Linkuri accesibilitate

Igor Dodon, la Congresul Mondial al Familiilor de la Tbilisi


17 mai este Ziua Internațională împotriva homofobiei și transfobiei, iar la Chișinău a început festivalul comunității LGBT „ Moldova Pride 2016”, cu participarea ambasadorilor Italiei și SUA.

Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a declarat din nou că „familia tradițională” ar fi supusă „unor atacuri masive”, relatează Unimedia. În discursul ținut în capitala Georgiei, la al X-lea Congres Mondial al Familiilor, Dodon a susținut că „lichidarea înţelegerii tradiţionale a familiei şi căsătoriei ca o relaţie legală între bărbat şi femeie” ar fi scopul unor „tehnologii concrete precum feminismul, dreptul de gen, protecţia minorităţilor sexuale şi justiţia juvenilă”.

Astăzi, 17 mai, este Ziua Internațională împotriva homofobiei și transfobiei.

Pe 27 aprilie, în ultima ședință a Parlamentului înainte de Paști, Dodon a încercat, fără succes, să pună pe agenda legislativului abrogarea legii egalității de șanse, singura care apără și drepturile minorității LGBT, alături de drepturile altor minorități, În aceeași ședință a Parlamentului, Mitropolitul Moldovei, Vladimir, declara între altele că legea egalității de șanse ar fi o înjosire a creștinilor moldoveni, care ar alcătui în opinia lui 98% din populație. Sâmbătă, 14 mai, Mitropolia Moldovei a organizat la Chișinău un „Marș al tăcerii în sprijinul familiei tradiționale”.

La Chișinău a început festivalul comunității LGBT „Moldova Pride 2016”, cu participarea ambasadorilor Italiei și Statelor Unite.

Ambasadorul Italiei, Enrico Nunziata, a declarat între altele: „Vă îndemn să continuați această luptă pentru a vedea în Moldova respectate drepturile persoanelor LGBT. Sprijinul Italiei nu va lipsi. O lume unde drepturile persoanelor LGBT sunt sistematic încălcate nu poate fi o lume unde să ne simţim siguri şi liberi.” Recent, în Italia, parlamentul a aprobat căsătoriile între persoane de același sex, după ce premierul Matteo Renzi și-a asumat responsabilitatea pentru proiectul de lege. Italia rămăsese ultima dintre marile țări vest-europene care nu avea o astfel de lege, susținută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar dezaprobată de Biserica Catolică.

Tot la deschiderea festivalului „Moldova Pride 2016”, ambasadorul american James Pettit a pledat pentru o schimbare de mentalitate, pentru că „discriminarea împotriva minorităţilor sexuale există peste tot, inclusiv în America. (…) Cel mai important este ca societatea să înţeleagă că toţi suntem diferiţi şi această diferenţă e ceva ce se poate sărbători. Mai rămâne o singură provocare - să acceptăm, toată societatea să acceptăm, aceste diferenţe”, a mai declarat la Chișinău ambasadorul Statelor Unite.

Festivalul comunității LGBT se încheie pe 22 mai.

XS
SM
MD
LG