Linkuri accesibilitate

Arthur Koestler în 1969

Arthur Koestler în 1969

Pe 5 septembrie 1905, se năștea la Budapesta Arthur Koestler. Jurnalist, romancier, militant al stângii comuniste, antifascist de prima oră, apoi înfocat critic al totalitarismului de stânga și de dreapta, Koestler a simbolizat condiția tragică a intelectualului central-european în veacul mesianismelor revoluționare. A fost printre cei dintâi care au înțeles că bolșevismul și fascismul se înrudesc prin mii de fire greu avuabile. Oroarea în raport cu valorile liberale, privite drept decadente, cultul partidului-stat autoritar, exclusivismul de clasă ori de rasă, xenofobia, viziunile conspiraționiste au marcat aceste experimente totalitare.

La cursul pe care îl țin la University of Maryland despre ascensiunea și prăbușirea comunismului, una din lecturile obligatorii este volumul colectiv Dumnezeul care a dat greș (The God that Failed) apărut în plin Război Rece, în 1949. Eseul lui Koestler din acest volum a devenit un document clasic al literaturii rupturii cu iluziile religiei seculare comuniste. Volumul conține de asemenea texte de o mare profunzime semnate de Ignazio Silone, Richard Wright, André Gide, Louis Fischer și Stephen Spender. Ediția franceză a cărții a apărut în colecția „Liberté de l’esprit” coordonată de Raymond Aron la editura Calmann-Lévy. Cartea a fost tradusă la Humanitas in colecția „Zeitgeist”. În același sens, merită citite cele două volume de memorii ale lui Koestler. Unul dintre ele, pe care l-am citit și eu pe la începutul anilor ’70, reproducea cuvintele lui Picasso: „Am venit spre comunism ca spre un izvor de apă curată”. Cu irepresibilă greață, Koestler, omul care a înțeles natura imorală a bolșevismului în oricare din încarnările sale, adăuga că s-a despărțit de comunism cu dezgustul cu care te separi de o mlaștină sordidă, îmbibată de miasme și plină de cadavre. Aceasta a fost natura reală a comunismului pentru acest gânditor de maximă exigență etică.

Numele lui Arthur Koestler este indelebil legat de denunțarea atrocităților totalitare în acest secol. Scris mai întâi în limba germană, romanul său Darkness at Noon (Întuneric la amiază), apărut la începutul anilor ’40 în ediție engleză, dar a devenit celebru abia după război. Acesta rămâne probabil cel mai cutremurător document literar legat de catastrofa Marii Terori staliniste din perioada 1936-1939. Scris sub semnul revoltei morale, romanul lui Koestler a contribuit la trezirea multor intelectuali vestici din starea de mistică venerație față de URSS. Nikolai Zalmanovici Rubaşov, personajul central al romanului, a fost modelat după figurile de vârf ale anturajului lui Lenin, membrii Vechii Gărzi bolșevice asasinați în urma proceselor-spectacol de la Moscova. Ipoteza propusă de Koestler pentru a explica mecanismele confesiunilor din aceste monstruoase înscenări rămâne una din cele mai impresionante. Arestat și acuzat de complot antistatal, Rubaşov își reconsideră întreaga carieră politică și înțelege că viziunea leninistă a salvării revoluției drept lege supremă conține în sine germenele universului terorist. În numele acestei sacralizări a scopului final, au fost suspendate toate criteriile moralității tradiționale. Nu Stalin, ci hiperadversarul său Troţki a fost cel care a definit partidul comunist drept instrumentul privilegiat al îndeplinirii scopurilor Rațiunii în istorie. Acest istoricism nesăbuit a fost alibiul angajării atâtor militanți în aventura utopică a construcției unei comunități ce se dorea a egalității totale. Era de fapt vorba de întemeierea unui despotism neo-faraonic în care orice urmă de autonomie a spiritului era eliminată fără milă. În faza finală a interogatoriilor, Rubaşov acceptă să mărturisească întrucât anchetatorul Gletkin îl numește „tovarăș” și îi cere să ofere confesiunea sa, fie și falsă, drept un ultim, suprem serviciu adus partidului.

În 1939, după Pactul Molotov-Ribbentrop semnat la Kremlin pe 23 august, Koestler a rupt definitiv cu comunismul. Niciun alibi, nicio raționalizare sofisticată nu mai puteau justifica susținerea imensei minciuni staliniste. Nu mai exista niciun motiv pentru Koestler să se abțină de la condamnarea Uniunii Sovietice ca dictatură totalitară. Itinerariul său spiritual va evolua ulterior în diverse alte direcții, însă critica totalitarismului și apărarea valorilor democratice au rămas dimensiuni constante ale gândirii și acțiunilor sale până la momentul final, al sinuciderii împreună cu soția sa, în toamna anului 1982.

XS
SM
MD
LG