Linkuri accesibilitate

„Presa tradițională, în cursa ei pentru public, este confruntată cu rețelele sociale care nu au limită morală...”


La locul ultimului atentat sinucigaș de la Ansbach din Germania

La locul ultimului atentat sinucigaș de la Ansbach din Germania

Cu Dan Alexe despre atentate, fundamentalismul islamic, libertatea presei, și capcanele Internetului...

O serie neagră de atacuri soldate cu mulți morți inocenți: Paris, Bruxelles, Orlando/ Florida, Nisa și acum München, a pus la grea încercare mediile și rețelele sociale. Vineri, la München, după ce un tânăr de 18 ani a deschis focul în zona unui centru comercial, poliția a trimis mesaje insistente pe Twitter și Facebook, în germană, engleză, franceză, cerând oamenilor aflați la locul atacului să nu posteze orice poză făcută cu telefonul mobil. Motivul: să nu pună în pericol acțiunea poliției, care pleca de la premisa că ar fi vorba de mai mulți atacatori care s-ar mișca liberi prin oraș. Unde se termină dreptul la informare şi unde începe domnia securităţii? Un interviu pe această temă cu Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles.

Dan Alexe: „Realitatea se schimbă cu o viteză pe care mediile tradiționale au o foarte mare dificultate în a o urma, în a se adapta. Să nu uităm ce a făcut Internetul. Internetul a putut să „omoare” chiar unele ziare, unele grupuri de presă, televiziuni chiar, care au trebuit să se adapteze și care și-au schimbat de la stil până la felul în care prezintă imaginea, și-au schimbat modul de a prezenta realitatea.

Presa astăzi este într-o cursă a adaptării la care, de multe ori, eșuează. Acest fundamentalism islamic, în ultimii ani, s-a adaptat atât de rapid la rețelele sociale, încât presa tradițională nu poate urma acest ritm. Presa tradițională are încă niște frâne morale, niște reguli, o deontologie pe care trebuie să o urmeze și de care, evident, teroriștii nu țin cont. Și acea sumedenie de clipuri de oroare, de decapitări, de torturi care se transmit pe internet, promovate cu bună știință, evident, de teroriști pentru că le servește cauza. Scopul lor este să răspândească spaimă, oroare și nesiguranță. Scopul lor este de a slăbi societățile occidentale, de a le fragiliza.

Și aici presa este pusă într-o foarte mare dilemă pentru că, preluând asemenea imagini, căutând să țină cursa cu mediile sociale care sunt mult mai rapide și care nu au reguli morale, presa riscă, de fapt, să facă jocul teroriștilor. Și aici un mesaj, cum a fost cel al poliției bavareze care a cerut populației să nu difuzeze sau, cel puțin, să aștepte în difuzarea unor imagini șoc de corpuri desfăcute, de sânge pe trotuar, să nu facă aceasta pentru că, de fapt, în mod gratuit și generos nu facem altceva decât să urmăm ceea ce vor teroriștii și anume o răspândire cât mai largă a mesajului lor. Aceasta este marea dilemă cu care se confruntă astăzi presa, în special presa occidentală.”

Europa Liberă: Dar unii ar putea să zică: în asemenea situații, unde se termină dreptul la informație și de unde începe domnia securității și controlul?

Dan Alexe: „Trebuie să ne întrebăm în ce constă informația acolo, dincolo de voaierism, dincolo de satisfacția perversă de a vedea moartea și organe pe trotuar. De exemplu, nu s-ar face aceasta în cazul unui accident de tren. Un accident de tren cu zeci de morți nu se va solda cu difuzarea în presa oficială, să zicem, a fotografiilor de cadavre desfăcute și sparte, și rupte. Care este informația acolo? E voaierism pur. Să nu uităm un lucru: ne confruntăm, cum

Presa tradițională, în cursa ei pentru public, este confruntată cu rețelele sociale care nu au limită morală....

am zis mai devreme, dar aș vrea să insist, să subliniez aceasta, cu o realitate nouă: această mediaficare, această transmitere pe scară globală a terorii vizuale este comparabilă și cu pornografia, de fapt. Așa cum înainte de Internet, pornografia era rezervată unui mic cerc de oameni cu preocupări la limita perversiunii, cu bani, care își făceau o „pasiune” sau își „îngrijeau” o boală în felul acesta. Ei bine, acum le găsești gratis pe Internet.

Și presa tradițională, în cursa ei pentru public, este confruntată cu rețelele sociale care nu au limită morală. Și atunci chiar și televiziuni mainstream, televiziuni oficiale, ziare serioase sunt constrânse să recurgă la ceea ce fac platformele virtuale, platformele sociale. Și în felul acesta, într-adevăr, abia acum suntem băgați cu nasul și cu tot trupul, și cu tot creierul într-o societate a spectacolului, care era anunțată de un sfert de secol, dar în acest moment, dintr-o rețea virtuală ea devine cotidianul nostru. Și presa tradițională încă nu și-a găsit un cod autentic deontologic să se confrunte cu această realitate fluidă care ne scapă printre degete.”

Europa Liberă: Dar care sunt consecințele unei asemenea realități fluide la care te referi?

Dan Alexe: „Consecințele încă nu le vedem, însă ele pot fi purtătoare de grele efecte. Un fel de pasivitate, o obișnuință cu senzaționalul și cu oroarea care înainte era un lucru rar. Şi un alt efect, de care nu suntem deocamdată conştienţi, al acestei curse pentru păstrarea publicului, la care presa tradiţională recurge, în confruntarea ei cu reţelele sociale, o consecinţă este faptul că se uniformizează total felul în care e prezentată informaţia.

Înainte exista încă o diferenţă culturală în prezentarea informaţiei, vorbesc înainte de Internet şi chiar şi în primii ani de după Internet. Era o foarte mare diferenţă, de exemplu, între presa germană, presa franceză, presa belgiană. Îmi amintesc, iarăşi, un caz concret, era, probabil, prin ’92 sau ’93, când încă nu se încheiase războiul din Liban, şi un ostatic occidental a fost spânzurat de gruparea şiită care îl luase ostatic. Și acei oameni, acei răpitori, asasinii au transmis acea casetă cu spânzurarea ostaticului occidental.

Extrem de puţine televiziuni occidentale, ştiu doar două cazuri, unul fiind Belgia, au difuzat acele imagini, pentru că redacţiile, editorii şefi, întreaga deontologie a intervenit acolo, şi nu au fost presiuni politice, pentru că presa occidentală este încă în vârful clasificării libertăţii presei. De exemplu, Belgia este chiar una din prima din trei sau patru ţări în clasificarea libertăţii presei. Nicio televiziune franceză nu a difuzat acele imagini. În Belgia au fost difuzate de televiziunea de stat, televiziunea oficială, la buletinul de ştiri din seara aceea. Şi îmi amintesc foarte bine cum prezentatorul a spus: „Iată oroarea totală, dar am vrut să fiţi informaţi. Iată ce s-a întâmplat”. Un întreg background de prezentare a contextului, care atunci era informaţional. În acel moment, dată fiind raritatea acestor imagini, ele aveau încă un impact şi o valoare documentară.

Astăzi suntem înecaţi în ele. Şi atunci sigur că, revin la reacţia poliţiei din München, din Bavaria, este oarecum de înţeles, pentru că nu faci altceva decât să perpetuezi mesajul asasinilor, difuzând acele imagini. S-a schimbat contextul nostru cultural şi trebuie să ne adaptăm şi moral, şi deontologic, şi prin felul în care prezentăm informaţia.”

Europa Liberă: Dan Alexe, să schimbăm puţin unghiul de vedere, să privim lucrurile din punctul de vedere al unui om de rând. Să admitem că cineva care are acces la internet, are un smartphone în buzunar, să zicem, se află pe stradă şi vede că alături de el are loc un atentat terorist. Ce face omul acesta, ce mass media sau ce reţea de socializare, sau pe cine consultă el, în primul rând?

Dan Alexe: „Aici depinde de cultura fiecăruia, pentru că nu toţi posedăm limbi străine şi nu mergem imediat pe site-ul de la International New York Times sau Reuters ş.a.m.d., majoritatea oamenilor încă au acces doar la informaţia în

Trebuie să vedem caz după caz care e situaţia presei din fiecare ţară. Va fi mai dificil pentru un moldovean, chiar şi un român să se informeze pe loc, rapid, imediat din surse fiabile...

limba lor. Şi atunci trebuie să vedem caz după caz care e situaţia presei din fiecare ţară. Va fi mai dificil pentru un moldovean, chiar şi un român să se informeze pe loc, rapid, imediat din surse fiabile, din surse în care poți avea încredere, decât unui francez, german sau britanic. Aici trebuie, într-adevăr, să facem un fel de disecare, de analiză culturală a situaţiei fiecărui consumator de informaţie, pentru că nu la fel se prezintă situaţia în Moldova sau în Franţa, sau în Belgia. Întrebarea trebuie calibrată pe fiecare societate la care ne raportăm.”

Europa Liberă: Dacă ne referim la reţelele sociale, poate fi „educat” consumatorul de new media, de reţele sociale să nu ia pe bune tot ceea ce vede că se postează?

Dan Alexe: „Este foarte dificil, e nevoie de un filtru şi de o şcolire, şi sofisticăreală a consumatorului care să-l facă să perceapă informaţia, dincolo de impactul său vizual sau estetic. Dar va deveni din ce în ce mai dificil. Şi aceasta am văzut-o recent prin ceea ce se întâmplă cu Statul Islamic şi prin felul în care fundamentaliştii, teroriştii islamici au devenit maeştri în arta de a manipula presa şi reţelele sociale. Acolo unde acum un deceniu Al-Qaeda, Osama bin Laden se lăsa filmat prost într-o peşteră din fundul Afganistanului, stând chircit şi citind un discurs monoton vreme de jumătate de oră, bazându-se doar pe forţa cuvântului transmis prin acea imagine, astăzi Statul Islamic are în Siria şi Irak experţi în imagine.

Unii au venit din Occident, alţii sunt locali, s-a ajuns la mizanscene de tip hollywoodian, cu montaj profesionist, cu efecte speciale. Unele dintre clipurile de oroare ale Statului Islamic sunt „bijuterii” cinematografice. Şi atunci omul de rând este confruntate cu o realitate televizuală sau transmisă pe internet atât de sofisticată, încât nu se mai poate distinge de cea a unei televiziuni adevărate. Internetul a întins limitele propagandei dincolo de ceea ce ne-a oferit presa tradiţională şi acum, ca să poţi combate o biologie a răului, cum este cea a Statului Islamic, nu te mai poţi baza pe forţa militară şi pe distrugerea acelui stat, bombardarea lor şi ocuparea teritoriilor.”

Europa Liberă: Cei care încearcă sau îşi doresc, vor să lupte cu această propagandă sunt prinşi astăzi pe picior greşit, sunt în urmă?

Dan Alexe: „Sunt în urmă, pe de o parte. Sunt în urmă şi pentru că marii experţi au fost depăşiţi. Vă dau un singur exemplu, care este foarte uşor de găsit pe internet, pentru că vorbim despre aceasta, şi de verificat ce spun, cel mai mare expert francez, Olivier Roy, specialist în islam şi în Statul Islamic, încă nu ştie cum să dea înapoi şi să repare, într-un fel, construcţia lui ideologică, care a stat la baza a nenumărate cărţi şi cursuri universitare. Ba chiar, acest Olivier Roy a fost reprezentant al Naţiunilor Unite în Asia Centrală şi Afganistan. Or, ideea lui principală era, la vremea aceea, când mujahedinii afgani luptau împotriva URSS şi când erau sprijiniţi de Occident, să nu uităm acest lucru, el spunea că islamismul e un factor de progres, pentru că aceşti fundamentalişti folosesc tehnicile moderne, folosesc telefoane şi internet, comunică între ei prin e-mail şi iată cum, spunea el, islamul fundamentalist mută acele societăţi din Evul Mediu în modernitate.

Din păcate, saltul nu s-a însoţit de ceea ce Occidentul a cules treptat, de-a lungul secolelor, trecând din Evul Mediu la modernitate. Acolo s-a sărit direct de la o societate tribală fără electricitate la toată tehnologia modernă, arme, internet şi telefoane mobile. Golul acela dintre Evul Mediu şi modernitate nu a fost umplut. Și aceasta este marea sfidare cu care ne confruntăm acum: ce punem în locul acelui gol?”

XS
SM
MD
LG