Linkuri accesibilitate

Tensiunile ruso-ucrainene în centrul întîlnirii dintre Serghei Lavrov și Frank-Walter Steinmeier la Ekaterinburg


Șefii diplomațiilor rusă și germană, Sergei Lavrov și Frank-Walter Steinmeier, la conferința comună de presă
Șefii diplomațiilor rusă și germană, Sergei Lavrov și Frank-Walter Steinmeier, la conferința comună de presă

Ministrul german pledează ca la baza negocierilor de pace în conflictul din estul Ucrainei să rămână acordurile de la Minsk,

Miniștrii de externe ai Germaniei și Rusiei au încercat să diminueze importanța divergențelor dintre țările lor, în special în conflictul ucrainean, precum și a tensiunilor recente în jurul Crimeii. Frank-Walter Steinmeier și Serghei Lavrov s-au întâlnit la Ekaterinburg, la câteva zile după ce președintele rus Vladimir Putin a pus la îndoială formatul normand al convorbirilor de pace în Ucraina.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov a spus că Rusia poate oferi dovezi despre presupusele incursiuni ucrainene, care ar fi avut loc recent în Crimeea și care ar face parte dintr-un complot urzit de mult timp de serviciul de spionaj al ministerului ucrainean al Apărării pentru a destabiliza peninsula anexată de Rusia în 2014.

Cu toate acestea, la o conferință de presă comună cu omologul său german, la Ekaterinburg, Lavrov a diminuat importanța tensiunilor actuale, spunând că nimeni nu este interesat acum de ruperea relațiilor diplomatice între Moscova și Kiev.

„Nu cred că ne aflăm actualmente în situația în care ar fi interesat cineva în ruperea relațiilor diplomatice. Ar fi o măsură extremă și mi se pare că cel mai important în acest moment este să nu cădem pradă emoțiilor, să nu recurgem la acțiuni extreme, ci mai curând să ne concentrăm cu calm asupra stabilizării situației”.

Ministrul de externe german Frank-Walter Steinmeier a îndemnat părțile să se abțină de la acțiuni care pot tensiona situația și mai mult.

Lavrov și Steinmeier s-au întâlnit în orașul de la poalele estice ale Uralilor cu ocazia unei școli de vară ruso-germane în domeniul energiei, vorbindu-le azi dimineață studenților de la Universitatea Federală de la Ekaterinburg.

Ministrul german a spus că la baza negocierilor de pace în conflictul din estul Ucrainei trebuie să rămână acordurile de la Minsk, care au fost încheiate în februarie 2015 de președinții rus și ucrainean cu medierea liderilor Germaniei și Franței.

Săptămâna trecută, președintele rus Vladimir Putin a pus la îndoială formatul negocierilor între cei patru președinți, care a căpătat mai târziu denumirea de format normand.

Putin a acuzat Ucraina de incursiuni în Crimeea și de folosirea unor tactici „teroriste”. Prin urmare, a spus el, noi convorbiri în formatul normand, la care urma să se examineze aplicarea acordurilor de la Minsk, ar fi inutile.

Kievul, care a respins acuzațiile ruse, spune că Moscova a inventat incursiunile pentru a escalada situația și a obține, în estul Ucrainei, condiții mai bune decât cele prevăzute de acordurile de pace de la Minsk.

Ucraina insistă că reglementarea conflictului din Donbas conform acestor acorduri trebuie să înceapă cu retragerea forțelor ruse și restabilirea controlului ucrainean la graniță.

Rusia care a negat mereu că ar avea o prezență militară în Donbas spune că reglementarea trebuie să înceapă cu adoptarea unor legi ucrainene prin care regiunile separatiste ar obține autonomie.

Astăzi la, Ekaterinburg, Serghei Lavrov a spus că Rusia își va îndeplini partea sa de înțelegere. Dar a explicat că prin aceasta Moscova înțelege numai să pună presiune pe separatiștii din regiunile ucrainene Luhansk și Donețk, fără să-și asume vreo responsabilitate directă.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG