Linkuri accesibilitate

Un jurnal săptămînal de Tatiana Solonari.

Tatiana Solonari – născută la 20 decembrie 1982 în satul Taraclia (Căuşeni). Specializată în comunicare şi relaţii publice. A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Comunicare la Universitatea de Stat din Moldova. Este magistru în dezvoltarea strategică şi managementul proiectelor (Universitatea Liberă Internaţională din Moldova), lobby şi advocacy (Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului). Îmbină de mai mulţi ani jurnalismul şi comunicarea, cea din urmă obţinând întâietate. Actualmente, responsabil comunicare în cadrul programului de dezvoltare locală al PNUD Moldova.

Luni

Ca de obicei, dimineaţa de luni este diferită de celelalte – necesită mai mult efort pentru organizarea fiecărui minut. Mă conving a câta oară că am o problemă cu cele două minute care toată viaţa nu-mi ajung ca să fiu punctuală. De ani de zile încerc să înţeleg care este cauza acestor peste 100 de secunde de întârziere, dar nu o găsesc. Acum, matură fiind, tot am o dilemă la acest capitol. Poate că vina o poartă plăcerea de a trezi copiii cu mici pupici şi întrebarea ce au visat sau poate că de vină sunt bijuteriile şi parfumul asortat cu dispoziţia pentru acea zi. Nici nu ştiu dacă mai contează, atâta timp cât aceste lucruri mărunte îmi fac ziua.

De vreo cinci ani parcurg acelaşi itinerar dimineţile: grădiniţă, şcoală, birou. Cele 15 minute de la şcoală până la birou sunt unica posibilitate în care pot fi cu mine însămi. Se pare că reuşesc să ating fericirea. Gândindu-mă la agenda zilei ce începe, las o rază de soare să-mi mângâie faţa şi alint cu privirea aleea de plopi. E frumoasă şi lungă această toamnă. Ne lasă să ne plimbăm cu soarele de mână şi cu sufletul în văzduh. Ce folos? Noi oricum, nu avem timp de „nimicuri”, mergem cu agenda în cap şi cu ochii în pământ. Fugim.

Avem atâtea de făcut pentru cel mai mare eveniment de la finalul Programului în care lucrez – o conferinţă internaţională pe tema descentralizării la care trebuie să participe experţi internaţionali, dar şi principalele persoane în stat.

Întreaga echipă este în pregătiri din luna august. Acest eveniment este o platformă pentru a arăta rezultatele, dar și pentru a face anumite concluzii și a schiţa proiecte de viitor. Mai ales că reforma de descentralizare în Republica Moldova este departe de a se finaliza.

Căderea Guvernului Streleţ a dat peste cap planificările referitoare la conferinţă. Încercăm să resetăm date, contracte, facem noi pregătiri, rezervări.

În domeniul „comunicare” sunt multe de făcut pentru acest eveniment. Recunosc că am o „problemă” care e şi o binecuvântare pentru domeniul în care lucrez: generez idei în 30 secunde, însă ele pot fi realizate doar în luni bune. Şi mai am o „meteahnă” – ţin foarte mult la ideile mele, le văd aievea şi mă doare dacă rămân doar viziuni. De aceea am mult de lucru.

Ziua se topeşte printre şedinţe, mail-uri şi atâtea alte chestii care îmi fură timpul. Totuși, ele sunt eficiente, necesare pentru organizarea de evenimente, realizarea de produse prin care transmitem mesajele noastre publicului larg şi celui ţintă.

Marţi

M-am prins la gândul că a trecut exact un an de când am venit la Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. A fost un an greu, dar foarte rodnic, cu multe idei care au ajuns să fie realizate, nu doar viziuni.

Campanii de informare, mai mult de 20 de evenimente organizate, sute de apariţii în mass-media. Poate sună sec, plictisitor, şi oarecum abstract. Însă, cea mai mare satisfacţie este că am obținut rezultate utile oamenilor din Republica Moldova. Timp de trei ani, colegii din cadrul Programului au muncit pentru a arăta că pot fi create localităţi-model cu primari care dezvoltă sate, cu mici antreprenori care fac afaceri şi în mediul rural, cu cetăţeni cărora le pasă, se implică şi obţin lucruri concrete.

În Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată au fost implicate 30 localităţi din ţară. În calitate de responsabil de comunicare, am insistat ca evenimentele organizate în cadrul Programului să aibă loc în localităţile-ţintă, adică în sate de pe întreg teritoriul ţării. Am convingerea

Am convingerea că cei mai buni experţi sunt oamenii de la sat care pot face o analiză profundă a situaţiei privind comerţul intern, povestind cum reuşesc să vândă cei trei boi pe care îi cresc doi ani fără să obţină vreun profit din cauza intermedierii....

că ţara nu este doar capitala. Or, uneori, avem impresia că oamenii din zonele rurale trăiesc cu realităţile, problemele şi realizările din sat, iar Chișinăul le pare o altă „ţară”, care le este arătată la televizor. Oamenii din sate văd ştiri, talk-show-uri despre şedinţele, scandalurile, problemele celor mai importante instituţii şi oameni în stat, iar realitatea lor o ştiu doar ei. Unicul loc unde s-ar putea intersecta aceste două lumi este în capul celor peste două milioane de oameni din satele Moldovei.

Eu am însă convingerea că cei mai buni experţi sunt oamenii de la sat care pot face o analiză profundă a situaţiei privind comerţul intern, povestind cum reuşesc să vândă cei trei boi pe care îi cresc doi ani fără să obţină vreun profit din cauza intermedierii. Tot oamenii din satele Moldovei pot dezghioca şi alte aspecte când spun de la ce distanţă aduc apă de băut şi cum ajung cu copilul la grădiniţă pe drumurile pline de glod şi băltoace. Alţii au multe amănunte despre cum e să fii cetăţean în raport cu instituţiile statului. Mai alţii pot spune cum îşi unesc eforturile şi, cu suportul primăriei, rezolvă problemele satului.

În acest sens, unul dintre proiectele care mi-au încălzit sufletul în acest an, a fost cel realizat în parteneriat cu Radio Europa Liberă. Programul Împreună cu REL a pus Moldova pe roate în cadrul campaniei „Ascultă. Priveşte. Înţelege”. Am mers în localităţile partenere ale PCDLI, dar şi în altele, pentru a descoperi problemele, dar şi reuşitele oamenilor din sate. Am găsit ţara Republica Moldova în fiecare sat şi pe toţi moldovenii – în fiecare moldovean. Şi am constatat că fiecare dintre ei ştie să vorbească simplu despre lucruri complicate.

Pe lângă constatări, omul generează soluţii pentru problemele sale care, de fapt, sunt ale întregii ţări. Anume acest OM trebuie să fie centrul dezvoltării întregii ţări, atât în identificarea de probleme, cât şi în generarea de soluţii.

Este foarte important ca aceste soluţii să fie promovate, să citim despre ele în ziare, în presa online, să auzim despre ele la radio şi TV. Poate astfel vor ajunge și în vizorul celor mai importante instituţii şi persoane în stat.

Seara înţeleg că este una dintre puţinele zile în care la sfârşit de program reuşesc să pun semnul „plus” în dreptul fiecărui „minus”, notat dimineaţă în agendă. Sunt totaluri pe care le fac în 20 de secunde pentru o zi de muncă. De obicei, fixez în lista pentru o zi, lucruri pe care e posibil să le fac în 2-3 zile. Azi am fost mai înţeleaptă.

Miercuri

Toată ziua de miercuri este dedicată unui training în domeniul migraţiei şi dezvoltării locale. Echipa, completată cu noi colegi, începe implementarea unui nou proiect în domeniul migraţiei şi dezvoltării locale.

Proiectul este necesar în contextul în care capacitățile de a implica pe deplin membrii comunității în dezvoltarea locală, în special femeile și bărbații migranți, sunt limitate. Cum îi putem motiva să contribuie la dezvoltarea comunităților de baștină? E necesar să se pună accentul pe îmbunătățirea serviciilor de bază la nivel local, trebuie asigurat transferul de cunoștințe și competențe, iar pentru a le oferi oportunități de angajare și generatoare de venituri, e nevoie de capacități instituționale, cunoștințe și modele viabile, care să permită implementarea eficientă a politicii în domeniul migraţiei şi dezvoltării.

Se pare că vorbesc în termeni prea complicaţi. Ceea ce trebuie să constatăm, e că primăriile rareori „se gândesc” la acest aspect, fapt ce nu permite unirea forţelor băştinaşilor emigrați pentru dezvoltarea satului de unde au plecat şi unde planifică, sau nu, să se întoarcă. Se știe, că o consecință pozitivă a migraţiei o constituie remitenţele direcţionate doar către consum, dar sunt și consecințe negative: serviciile proaste, lipsa forţei de muncă, bătrâni şi copii rămaşi singuri acasă. Tocmai de aceea, în următorii doi ani, vom susţine Guvernul RM, primăriile, organizaţiile nonguvernamentale locale, sectorul privat, populaţia, inclusiv migranţii, să combine cât mai reuşit migraţia cu dezvoltarea locală durabilă.

Joi

Vin la birou cu gândul la unul dintre cele şapte scenarii de filme pe care le facem la finele Programului. Ne dorim nişte produse video care ar servi drept ghiduri pentru primarii din Moldova ce vor să atingă performanţa unei comunităţi model. Filmările pentru aceste produse au durat o lună. Se pare că acum e munca cea mai migăloasă: scrierea, rescrierea scenariilor şi montarea filmelor. Temele sunt diverse, precum sunt variate şi problemele fiecărei localități. Or, poate avea succes în dezvoltarea unui sat doar primarul cu o echipă care vede lucrurile în ansamblu. Toate aspectele sunt importante: bugetarea eficientă, crearea de servicii mai bune la nivel local, implicarea cetăţenilor, căci fiecare părere contează în luarea deciziilor la nivel local, dezvoltarea economică locală, planificarea strategică locală. Fiecare element separat şi toate împreună nu pot fi ignorate. Ne bucură faptul că sunt primari în Moldova care ştiu cum trebuie să combine aceste lucruri pentru a avea localităţi moderne. Anume experienţa acestor edili o punem la baza produselor video pentru a transmite un know-how primarilor care sunt în căutare de soluţii.

Toată ziua constă din mail-uri, răspunsuri urgente, completări de dosare care ţin de proceduri interne. Vâltoarea zilei, se pare, nu-mi oferă un răgaz pentru activități creative, aşa că las lucrul la unul dintre aceste scenarii pentru seară – pentru schimbul trei. După ziua de muncă, schimbul doi constă în treburile casnice care durează de la 7 la 10 seara. După ora 22.00, toţi sunt sătui, cu temele făcute şi culcaţi în paturi. Azi citim o poveste terapeutică – „Bobul de cafea”, prin care îi îndemn pe copiii mei să fie asemeni bobului de cafea care îşi răspândește aroma în jur, chiar dacă a fiert o vreme într-un vas cu apă. Să încerce să nu fie ca oul care se întăreşte din interior, la fierbere, sau ca morcovul care la început pare tare, dar se înmoaie când e fiert în apă, adică își pierde rezistența chiar la primele greutăţi ale vieţii. După poveste, fiecare dintre noi îşi spune mica rugăciune şi-i mulţumeşte Celui de Sus pentru tot ce am primit preţios în această zi. Dacă Marius este foarte laconic, Mihai îi mulţumeşte lui Dumnezeu începând de la faptul că a fost soare azi până la furculiţele pe care le avem în casă. Un moment de satisfacţie care încheie fiecare zi.

Începe schimbul trei care înseamnă posibilitatea de-a scrie ceea ce nicidecum nu reuşesc în timpul zilei, la birou. Ziua nu apuc să fac lucruri care presupun scrisul, în primul rând, pentru că înseamnă proces creativ, or, pentru acesta am nevoie de o atmosferă prielnică – fără urgenţe.

Vineri

Deşi este ultima zi din săptămână, nu simt deloc suflul week-end-ului. Ca în fiecare vineri, iau masa cu comunicatorii UNDP. E o discuţie despre cele făcute şi despre cele planificate în următoarea săptămână, în domeniul comunicării. Combinăm utilul cu plăcutul. De fiecare dată, după aceste întâlniri constat că deşi facem aceeaşi muncă, în cadrul aceleiaşi organizaţii, sunt atât de multe elemente distincte de la proiect la proiect. Colegii care lucrează în proiectul „Biomasa şi eficienţa energetică” au provocările lor, pe care le abordează constructiv, pentru că sunt o echipă foarte bună. Cei care construiesc poduri de încredere peste Nistru găsesc soluţii interesante în contextul în care accesul presei este restricţionat în zona transnistreană. Alte colege vin şi ele cu experienţe interesante. Acest schimb de experienţă ne face să sperăm că vom evita sau, cel puţin, vom recunoaşte situaţii de criză sau provocări în domeniul comunicării. Ceea ce ne va facilita ”existenţa comunicaţională” în activitatea de zi cu zi. Totuşi corespundem sloganului instituţional PNUD „Spre unitate prin acțiune”.

În fiecare vineri decidem ce facem în cele două zile libere pe care le avem. De fapt, nu discutăm prea mult, pentru că mergem la părinţi. E bine să ai părinţi pentru care cea mai mare sărbătoare este când vin copiii şi nepoţii. E miraculos să fii aşteptat cu pâine coaptă, zeamă şi plăcinte în foi cum numai mamele pot face. E frumoasă viaţa!

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG