Linkuri accesibilitate

Studiul Institutului Național de Statistică privind „Condițiile de Viață ale populației din România” și rezultatele sale.

Peste 60% dintre gospodăriile din mediu rural nu au toaleta în interior, nu beneficiază de baie și nu au mașină de spălat. Din studiul Institutului Național de Statistică privind „Condițiile de Viață ale populației din România”, bazat pe o anchetă complexă făcută anul trecut rezultă câteva concluzii pe baza cărora guvernul ar putea să-și dezvolte politicile și strategiile sociale.

O concluzie importantă și în același timp îngrijorătoare este că familiile de salariați reprezintă 37% din totalul familiilor, în vreme ce familiile de pensionari ajung la 43 de procente. Aceste date arată nu doar trendul demografic al României, ci și faptul că tinerii amână, la fel ca în statele occidentale, tot mai mult decizia de a se căsători. Nu doar interesul profesional produce această întârziere, ci și condițiile complicate în care, spre exemplu, un tânăr își poate cumpăra un apartement.

În România persistă, încă, această ambiție de a avea casa ta cu orice preț. Potrivit studiului, locuința reprezintă un element foarte important pentru definirea standardului de viață al gospodăriilor. 98% dintre case sunt ocupate chiar de către proprietarii lor. Ponderea gospodăriilor care se desfășoară în chirie este mai mare în mediul urban, decât în cel rural și mai ridicată în rândul șomerilor. 40% dintre românii care au case, le-au obținut în perioada 1971-1990, în vreme ce ponderea locuințelor noi este de numai 17%.

Sub 10% dintre gospodării au luat împrumuturi, pe care le-au folosit mai ales pentru cumpărarea autoturismelor, a echipamentelor electrocasnice sau pentru renovarea locuințelor. În peste jumătate dintre casele românilor există computere. De asemenea mai mult de 35% dintre gospodării dețin autoturisme.

Aproape jumătate dintre familii le-au vorbit experților Institutului Național de Statistică despre viața lor dificilă și despre cât de greu fac față cheltuielilor curente. În total 85% dintre români spun că își plătesc greu și foarte greu nota de plată cu întreținerea și cheltuielile de fiecare zi.

Pentru a întreține o gospodărie oamenii au nevoie de 400 până la 800 de euro, în funcție de locul unde este situată. La țară pretențiile sunt mai mici, după venituri. Studiul Institutului Național de Statistică demonstrează încă o dată că oamenii trăiesc mai bine și sunt mai sănătoși în funcție de studiile pe care le au. Cu cât o persoană e mai bine pregătită, cu atât posibilitatea de a avea o casă bine utilată este mai mare și cu atât grija pentru propria sănătate crește.

70% din populația de peste 16 ani a României declară că „deține o stare de sănătate bună și foarte bună”, 21 de procente vorbesc despre o sănătate satisfăcătoare și 8,5% despre o stare precare de sănătate, rea sau foarte rea. „Cel mai frecvent declară o stare de sănătate rea sau foarte rea persoanele cu nivel de pregătire scăzut”, se precizează în raport.

Datele arată că populația cea mai defavorizată se află mai ales în mediul rural și are studii sub liceale. Cu toate că România are în ultimii ani creșteri economice mai mari decât în multe state europene, viața oamenilor rămâne dificilă: mai mult de două treimi dintre români se plâng că își plătesc cu greu cheltuielile zilnice, una din șapte familii are o problemă serioasă cu locuința și peste jumătate din cei de la țară au toaleta în curte. Printre acești oameni amărâți își caută populiștii victimele, fiindcă ei sunt cei mai dispuși să cadă pradă propagandei. Pentru că oricât de grea le-ar fi viața, aproape toți românii au cel puțin un televizor în casă.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG