Linkuri accesibilitate

Urmăriri penale în familia fostului preşedinte


Mircea Băsescu, după audieri la CNA, iunie 2014
Mircea Băsescu, după audieri la CNA, iunie 2014

Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost condamnat definitiv la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Fostul preşedinte Traian Băsescu consideră că problemele pe care le are familia sa au legătură cu politizarea justiţiei. Căci condamnarea fratelui său nu este singura problemă penală a familiei Băsescu. Însuşi fostul preşedinte are câteva dosare penale, a fost denunţat recent la DNA şi susţine că este victima unor jocuri politice.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:50 0:00
Link direct

Mircea Băsescu a fost acuzat, într-un complicat dosar plin de intrigi, denunţuri calomnioase, falsuri şi isterii de presă, că ar fi primit bani de la Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru a interveni într-un dosar penal de crimă. Sandu Anghel a fost arestat în 2011 pentru tentativă de omor şi ar fi mituit mai multe persoane ca să-l scape de puşcărie. Iniţial, Sandu Anghel şi alţi membri ai familiei au fost acuzaţi şi condamnaţi pe baza unui flagrant, pentru încercarea de şantajare a fratelui fostului preşedinte care le-ar fi luat banii fără a-i ajuta. Bercea Mondial a spus nu odată că mita ar fi luat-o însuşi preşedintele României de-atunci. “Îl aştept pe Traian Băsescu în puşcărie. I-am dat bani de mai multe ori” spunea el, iar Marian Căpăţână, condamnat şi el în acest dosar la trei ani închisoare şi plata unei despăgubiri de aproape trei sute de mii de euro, spune că Traian Băsescu era informat de unul dintre consilierii săi prezidenţiali de traseul banilor.

Este un proces care trenează de multă vreme. Fostul preşedinte i-a luat la început apărarea fratelui său spunând că este o făcătură politică prin care se loveşte de fapt în el. Apoi ofta spunând că familiile au şi oi negre. În cele din urmă, după pronunţarea sentinţei definitive a preferat să vadă partea plină a paharului spunând că măcar s-a renunţat la sechestrul pe averea fratelui. Poate şi pentru că nu mai mergeau afacerile fabricii de îngheţată unde soţia fostului preşedinte Maria Băsescu este asociată cu fratele Mircea.

Mircea Băsescu a respins multă vreme faptele, ba chiar şi-a dat finul în judecată pentru şantaj. Însă familia lui Sandu Anghel a adus înregistrări ambientale din care rezulta că fratele fostului preşedinte ar fi primit aceşti bani.

Dosarele penale nu se spală în familie

Întreaga judecată a avut o coloratură de familie. În 2009, Traian Băsescu a fost invitat de onoare la Târgul de Sfântul Ilie de la Costeşti la întâlnirea anuală a rromilor. Acolo Prima Doamnă a primit cadou un cocoşel de aur de la Sandu Anghel. După ce presa a făcut tapaj pe seama acestui cadou primit din partea unui mafiot binecunoscut, Traian Băsescu a afirmat că a predat moneda la Trezorerie. Traian Băsescu s-a apărat mereu spunând că nu avea de unde şti că Bercea Mondial este şeful unui clan interlop şi că e vina fratelui său că nu are fler la oameni. Însă Sandu Anghel îşi arăta doar preţuirea faţă de cumătrul său. Mircea Băsescu este naşul de botez al unuia dintre copiii interlopului. Pe de altă parte, Sandu Anghel a fost un eficient agent electoral, care i-a adus multe voturi în alegerile prezidenţiale din 2009, după cum recunoaştea fostul preşedinte.

Preşedinte al tuturor românilor, inclusiv al interlopilor

Traian Băsescu a fost acuzat nu odată de adversarii politici, dar şi de presă că a avut relaţii strânse cu lumea interlopă. S-a spus chiar că din prietenie pentru Omar Hayssam, acuzat de terorism, l-ar fi făcut scăpat peste graniţă. De asemenea, are probleme încă de pe când era primar la Capitală, când şi-a atribuit o vilă şi a închegat prietenii temeinice cu diverşi dezvoltatori dubioşi de ale căror servicii s-a folosit. Este şi acum neclar cum au fost transferat sute de hectare de la Băneasa către una dintre firmele lui Puiu Popoviciu, ginerele fostului demnitar comunist Ion Dincă acum mare latifundiar şi urmărit penal. La fel de neclar este şi modul în care fiica mai mare a fostului preşedinte a achiziţionat de la acest multimilionar o vilă cât un palat. Tot Ioana Băsescu a fost implicată în scandalul cumpărării a trei sute de hectare de teren din comuna Nana, existând suspiciunea că le-a obţinut prin fals şi uz de fals. Este neclar ce garanţii a oferit băncii pentru a primi împrumutul şi cum plăteşte ratele extrem de mari pentru buzunarul unui notar fie el şi de lux.

Traian Băsescu
Traian Băsescu

Probleme şi soţul fiicei mai mari, Radu Pricop, învinuit în mai multe dosare penale. Într-un dosar, de pildă, era acuzat de complicitate la şantaj, iar DNA a cerut punerea sa sub control judiciar, interzicându-i-se să părăsească ţara. În acest dosar era implicat şi Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte moldovean Petru Lucinschi. Conform interceptărilor telefonice făcute de SRI, Radu Pricop îl învăţa pe Sergiu Lucinschi cum să facă şantajul mai eficient.

Însuşi Traian Băsescu, după ce a pierdut imunitatea pe care i-o dădea funcţia prezidenţială, a fost îngropat în zeci de dosare penale. Ele s-au prescris ori au fost închise astfel că, la începutul acestui an, Procuratura generală spunea că mai rămăseseră doar zece dosare penale pe numele lui Traian Băsescu. În martie, Parchetul anunţa că a reînceput urmărirea penală a lui Traian Băsescu într-un dosar de şantaj care trenează de doi ani. Fostul preşedinte ar fi ameninţat-o pe Gabriela Firea, fostă senatoare PSD şi actualmente primar general al Bucureştiului, că s-ar putea ca soţul ei, primar de Voluntari, să nu mai ajungă într-o zi acasă. Vina Gabrielei Firea la acea vremea era că fusese numită şefa comisiei parlamentare speciale pentru investigare a afacerii Nana. Acum câteva săptămâni i s-a deschis alt dosar penal, pentru spălare de bani, în legătură cu o tranzacţie dubioasă care pare să ascundă o mită dată lui Traian Băsescu, primar al Bucureştiului pe atunci. În acest dosar penal fostul preşedinte este urmărit penal.

Nu e de mirare că acum Traian Băsescu, fostul mare susţinător al Laurei Kövesi şi al Direcţiei Anticorupţie, şi-a schimbat fundamental discursul şi are acum numai cuvinte grele de spus despre justiţie şi procurori. Căci la condamnarea fratelui şi la dosarele penale ale celorlalţi membri ai familiei se adaugă propriile sale probleme cu justiţia. El spunea nu demult că, deşi are întrebări de pus, nu-i sună “din silă” pe Lidia Stanciu, pe atunci judecător şef la Înalta Curte de Casaţie, Florian Coldea, director adjunct la SRI şi Laura Kövesi, procuror şef la DNA. De ce? „Pentru că ei sunt artizanii acestui mod răvăşit de a face justiţie, fără respect pentru cel care nu e condamnat. “ Însă ţinta predilectă din ultimele luni este DNA pe care-l acuză că organizează procese spectacol, circ ieftin, ineficienţă şi agendă politică. Recent, a criticat Direcţia anticorupţie şi Înalta Curte spunând, într-o emisiune televizată, că liderii justiţiei îşi permit prea multe. “Fie că este vorba de doamna Codruța Kövesi, fie că vorbim de doamna Stanciu, în ultima vreme au devenit politicieni,” spunea fostul preşedinte care le acuza că nu respectă prezumţia de nevinovăţie. Cele două avertizaseră asupra faptului că unii candidaţi la alegerile locale erau în faze avansate de urmărire penală, arestaţi preventiv sau cu decizii judecătorești şi că exista posibilitatea ca aceştia să fie aleşi.

Fostul preşedinte nu-şi poate ascunde dezamăgirea nu doar pentru că el şi familia sa au devenit subiectul a zeci de dosare penale, ci şi pentru s-a mândrit mereu că mandatul său a reprezentat începutul unei noi ere în procesului de eradicare a corupţie. Însă, pe când era preşedinte, i-a tratat pe magistraţi ca pe propriii angajaţi, dându-le dispoziţii şi umilindu-i în public. S-a spus nu odată că se folosea de DNA pentru a-şi plăti poliţele şi de serviciile secrete pentru a-şi monitoriza adversarii. Nu se ştie cât e de adevărat, dar nervozitatea sa de ucenic vrăjitor cu probleme penale este semnificativă. Marea campanie anticorupţie pe care se laudă că a iniţiat-o a ajuns la familia sa.

XS
SM
MD
LG