Unul din primele cântece care mi s-au înfipt în minte și inimă când am început să ascult Metronomul lui Cornel Chiriac de la Europa Liberă în 1970, când aveam 11 ani, a fost o baladă (probabil despre un nobil englez) cântată de Emerson, Lake & Palmer: „Lucky Man” (omul norocos).
Țin minte și acum uimirea, emoția și plăcerea pe care le-am trăit când am auzit, pentru prima oară în viața mea, sunetul acela fantomatic și straniu al Moog-synthesizer-ului, instrumentul electronic cu clape mare cît un dulap, cu sute de fire colorate, pe care inventatorul lui, Dr. Robert Moog, i-l încredințase spre încercare pianistului și organistului Keith Emerson, fondatorul grupului Emerson, Lake & Palmer.
Același cântec a fost și unul dintre primele pe care nu am mai putut să le ascult niciodată în viața mea după vîrsta de 20 de ani, din cauză că ascultîndu-le excesiv de mult în timpul liceului se goliseră total de sens și de capacitatea de a-mi mai creea vreo emoție.
Keith Emerson a încetat din viață în 10 martie 2016, la vîrsta de 71 de ani, în locuința sa din Santa Monica, Los Angeles. BBC citează surse ale poliției locale cu declarația că moartea sa e cercetată ca sinucidere.
S-a născut în 1944, la Yorkshire, Mare Britanie, a avut studii temeinice de muzică clasică. Ultimul său concert a a avut loc în iulie 2015 la Barbican, în Londra, unde a cântat alături de orchestra simfonică BBC într-un omagiu adus lui Robert Moog.
În anii de glorie ai carierei sale, când a înființat în anii 1970 acel supregrup de rock progresiv împreună cu Greg Lake și Carl Palmer, Keith Emerson a fost nu numai un excelent pianist, compozitor, aranjor și om de scenă, dar și un inovator.
A fost unul din primii creatori de fuziune, folosind elemente de jazz și muzică clasică în acea formă de rock de avangardă (rockul progresiv), născută în paralel cu forma mai frustă, directă, dură, și lipsită de pretenții numită hard rock.
A fost și un pionier al muzicii electronice, a experimentat cu acel instrument inventat de Robert Moog forme sonore și structuri componistice nemaiauzite pînă atunci, și deși asta l-ar fi putut dedica unui public de nișă, restrîns și purist, a avut cu trupa sa Emerson, Lake & Palmer un fenomenal succes comercial, dar și de critică, într-o epocă foarte plină de muzicieni cu totul ieșiți din comun - epoca flower power.
Am încetat să ascult în mod frecvent muzică rock, indiferent de care, progresiv sau hard, acum mai mult de 30 de ani - am înlocuit genul acesta cu muzica electronică și experimentală, și pot să spun cu mâna pe inimă că aud uneori „urmele” lui Keith Emerson în cele mai noi abstracte și ciudate forme muzicale electronice contemporane.
Farewell, Keith Emerson!
