Linkuri accesibilitate

Autoritățile ruse au început o anchetă împoriva uneia din membrele partidului de opoziție PARNAS


Autoritățile ruse au început o anchetă împoriva uneia din membrele partidului de opoziție PARNAS, Natalia Pelevina. Purtătorul de cuvînt al Comisiei de anchete de la Moscova Vladimir Markin a spus că la locunța lui Pelevina s-au găsit documente care arată că ea a primit 35.000 de dolari de la National Endowment for Democracy - NED din Statele Unite. Markin susține că acești bani ar fi fost folosiți pentru discreditarea polițiștilor care au anchetat protestul din Piața Bolotnaya din Mosova în 6 mai 2012. La această demonstrație, care a avut loc în ajunul începerii celui de-al treilea mandat al lui Vladimir Putin la Kremlin, s-a cerut mai multă democratție în Rusia. Autoritățile au declarat organizația americană NED indezirabilă în luna iulie, potrivit unei legi despre care Moscova susține că e nevoie de ea pentru a împiedica organizații străine să submineze securitatea Rusiei. Partidul PARNAS, condus de fostul premier Mihail Kasianov, se declară deschis în opoziție cu Kremlinul. Co-președintele acestei formațiuni politice, fostul vicepremier Mihail Kasianov, a fost asasinat în apropiere de Kremlin în 27 februarie 2015.

XS
SM
MD
LG