Linkuri accesibilitate

Nimic similar nu s–a întâmplat în România, nici în 1956, nici în 1968, anul „Primăverii de la Praga”, nici în 1989. Problema comunismului românesc, între altele, este că nu a fost nicicum apt să genereze un curent revizionist marxist. Privind înapoi, cu beneficiul a ceea ce știm astăzi, asemenea direcție reformatoare avea prea puține șanse de succes. Comunismul de sorginte leninistă (iar altul nu a existat vreodată ca practică politică statală) era intrinsec ostil pluralismului. Ceea ce nu a însemnat că dorința de a liberaliza sistemul era neapărat una absurdă. Pentru a afla natura incurabilă a maladiei, trebuiau încercate unele presupuse remedii. Iar ironizarea fals sagace a acestor tentative nu face decât să dovedească lipsa de comprehensiune și chiar o stranie cecitate istorică. Nimic nu au detestat comuniștii mai mult decât eforturile de a depăși vechea matrice bolșevică și de a împăca socialismul cu democrația.

Imre Nagy (1896-1958) a fost inițial un comunist convins. Trebuie spus acest lucru în raport cu absolutiștii morali de ieri și de azi care afirmă că un comunist este prin definiție sortit să rămână înțepenit în formula sa mentală originară. O știm din atâtea cazuri, de la Koestler până la Kołakowski, că lucrurile nu au stat astfel. Mai întâi la Moscova, unde s-a aflat într-un lung exil după eșecul dictaturii lui Béla Kun, apoi la Budapesta, după 1945, Nagy a înțeles că sistemul stalinist era în esența sa criminal și barbar. Era cu atât mai periculos cu cât pretindea să fie expresia umanismului desăvârșit. Nagy a făcut în perioada emigrației în URSS compromisuri penibile. A acceptat chiar să devină, pentru câțiva ani, informator al NKVD-ului. Și totuși, în pofida acestor abdicări, a îndrăznit, atunci când s-a ivit prilejul, să propună o altă logică decât aceea a monolitului inchizitorial.

După moartea lui Stalin, între 1953 și 1955, ca prim-ministru al Ungariei, Nagy a susținut „Noul Curs”. S-au deschis porțile închisorilor și lagărelor. Lumea a putut, în fine, să respire mai ușor. Unii torționari, inclusiv Gábor Péter, fostul șef al Securității, au fost arestați, judecați și condamnați. Asemenea lucruri erau de negândit la București, unde puterea continua să jure pe cel mai dur stalinism. Liderul stalinist Mátyás Rákosi a apelat la patronii săi de la Kremlin pentru a se debarasa de incomodul său rival. Luptele la vârf din Biroul Politic sovietic s-au soldat temporar cu înfrângerea lui Nagy și a grupului său de revizioniști marxiști (între care Miklós Gimes, Ferenc Donáth, Géza Losonczy și Miklos Vasarhelyi). Între timp, acest curent eretic se dezvolta în mișcarea comunistă mondială cu sprijinul direct al lui Tito. La rândul lor, Mao, Dej, Hoxha, Ulbricht, Thorez și alți staliniști înverșunați au privit revelațiile lui Hrușciov de la Congresul al XX-lea al PCUS drept o impardonabilă trădare. Șocul însă a fost enorm. Intelectualitatea critică, inclusiv atâția foști staliniști care vedeau acum lumina, s-a revoltat împotriva minciunii totalitare.

Scriitori ca Tibor Déry, Tamás Aczél și Gyula Háy, cunoscuți pentru opțiunile lor marxiste, au aderat la programul lui Nagy. Celebrul filosof marxist Georg Lukács, exilat în URSS ani îndelungați, revenit în Ungaria în 1945, a devenit ministrul culturii în Guvernul Revoluționar. Ceea ce nu i-a împiedicat pe staliniști să vorbească despre „contra-revoluție”. Iată ce scria N. Steinhardt în Jurnalul fericirii despre Imre Nagy, o analiză luminoasă și caldă a rupturii cu minciuna totalitară și a curajului de a reabilita etica revoltei: „Mai este un caz pentru care cred că Hristos va lovi, al singurului comunist trecut printr-un proces de transfigurare și ajuns la sfințenie și martiriu: Imre Nagy. Cât de liber suflă duhul și ce neașteptat își alege sălașurile: în sufletul unui activist mai întâi (și ani mulți) plin de zel stalinist… Înlăuntrul omului ăstuia… se petrece în interval de numai zece zile (timpul e limitat ca într-o piesă clasică) prefacerea deplină. Nagy e la sfârșitul celor zece zile altul. Nu și-a schimbat politica, și-a schimbat sufletul”. Această transfigurare, prefacere, metanoia, epifanie, deșteptare, cum vreți să-i spuneți, este cheia revizionismului marxist și a rebeliunii sale împotriva Marelui Inchizitor. În iunie 1958, cum scria Albert Camus, „Nagy nu a fost judecat, a fost asasinat”.

XS
SM
MD
LG