Linkuri accesibilitate

Cele mai baroce obiceiuri de Paște sunt cele mediteraneene. Nici nu e de mirare, creștinismul însuși născându-se pe malul Mediteranei.

La fel, ouăle de Paște vin tot din Orientul Apropiat, fiind inițial un obicei preluat din vechea Mesopotamie. Ouăle, simbuluri ale fertilității, sunt pictate în roșu pentru a aminti sângele lui Isus Hristos. La fel, din aceeași perspectivă, coaja oului simbolizeazã mormântul din care învie Isus. Ouăle au fost întotdeauna adevărate, desigur, până la modele moderne cu ouă de lemn ca decorație, sau ouăle de ciocolată pe care, dup[ ce sunt pitite, trebuie să le găsească copiii.
Cât despre americanul iepuroi de Paște care împarte ouăle, el vine de fapt, ca și Moș Nicolae, tot din Europa, fiind retransmis din SUA, printr-un feedback cultural, vechiului continent. Iepurele de Paște e o tradiție luterană, iar la germanii luterani iepurele era un personaj văzut ca un judecător al copiilor, care le cântărește faptele bune și rele comise înainte de Paște pentru a decide dacă, sau nu, copiii pot primi ouă. Oarecum precum Moș Crăciun iarna cu darurile sale.

De asemenea, în unele tradiții germanice iepurele, și el un simbol al fertilității, poate aduce și jucării. In Franța, Belgia și Olanda, ouăle sunt aduse de clopote cu aripi. Intrucât clopotele nu se trag în ajun de Paște, în semn de doliu pentru Isus, legenda este că acele clopote zboară la Roma pentru a aduce ouăle duminică. Absența lor explică liniștea din ajun.

Fiind un asemenea simbol al fertilității și jucând un astfel de rol de Paște, ouăle nu pot fi consumate în timpul postului. Atât de asociate sunt ouăle cu Paștele, încât până și protestanții, care nu postesc, obișnuiesc să le vopsească și să le consume în duminica sfântă. La ei e vorba însă de culori simple, roșu sau verde, această culoare simbolizând plantele și primăvara, însă la ortodocși decorarea elaborată a ouălor a devenit o adevărată artă, unele ouă fiind păstrate și niciodată mâncate tocmai pentru că sunt asemenea obiecte de artă.

În Rusia țaristă, firma de bijuterii de origine franceză Fabergé se specializase în creația de ouă decorate, bijuterii extrem de scumpe și realizate migălos.
În lumea anglo-saxonă, ouăle, astăzi în special din ciocolată, sunt pitite peste tot în casă și grădină, iar copiii trebuie să le găsească.

Peste tot în creștinism, mâncarea principală de Paște este mielul, asta pentru că Biblia îl compară pe Isus cu un miel care se lasă sacrificat. Polonezii au chiar obiceiul de a sculpta un miel din unt, punându-l în mijlocul mesei.


La fel, dulciurile precum cozonacul sunt comune întregii creștinătăți estice, chiar și numele cozonac fiind identic, din România și Bulgaria până în Georgia.

Toată această simbolică complexă oferă în cele din urmă și cheia criptatei poezii a lui Ion Barbu „Oul dogmatic”, unde oul, orice ou, este numit: „palat de nuntă și cavou"

---------------

Obiceiurile pascale de altădată s-au păstrat mai curând în segmentul gastronomic. Cozonacii, care se mai coc la ţară, iar la oraș mai curând se cumpără, ouăle care se vopsesc şi mai rar se încondeiază, e puținul care a mai rămas, spune directoarea muzeului „Casa Părintească” din Palanca, raionul Călăraşi, Tatiana Popa:

„Altădată ouăle vopsite de la biserică veneau şi se spălau fețele pentru a rămâne mai tânăr, mai frumos. Nu se mai face acest lucru. Lumea azi s-a astâmpărat. În noaptea învierii merge la biserică pentru a sfinţi merindele şi a veni şi a lua masa şi cu asta s-a terminat.”

Deşi aparent şi-au mai pierdut din spiritualitate, sărbătorile pascale rămân a fi cele care totuşi reunesc familia, rudele, spune Tatiana Popa:

„În prima zi de Paște se adună familia. A doua zi vin finii de cununie la nănaşi, asta este o tradiţie care se menține strict. De Paște se duc în ospeţie unul la altul, dar părinţii rămân acasă întotdeauna pentru că ştiu că la ei vin copiii. Se păstrează doar această sfinţenie. Lumea se cam linişteşte. Este o serbare luminată, când omul după atâta post poate să se relaxeze, să stea un pic.”

Tatiana Popa observă că până şi proverbialul „Crăciunul sătulul, Paștele fudulul” pare să nu mai fie la fel de valabil în festinul pascal. Astăzi mai curând se face abuz de mâncare, şi mai ales de băutura, spune muzeografa:

„De Paști nu se prepara mâncarea, care se prepară acum. Nicidecum nu se taie porcul. Astăzi, lumea taie porcul chiar în Joia Mare. La Paște mâncarea este rece. Nu se face mâncare caldă. Şi este normal că dacă se ţinea strict postul mâncarea trebuie să fie mai uşoară de Paști ca omul să se deprindă. A doua, a treia zi se face şi mâncare caldă. Nu se fac sărmale de Paște. Mâncarea este rece. De aici şi acest proverb frumos „Crăciunul sătulul, Paştele fudulul”. Astăzi se face abuz la mâncare, la băutură. Cândva era o ţinută de demnitate şi de cultură internă.”

Tatiana Popa îşi propune în acest an să readucă în satul său, chiar în incinta Muzeului, un obicei aproape că uitat deja. E vorba de scrânciobul de Paște, care altădată era prezent nu doar în fiecare curte, ci şi în centrul satului şi la biserică:

„Am un scrânciob vechi de tot şi sper cu părinţii copiilor cu care lucrăm, să reuşim să facem câteva să poată copiii să vine să se dea la scrânciob. Altădată se făcea pentru copii, pentru bucuria părinţilor se adunau copiii, fete mari şi flăcăi şi plata era un ou vopsit. La scrânciob veneau cu ouăle vopsite, ouăle încondeiate. Putea să se balanseze la scrânciob doar acel care avea ouă încondeiate. În centrul satului se făcea scrânciob mare. Lumea se aduna acolo la o horă liniştită. Se făceau discuţii, schimb de păreri.”

Un alt obicei pascal, cel de a face curăţenie generala, este salutat de toata lumea, chiar dacă văruitul bordurilor, până la prima ploaie pare a fi mai curând risipă gratuită, spre deosebire de văruitul copacilor, de un real folos agrotehnic.

XS
SM
MD
LG