Linkuri accesibilitate

Recep Erdogan a afirmat că este în continuare președintele și comandantul suprem al Turciei (VIDEO)


Președintele turc Recep Erdogan vorbind presei în stațiunea Marmaris, Turcia, 15 iulie 2016

Președintele turc Recep Erdogan vorbind presei în stațiunea Marmaris, Turcia, 15 iulie 2016

Declarațiile lui Erdogan au venit după ce armata turcă a afirmat că a preluat controlul total asupra puterii în Turcia.

Președintele turc regep Erdogan a declarat într-un interviu pentru rețeaua de televiziune CNN că e încă la putere și va învinge o tentativă de lovitură de stat.

El a cerut cetățenilor turci că iasă în stradă și să sprijine guvernul.

„Sînt sigur că complotiștii nu vor reuși”, a spus Erdogan prin intermediul aplicației FaceTime a unui telefon mobil iPhone canalului turc al televiziunii CNN în zorii zile de 16 iulie:

„Cer poporului turc să iasă în piețele publice și la aeroporturi. N-am crezut niciodată într-o putere mai mare decît aceea a poporului”.

Erdogan a spus că e încă președintele și comandantul suprem al Turciei, și a promis că complotiștii vor plăti scump pentru actele lor.

O sursă prezidențială a spus că președintele se află într-un loc sigur.

Premierul turc Binalu Yildirim a spus pe Twitter că forțele de securitate vor riposta la tentativa de lovitură de stat și că se va face tot ce se poate face, chiar dacă asta va însemna și morți omenești.

Yildirim a făcut cunoscut că mai multe clădiri importante din Turcia sînt asediate, fără să dea detalii, a cerut populației să rămână calmă și a afirmat că nu vor fi tolerate acțiuni împotriva democrației.

Între timp, lîngă clădirea televiziunii de stat din Istanbul a fost auzită o explozie puternică.

Declarațiile președintelui Recep Erdogan au venit după ce armata turcă a afirmat că a preluat controlul total asupra puterii din Turcia în încercarea de a proteja ordinea democratică și de a menține drepturile omului, iar televiziunea de stat a anunțat că au fost declarată legea marțială și au fost impuse restricții de circulație.

În declarația oficială a armatei se mai spune că toate relațiile externe actuale ale Turciei vor fi păstrate și că statul de drept va fi o prioritate.

Între timp, agenția de presă de stat Anadolu a relatat că ofițeri de rang înalt din armata turcă au fost luați ostateci la cartierul general al armatei din Istanbul, și între ei se află și șefului statului major al armatei.

XS
SM
MD
LG