia CSM nu şi-a dat acordul nu a fost dat publicităţii, dar cert este că există un astfel de judecător.

Viorel Morari, procurorul anticorupţie, spune că operaţiunea va continua:

„Sunt vizate 20 de persoane: 16 judecători şi patru executori. Am reţinut 18: 15 judecători şi trei executori. Cer scuze că nu vă pot da mai multe detalii, întrucât operaţiunea este în desfăşurare. Operaţiunea este una specifică şi e necesar timp pentru a obţine cu succes. Vă rugăm să aveţi răbdare până vom avea alte informaţii să vă comunicăm.”

Un portal de la Chişinău, Moldova24, a scris totodată că la baza reținerilor ar sta informațiile obținute din notițele controversatului om de afaceri şi fost deputat moldovean, Veaceslav Platon. Reţinut la Kiev luna trecută la cererea autorităţilor moldovene, Platon a fost extrădat recent Chişinăului pentru anchetarea într-un dosar legat de devalizarea BEM. Moldova24 pretinde că, în momentul reţinerii lui Platon, serviciile speciale ucrainene ar fi intrat în posesia mai multor purtătoare de informații electronice și pe suport de hârtie cu date despre mita plătită de Platon pentru coruperea diferitor demnitari de la Chișinău.

O investigaţie a Centrului de Investigaţii Jurnalistice de la Chişinău arăta, mai multe luni în urmă, că mulţi dintre magistraţii numele cărora au ajuns în lista celor ce figurau în investigațiile despre „laudromat-ul rusesc” ar fi fost între timp lăsaţi să plece onorabil din justiţie.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG