Linkuri accesibilitate

Deşi acuză politicianismul şi incompetenţa deciziilor, abuzurile politicienilor sau inerţiile birocraţiei, românii din străinătate nu par să creadă că votul la alegerile parlamentare merită efortul înscrierii în Registrul Electoral.

Prim-ministrul Dacian Cioloş este îngrijorat de puţinii români din din străinătate înscrişi în Registrul Electoral. Zilele trecute i-a spus Mariei Ligor, fost ministru în Spania şi Canada şi recent numită în fruntea Ministerului pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, că nu se pot organiza secţii de vot decât în funcţie de numărul celor înscrişi şi că vor fi mult mai puţine secţii de votare decât la precedentele alegeri dacă nu se face ceva pentru a-i convinge pe românii din diaspora să se mobilizeze.

A fost suficient pentru ca Maria Ligor să plece cu primul avion în Marea Britanie pentru a vedea cum suportă comunitatea românească perioada post-Brexit şi pentru a-i îndemna pe toţi să se înscrie pentru a putea participa la alegeri. Este o abordare frontală a problemei, amânată de fostul ministru Dan Stoenescu, strategul unei campanii publicitare costisitoare şi, spun românii din străinătate, ineficiente întrucât nu a ajuns la ochii şi urechile celor mai mulţi dintre potenţialii alegători. Eşecul campaniei l-a costat fotoliul de ministru.

Până la această oră, nu s-au înscris decât vreo 3000 de oameni, dintre care ceva mai mult de 2700 au optat pentru votul prin corespondenţă. Cei mai mulţi locuiesc în Spania (aproape o mie) în vreme ce doar puţin peste şase sute dintre românii italieni vor să voteze, iar din Franţa circa o sută. Aşadar trei mii de potenţiali alegători din diaspora românească, estimată la peste trei milioane de români, locuind în enclave consistente în Italia, Spania, Marea Britanie, Franţa, Germania şi Statele Unite. Conform statisticilor oficiale, doar în Europa trăiesc circa două milioane de români. Iar numărul lor ar putea fi dublu, pentru că mulţi stau în străinătate fără a fi prinşi în scripte. (De pildă conform Institutului de Statistică din Italia, numărul românilor stabiliţi acolo este de un milion, faţă de cei 600 de mii existenţi în actele oficialilor români.)

Conform Legii votului prin corespondenţă (art.4), pentru a-şi putea exercita dreptul de vot prin corespondenţă, românii aflaţi în străinătate trebuie să se înscrie în Registrul Electoral printr-o cerere pe care trebuie s-o depună personal sau să o trimită prin poştă către misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul de domiciliu sau reşedinţă. La această cerere, trebuie să ataşeze, printre altele, şi o copie a paşaportului cu menţionarea statului de domiciliu, „respectiv o copie a actului de identitate şi o copie a documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine.” Aceste cereri pot fi depuse „începând cu data de 1 aprilie a anului în care au loc alegeri parlamentare la termen şi până la data expirării a 48 de ore de la data începerii perioadei electorale”, adică până cu 43 de zile înainte de data alegerilor, după cum prevede Legea pentru alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Aşadar, românii din diaspora au avut la dispoziţie cinci luni din care au trecut deja patru şi cu toate acestea nu s-au înghesuit să se înscrie în Registru. O situaţie paradoxală, de vreme ce la alegerile trecute la secţiile de votare din străinătate au votat circa 400 de mii de oameni, adică de o sută de ori mai mulţi decât s-au înscris astăzi în Registru. În 2014, Ministerul de Externe a trimis în cele 294 de secţii şase sute de mii de buletine de vot. În Italia, de pildă, au votat la alegerile prezidenţiale aproximativ o sută de mii de oameni, în Spania vreo 83 000, iar în Republica Moldova aproape 36 000. Deşi au fost tot atâtea secţii de vot pentru diaspora ca şi în 2009, în 2015 a fost insuficiente pentru cei care doreau să voteze iar imaginea imenselor cozi a făcut înconjurul lumii ca mostră de neglijenţă oficială sau deficit de democraţie. Mii de oameni au stat la coadă în zadar pentru că dezorganizarea secţiilor a încetinit (şi, pe alocuri, chiar a blocat) votul. Alte mii de persoane susţineau că, fiind departe de secţiile de vot, nu au avut posibilitatea să ajungă şi că ministerul de externe ar fi trebuit să organizeze mai multe secţii. S-au invocat atunci criteriile de la Copenhaga ale Uniunii Europene care prevedeau sancţiuni pentru statele care nu respectă valorile prevăzute în Tratatul Uniunii Europene: respectarea demnităţii umane, a libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept, drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor. Mai mult, Federaţia Asociaţiilor de români din Europa (FADERE) ameninţa cu denunţuri penale împotriva oficialilor români şi susţinea că va cere despăgubiri de o mie de euro pentru fiecare român care nu a reuşit să voteze. Desigur, era o ameninţare mai mult retorică, fără mare soliditate juridică, propunându-şi mai degrabă să atragă atenţia asupra stării de spirit a românilor cărora li s-a interzis, după ore de aşteptare, accesul în secţia de vot, ba chiar au fost evacuaţi cu poliţia din ambasade şi consulate.

Eşecul primului tur de scrutin nu l-a costat pe Titus Corlăţeanu, ministrul de Externe, doar fotoliul în echipa lui Victor Ponta. Parchetul încearcă de atunci (e drept, fără succes) să obţină acceptul Senatului pentru a începe urmărirea penală împotriva lui, acuzându-l de abuz în serviciu şi împiedicarea drepturilor electorale. Direcţia anticorupţie spunea că ministrul ar fi organizat discreţionar secţiile de votare din străinătate şi a obţinut astfel „un folos necuvenit pentru candidatul propus şi susţinut de partidul din care facea şi el parte.“ Folosul necuvenit, mai susţin procurorii, a constat în limitarea voturilor din străinătate, ostile candidatului PSD.

Aceste bâlbâieli instituţionale i-au făcut pe românii din diaspora să acuze sistematic statul că le obstrucţionează dreptul la vot. Anul trecut FARE voia să-i ceară preşedintelui Iohannis dizolvarea Parlamentului care întârzia să adopte Legea votului prin corespondenţă şi a celui electronic. Legea a fost adoptată, în cele din urmă, în sesiune extraordinară în vara anului trecut şi a intrat în vigoare în noiembrie 2015 pentru că, aşa cum au stabilit Convenţia de la Veneţia şi Curtea Constituţională, o astfel de lege trebuie adoptată cu cel puţin un an înainte de alegeri.

Aşadar, deşi a fost considerată un decisiv pas înainte în reforma electorală şi a primit aplauze la scenă deschisă pentru transparenţă, prea puţini vor să beneficieze de legea votului prin corespondenţă şi electronic. În aceste condiţii, deşi la alegerile de acum doi ani se cerea triplarea secţiilor de votare, în acest an numărul lor ameninţă să scadă dramatic. Motivul nu este puţinătatea celor înscrişi, ci şi faptul că ei locuiesc excentric, fără a se putea strânge suficient de mulţi alegători (o sută) într-o localitate pentru înfiinţarea unei secţii. Mai mult, deşi Ministerul pentru românii de pretutindeni a lansat o costisitoare campanie de informare, mare parte dintre românii din străinătate nu ştiu că trebuie să se înscrie în Registrul Electoral.

Dar motivele acestei pasivităţi nu ţin doar de inerţiile guvernului, ci şi de cele ale alegătorilor în sine. Faptul că nu ştiu de existenţa Registrului Electoral sau că locuiesc prea departe de secţiile consulare sunt doar două argumente credibile şi valabile. Dar mai sunt şi alte motive pentru care românii din diaspora ezită să se înscrie. Unii susţin că afirmaţiile repetate ale şefilor de la fisc (aici, aici sau aici, însă lista cu politicieni şi înalţi funcţionari care-i atacă pe românii din străinătate la conturi este extrem lungă) că vor monitoriza câştigurile românilor care muncesc în străinătate pentru a-i pune să plătească taxe şi impozite în ţară i-au făcut pe mulţi emigranţi economici să stea sub radar şi să evite contactul cu oficialităţile. Pe de altă parte, unii dintre ei au un statut semilegal în ţara de adopţie, nu au contracte legale de muncă sau adresă de rezidenţă şi nu au cum se înscrie la vot. Pentru a participa la alegeri trebuie să aibă un domiciliu sau o rezidenţă validă şi stabilă, un statut social, un paşaport sau un act de identitate şi o copie a dreptului de şedere din partea autorităţilor străine.

Nu doar premierul Dacian Cioloş este îngrijorat de această situaţie. Autoritatea Electorală Permanentă le-a cerut cetăţenilor români din afara graniţelor ţării să depună, cât mai au timp, dosarul necesar înscrierii în Registrul electoral la misiunile diplomatice şi oficiile consulare şi să opteze cu această ocazie pentru votul prin corespondenţă sau la o secţie electorală din apropiere. Se pot organiza secţii de votare în localităţi unde au depus cerere în acest sens cel puţin o sută de români. Până acum se pot organiza conform legii mai puţin de zece asemenea secţii. Desigur, spun românii din străinătate, numărul lor va creşte, dar oricum se va situa mult sub cel din anii trecuţi. FADERE susţine că a trimis la guvern diverse strategii dar că „Politicianismul și incompetența au făcut ca niciunul dintre aceste proiecte să nu mai fie pus în practică”. Astfel că îi cere premierului să facă mai mult decât să 'se îngrijoreze' şi să se implice pentru remedierea acestei situații. „Ne ajung politicienii care doar stau și constată”, se mai spune în comunicatul semnat de Daniel Tecu, preşedinte FADERE ( şi apropiat al lui Eugen Tomac, mâna dreaptă a lui Traian Băsescu.)

Însă de astă dată problema nu mai este a guvernului şi cu atât mai puţin a Ministerului de Externe, ci chiar a românilor din străinătate. Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă. Pe pagina ministerului există toate actele de care este nevoie, iar acestea pot fi trimise prin poştă. Restul ţine de dorinţa şi voinţa de vot a alegătorilor. Şi, deocamdată, deşi acuză politicianismul şi incompetenţa deciziilor, abuzurile politicienilor sau inerţiile birocraţiei, românii din străinătate nu par să creadă că votul la alegerile parlamentare merită efortul înscrierii în Registrul Electoral.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG