Linkuri accesibilitate

E Chişinăul un oraş slut?


N-aş ignora cu desăvîrşire acest top al sluţeniei citadine.

Am primit un link deunăzi de la un prieten englez. Link-ul mă ducea la un site occidental - www.ucityguides.com – care făcuse un top al celor mai slute oraşe din lume. În topul acela, pe locul 6, era Chişinăul, înfipt între Luanda din Angola şi Houston din SUA. Am postat informaţia asta tulburătoare pe FB şi am văzut că multă lume a distribuit-o şi a comentat-o. Fireşte, nu poţi să rămîi chiar indiferent cînd afli că al tău oraş e considerat unul dintre cele mai hidoase în lume…

E Chişinăul un oraş slut?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:45 0:00
Link direct

Dar cum e oare în realitate Chişinăul? Are dreptate site-ul străin? Unii spuneau că nu e cazul să ne impacientăm, dată fiind subiectivitatea evidentă a unor oameni de peste mări şi ţări. La urma urmei, e doar un site oarecare.

Eu unul n-aş ignora cu desăvîrşire acest top al sluţeniei citadine. Autorii lui n-au ezitat să bage printre cele mai urîte oraşe localităţi ca Houston şi Detroit. Prin urmare, nu pare a fi o conjuraţie anti-estică şi ar fi cazul să boldim ochişorii şi să ne uităm cu luare-aminte la marea urbe moldovenească. Ce înfăţişare are Chişinăul?

Dincolo de topul sus-pomenit, care poate să ne placă sau nu, care e adevărat sau nu, un fapt mi se pare de domeniul evidenţei. Înfăţişarea urbei a degradat constant de la 1991 încoace. Oraşul s-a transformat într-un tutti frutti halucinant, e o amestecătură dizgraţioasă. Pe cine mai miră faptul că în faţa unui cabinet stomatologic îşi înşiră marfa pe trotuar vînzătorii ambulanţi? Cine mai e deranjat de benzinăriile, de atelierele de vulcanizare şi de blocurile de locuinţe care intră cu tupeu în parcuri? Pe deasupra, oraşul e murdar, străzile sînt prăfoase şi jegoase, acoperite cu mucuri de ţigară şi cu flegme. La cum arată urbea, poţi lesne să crezi că edilii dorm voiniceşte toată ziulica.

Evident, poate fi şi mai rău. Dar asta nu ar trebui să ne consoleze. Chişinăul se apropie cu paşi iuţi de un colaps. Atunci cînd jegul va fi în chip de mormane, cînd ambuteiajele vor deveni sufocante, cînd benzinăriile vor învinge definitiv copacii, vom descoperi că sîntem campioni ai tuturor topurilor sluţeniei. Viitorul acesta sumbru nu pare foarte îndepărtat.

XS
SM
MD
LG