Linkuri accesibilitate

Molotov-Ribbentrop: Noaptea în care Stalin și Hitler au redesenat harta Europei


Veaceslav Molotov semnează Pactul de neagresiune cu Germania în prezența lui Stalin, la Moscova la 23 august 1939

Veaceslav Molotov semnează Pactul de neagresiune cu Germania în prezența lui Stalin, la Moscova la 23 august 1939

O trecere în revistă a istoriei Pactului dintre Rusia și Germania, ce a afectat atît România cît și Basarabia, făcută de Robert Coalson, redactor la Radio Europa Liberă/Radio Libertatea.

O lume alunecînd și mai aproape de război s-a trezit în dimineața zilei de 24 august 1939 cu vestea șocantă că Adolf Hitler și Iosif Stalin au semnat un pact de neagresiune. La întoarcerea ministrului său de externe, Joachim von

Adolf Hitler discutînd cu Joachim von Ribbentrop la întoarcerea acestuia de la Moscova, la 24 august 1939

Adolf Hitler discutînd cu Joachim von Ribbentrop la întoarcerea acestuia de la Moscova, la 24 august 1939

Ribbentrop, de la Moscova cu acordurile în mînă, Hitler era radios. „Numele camaradului de partid Ribbentrop, în calitate de ministru de externe al Reich-ului, va fi pentru totdeauna asociat cu ascensiunea politică a germanilor și a națiunii germane”‚ a declarat el.

Pactul, numit colocvial, după Ribbentrop și omologul său sovietic Molotov, era menit să-i dea mînă liberă lui Hitler să se ocupe de „problema poloneză”, și, la nevoie, să-i combată pe aliații occidentali ai Poloniei - Marea Britanie și Franța - fără să fie amenințat cu o intervenție sovietică și un război pe două fronturi.

Din punctul de vedere al lui Stalin, Pactul avea drept scop cîștigarea de timp care să-i permită reclădirea armatei, devastată de epurările din anii 1930, și să se pregătească pentru ceea ce părea, în final, o confruntare inevitabilă cu Hitler.

„Sferele de influență”

La acordul public fusese atașat un protocol secret, în baza căruia cei doi dictatori au împărțit Europa Centrală și Răsăriteană în „sfere de influență”, ce anticipau „rearanjări politice și teritoriale” în regiune. Deși mai toată lumea a bănuit existența unui protocol secret, încă de la început, textul precis nu a fost cunoscut pînă cînd Aliații nu au găsit și publicat o copie microfilmată pe care au confiscat-o din arhivele germane.

Sovieticii au susținut tot timpul că documentul era un fals și au negat însăși existența Protocolului pînă în 1989. Trei ani mai tîrziu, Rusia a publicat Protocolul oficial ce fusese păstrat în arhivele ei.

La o săptămînă după semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, la 1 septembrie 1939, forțele germane au atacat Polonia, declanșînd cel de-al Doilea Război Mondial. La 17 septembrie, Armata Roșie a lui Stalin a pătruns în părțile răsăritene ale Poloniei.

În noiembrie, Stalin a atacat Finlanda, ce fusese pusă în sfera de influență sovietică în baza Protocolului secret. În iunie 1940, sovieticii au instalat cu forța guverne pro-sovietice în cele trei țări baltice, care au înaintat imediat cereri de anexare a teritoriilor lor la Uniunea Sovietică. În a doua jumătate a aceleeași luni, Stalin a ocupat Basarabia și nordul Bucovinei, regiuni ce aparținea României.

În teritoriile ocupate, Uniunea Sovietică a procedat la represalii politice cu duritate, ce au inclus execuții în masă și deportări de populații.

Perspective opuse

În privința felului în care Pactul a ajuns să fie încheiat de cei doi dictatori opiniile continuă să fie, în mare măsură, divergente. Sovieticii au pretins că ar fi încercat să-l înfrîneze pe Hitler prin intermediul aranjamentelor de securitate colectivă cu puterile occidentale, dar că Marea Britanie și Franța nu au colaborat. O opinie ce rămîne prevalentă și în Rusia de astăzi.

Richard Overy, profesor de istorie la Universitatea Exeter și autor a numeroase cărți despre război, spune că „istoricii ruși - dar nu toți - au continuat să susțină acest punct de vedere fiindcă îi aranjează ca lucrurile să arate ca și cum Uniunea Sovietică ar fi putut salva pacea și că, responsabili pentru eșec au fost britanicii și francezii...”

În discuția asupra Pactului Molotov-Ribbentrop, istoricii ruși tind să atragă atenția la evenimentele ce l-au precedat, în mod special eșecurile repetate ale Vestului de a-i ține piept lui Hitler și Acordul de la München din septembrie 1938, în baza căruia Marea Britanie și Franța au acceptat ocuparea germană a Cehoslovaciei.

Istoricii occidentali și lumea central-europeană tind să sublinieze ceea ce a urmat - împărțirea de facto a Poloniei între Germania și Uniunea Sovietică și instalarea brutalei sfere de influență sovietică peste Europa Centrală.

Mult în comun... pînă la un punct

Pentru mulți, știrea că Hitler și Stalin au încheiat un acord a venit ca o surpriză. Disprețul lui Hitler pentru slavi, aversiunea lui față de bolșevism și numeroasele lui declarații că națiunea germană are nevoie de teritoriul și resursele părților vestice ale Uniunii Sovietice, erau bine cunoscute la Moscova. La marea reuniune a Partidului nazist de la Nürnberg, din septembrie 1936, Hitler declarase: „Dacă aș avea Munții Urali cu depozitele lor incalculabile de tezaure și materii prime, Siberia cu pădurile ei vaste și Ucraina cu imensele ei cîmpuri de cereale, Germania și conducerea național-socialistă s-ar scălda în bunăstare”.

Pentru profesorul Overy, de la Universitatea Exeter, ceea ce a făcut acordul posibil a fost caracterul similar al dictatorilor. „Îi uneau foarte multe lucruri. Și, cred că, în ultimă instanță, aceasta a făcut posibil ca Hitler să se înțeleagă cu Stalin. El a simțit că își înțelege colegul dictator, unul care dădea dovadă de aceeași cruzime ca și el, gata să întoarcă lumea pe dos. Dar Hitler păstra în minte, desigur, ideea că indiferent de înțelegere, în cele din urmă confruntarea cu Stalin era inevitabilă.”

În plus, atît Germania cît și Uniunea Sovietică s-au simțit nedreptățite de reglementările politice ce au urmat Primului Război Mondial. Specialistul rus în istoria diplomației, Serghei Sluch declara pe această temă pentru Serviciul Rus al RFE/RL: „Așa cum știți, Uniunea Sovietică și Germania au fost printre perdanții Primului Război Mondial. Germania a fost înfrîntă, iar în Rusia au avut loc schimbări socio-economice de amploare, care au poziționat-o împotriva restului lumii. Așa încît relațiile celor două țări cu restul lumii au avut un caracter foarte particular. Existau pretenții reciproce, unul la adresa celuilalt..., dar lucrurl cel mai mportant rămînea că Rusia sovietică nu avea nici o relație cu puterile conducătoare în lume.”

Stalin cu Joachim von Ribbentrop, după semnarea Pactului de neagresiune la Moscova

Stalin cu Joachim von Ribbentrop, după semnarea Pactului de neagresiune la Moscova

Astfel de factori i-au împins pe cei doi dictatori la un Pact ce a fost pentru fiecare din ei o alianță temporară de interes. În ultimă instanță, Pactul Molotov-Ribbentrop nu a făcut decît să amîne conflictul ce părea inevitabil dintre Germania și Uniunea Sovietică. În iunie 1941, Hitler a rupt Pactul și a lansat o masivă invazie prin surpriză.

Uniunea Sovietică a plătit partea leului din costurile înfrîngerii fascismului, cu cel puțin 20 de milioane de oameni uciși, reprezentînd 14% din populația ei antebelică, față de circa 9% în cazul Germaniei.

La ora încheierii războiului, cînd Armata Roșie se afla la Berlin, din viziunea lui Hitler a unei națiuni germane atotputernice nu mai rămăsese decît cenușa. În schimb, dominația sovietică a Europei Centrale, ce a fost schițată pe hartă la Kremlin, în noaptea de 23 august 1939, a devenit o nouă realitate geopolitică a continentului.

[Traducere și adaptare: Victor Eskenasy]

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG