Linkuri accesibilitate

Decizia fuziunii Partidului Naţional Liberal (PNL) cu Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) a fost luată în spatele uşii închise.

Decizia fuziunii Partidului Naţional Liberal (PNL) cu Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) a fost luată în spatele uşii închise şi va fi oficializată săptămâna viitoare, în cadrul Biroului Politic al liberalilor. Alina Gorghiu, co-preşedinta PNL, spunea că nu e nimic special: au mandat să discute cu toate partidele, acceptând că, în acest caz, discuţiile sunt avansate.

Bunul simţ al pericolului

Zilele trecute, Valeriu Steriu, noul preşedinte UNPR (ales la Congresul din martie 2016), nega vehement că ar fi pe punctul să încheie vreo înţelegere cu PNL. El susţinea că a acceptat o întâlnire cu liderii acestuia „din bun-simţ”. Ar fi fost vorba, mai spunea el, despre discuţii exploratorii pentru alegerile din toamnă, nu despre remodelarea majorităţilor actuale. Nu demult, şefii UNPR şi ai PSD făceau poze de familie şi-şi planificau locul pe buletinele de vot ale viitoarei campanii electorale. Între timp, la nivel local, după alegeri, consilierii PNL şi UNPR şi-au dat mâna pentru a susţine candidaţii preferaţi. Şi în timp ce negocia cu PNL, UNPR, partid imparţial pus în slujba interesului naţional, s-a înţeles după alegerile locale, în unele judeţe şi cu PSD constituind majorităţi în vederea votului pentru şefii de consilii.

UNPR este unul (poate cel mai vocal) dintre multele partide înfiinţate de dezertori parlamentari pestriţ coloraţi politic (proveneau de la PSD, PNL sau PC). Fiecare lider mai răsărit, preocupat, după o ceartă cu şefii, de propria supravieţuire politică postelectorală, şi-a pus pe picioare propriul partid. Mecanismul a fost perfecţionat în deceniile de practică a turismului politic. De multe ori, noile partide îşi racolează membrii din rândul aşa-zişilor independenţi care reprezintă cam 8% dintre parlamentari (34 de deputaţi şi 13 senatori). Aceştia nu sunt defel nici noi şi nici independenţi, ci prieteni sau clienţi ai altor grupuri politice care-i folosesc când au nevoie de voturi.

Legea nu pedepseşte traseismul şi mulţi politicieni care simt că le fuge pământul electoral de sub picioare îşi vând la licitaţie mandatul, în aşteptarea unui preţ bun. Sunt o masă de manevră, antidot pentru surprizele electorale. Aşadar, ce nu iese din urne ar putea ieşi la târgul de migratori politici. Pe când negocia guverne la Cotroceni, Traian Băsescu s-a folosit din plin de traseişti, modificând structura politică a legislativului prin promisiuni, funcţii şi aluzii la dosarele serviciilor secrete. Aşa a reuşit să-şi ţină în şah adversarii, pe unii transformându-i în animalele sale politice de casă, cu alţii hrănind câinii de pază ai democraţiei.

O istorie cusută cu aţă albă

Istoria UNPR începe în 2008, când politicieni din diferite partide, susţinători ai lui Traian Băsescu, au format echipe de presiune parlamentară în sprijinul acestuia. Partidul a fost înregistrat oficial în 2010. În fruntea acestei răzmeriţe era Gabriel Oprea, despre care Traian Băsescu spusese cândva că este şeful gărzii mafiote a lui Adrian Năstase. Ulterior l-a reevaluat, astfel că Oprea a ajuns ministru de Interne şi viceprim-ministru în cabinete conduse de oamenii lui Băsescu. O recompensă pentru susţinerea dată în acei ani electorali, când Oprea a fost transformat, pentru scurtă vreme, în trofeul victoriei lui Traian Băsescu asupra PSD-ului.

Între timp UNPR a aspirat alte grupuscule. Şefa Partidului Iniţiativa Naţională (PIN), Lavinia Şandru, devine, după fuziunea cu UNPR, în 2011, vicepreşedinta partidului de adopţie, dar dispare din politică în 2013, după o ceartă cu Gabriel Oprea. Lavinia Şandru fusese cândva, una dintre protejatele lui Traian Băsescu, iar PIN era format din oameni din fostul PD. Nu e singura legătură dintre Traian Băsescu şi partidul lui Oprea. Un alt fost preşedinte al UNPR, Cristian Diaconescu, a fost ministru de externe în ultima guvernare Boc şi în cea a lui Mihai Răzvan Ungureanu. L-a reciclat Traian Băsescu căruia i-a fost şef de cabinet. A fost numit, mai apoi, candidat morganatic al Partidului Mişcarea Populară la alegerile prezidenţiale din 2014 înlocuit, din lipsă de popularitate, de Elena Udrea.

Despărţire de marea iubire

Deşi plecaţi cu scandal din PSD, liderii UNPR s-au purtat de parcă ar fi fost o divizie specială a partidului lui Ion Iliescu. Mulţi proveneau din serviciile secrete şi făcuseră Academia Naţională de Informaţii sau măcar Colegiul Naţional de Apărare. Erau legaţi prin interese personale şi profesionale de Gabriel Oprea care adesea era îndrumătorul doctoratelor lor plagiate. E drept că uneori făceau paradă de independenţa lor politică, dar în momentele-cheie votau alături de PSD, asigurându-i o majoritate confortabilă. Au format alături de partidul lui Victor Ponta o Alianţă de Centru Stânga, participând alături de PNL la alegerile din 2012 în cadrul Uniunii Social Liberale. Au câştigat 10 locuri în Camera Deputaţilor şi cinci în Senat şi, pentru că nu puteau forma propriul grup parlamentar, au făcut parte oficial din grupul PSD. După fuziunea cu PNL, dacă aceasta va avea loc, situaţia se va schimba şi PSD va pierde majorităţile din cele două camere.

Chiar dacă a cochetat cu PSD pe listele căruia urma să candideze şi la alegerile parlamentare din acest an, UNPR este nemulţumit că partidul lui Liviu Dragnea i-a racolat oameni înainte de alegerile locale. Valeriu Steriu, actualul preşedinte UNPR, a schimbat macazul de la stânga la dreapta (în măsura în care există aşa ceva în România). El a fost susţinut la şefia partidului de fostul preşedinte, Gabriel Oprea, demisionat pentru că se afla sub urmărire penală, dar pare să încline acum către PNL cu care mulţi membri ai Biroului Politic Naţional au o relaţie interesată politic. Rezultatele alegerilor locale i-au dezamăgit: UNPR a obţinut doar câteva zeci de primării, niciuna semnificativă, cu un total de 2,5%, scor care nu-i lasă nicio şansă la alegerile generale. Se pare însă că PSD nu a dat semne că le oferă o soartă mai bună, preferând să-l înghită treptat, începând cu cadrele din teritoriu.

În jungla politică, problema se pune în termeni evoluţionişti: pentru a supravieţui, UNPR, ca şi celelalte partide de buzunar, inclusiv cele ale lui Mircea Geoană sau Marian Vanghelie, trebuie să paraziteze alte formaţiuni cu scoruri electorale mai bune. Sau să dispară, cu folos pentru principalii săi membri. Astfel că Valeriu Steriu are dreptate: a acceptat discuţia cu PNL din „bun-simţ.” Bun simţ politic.

O broască în fiecare dimineaţă

PNL a avut de-a lungul timpului un apetit nesănătos pentru tot felul de produse politice dubioase. Dorind să se impună cantitativ în faţa competitorilor sau partenerilor, a fuzionat sau a înghiţit uneori mai mult decât poate duce. În 2002 înghiţea prin absorbţie Alianţa pentru România partidul lui Teodor Meleşcanu. Acesta a fost ministru de externe în cabinetul Nicolae Văcăroiu (1992-1996) şi agent electoral al lui Ion Iliescu în 1996. În Alianţa pentru România se aflau diverşi politicieni de rang doi din apropierea lui Ion Iliescu. Unii dintre ei sunt băgaţi în seamă şi azi. Marian Enache, de pildă, traseist politic perpetuu, a fost numit zilele trecute judecător la Curtea Constituţională. Nici Teodor Meleşcanu nu a dus-o rău. PNL i-a fost recunoscător numindu-l ministru de Externe şi al Apărării.

În 2003 PNL se alia cu un partid socialist, cel al lui Traian Băsescu, constituind Alianţa Dreptate şi Adevăr. Partidul lui Băsescu voia chiar să fuzioneze cu PNL şi şi-a schimbat doctrina peste noapte. Nu a făcut decât să producă scindarea PNL care nu a mai vrut fuziunea. Ultima achiziţie cu care încă se mai luptă este a fostului partid prezidenţial, PDL. Mulţi dintre membrii PNL din perioada Câmpeanu sau Ionescu-Quintus sunt ofensaţi de prezenţa foştilor adversari, care dezertaseră din PNL cu tam-tam în 2007, pentru a-l susţine pe Traian Băsescu. Acum se spune că PNL are două creiere şi două strategii şi că prezenţa foştilor susţinători devotaţi ai preşedintelui Băsescu mai mult a luat decât a adăugat valoare partidului. La urma urmei, în 2012 monstruoasa coaliţie PNL-PSD se făcea tot pentru a-l înlătura pe Traian Băsescu de la Cotroceni şi a-i da oamenii jos de la guvernare. Se poate spune că atunci când s-a pus problema alianţelor, niciodată nu au contat doctrinele sau programele politice, ci doar interesul liderilor.

Absorbţia PDL-ului introduce virusuri noi în circuitul de cadre al PNL pentru că nici PDL-ul nu s-a dat în lături să înghită tot soiul de broaşte politice. Cea mai mare, care-i circulă şi acum prin subterane, este a Partidului Naţional Român, înfiinţat de Virgil Măgureanu în 1998. Acesta a fost considerat mereu o eminenţă cenuşie a lui Ion Iliescu, regizor al Revoluţiei şi al episoadelor de violenţă civică din Târgu Mureş şi Bucureşti, demn continuator al şefilor poliţiei secrete din comunism de ale căror metehne nu pare să se fi vindecat niciodată. Partidul lui a fuzionat cu PUNR formând Alianţa Naţională, pentru a participa la alegerile din 2000. Tot atunci propunerea alianţei la prezidenţiale era Marian Munteanu, fostul lider al studenţilor şi una dintre propunerile PNL pentru Primăria Capitalei la alegerile din iunie 2016. Alianţa lui Măgureanu a fuzionat cu Partidul Democrat în iunie 2001, la câteva zile după ce Traian Băsescu l-a înlăturat pe Petre Roman de la şefia partidului. Una dintre explicaţiile inexplicabilei prezenţe a lui Marian Munteanu în oferta PNL pentru cea mai importantă primărie a României este că el a fost impus de liderii PDL, unii foşti colegi de partid cu Măgureanu şi Gheorghe Funar.

Tot din „bun-simţ”, PNL se grăbeşte să legalizeze sub orice formă uniunea cu UNPR. Chiar dacă au vorbit despre alegerile din toamnă, se aşteaptă ca oamenii lui Steriu să exprime ceva sentimente şi până atunci, pentru că PNL are nevoie de voturile UNPR din Parlament. În Senat actuala majoritate PSD+Alianţa Liberalilor Democraţi+UNPR a respins legea care ar fi permis guvernului să dea ordonanţe de urgenţă în perioada de vacanţă parlamentară. Dacian Cioloş pregătise mai multe proiecte (mai ales de natură fiscală: rectificări bugetare, grile salariale sau, foarte important, modificarea Legii dării în plată) pe care, cu siguranţă, legislativul nu le-ar fi votat. Marţi, după acest eşec, Dacian Cioloş s-a întâlnit cu liderii PNL pentru a le cere ajutorul. Camera decizională este a deputaţilor iar votul decisiv va fi dat în zilele următoare. În mod paradoxal, în Senat PSD nu mai controlează majoritatea decât făcând o echilibristică periculoasă cu promisiuni şi ameninţări. În Cameră însă încă mai deţine controlul. Cu ajutorul partidului lui Valeriu Steriu.

Aşadar, fuziunea cu UNPR, în cazul în care s-ar petrece, nu este fără precedent. Partidul lui Steriu suferă de mai mult păcate originare decât poate duce: a fost înfiinţat la comandă politică de un fost preşedinte îndrăgostit de serviciile secrete. Liderii săi, legaţi biografic şi genetic de instituţiile puterii (poliţie, jandarmerie, trupe speciale, servicii secrete), au susţinut sau au părăsit diverse bărci politice pentru că le-o cerea „interesul naţional.” Din perspectiva serviciilor secrete, fuzionarea PNL cu UNPR este mai degrabă o transfuzie de sânge proaspăt într-un PNL care încă are dificultăţi de orientare politică. Deşi decalogul integrităţii adoptat de oamenii lui Blaga în decembrie trecut în perspectiva alegerilor locale ar trebui să funcţioneze şi la cele generale, este greu de crezut că va fi aplicat. În primul rând, mulţi oameni din actualul partid ar trebui să explice relaţiile nepotrivite cu statul, diplome universitare dubioase sau traseismul politic. În al doilea rând, nou-veniţii din UNPR ar putea pretinde că lor nu trebuie să li se aplice aceste criterii sau să le renegocieze.

Discuţiile despre o nouă clasă politică, îngeri păzitori ai democraţiei şi lebede albe pe lacul plin de broaşte al politicii se amână după alegerile generale.

XS
SM
MD
LG