Linkuri accesibilitate

Parlamentul a aprobat moţiunea de cenzură privind demisia guvernului cu voturile a 65 de deputaţi.

Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Streleț a fost adoptată cu votul comuniștilor, socialiștilor și partidului democrat, precum şi al unui deputat neafiliat – în total 65 de voturi. Pentru adoptarea moțiunii a fi fost suficiente 51 de voturi.

Fracţiunea PLDM a votat împotrivă, iar liberalii şi cei din grupul Leancă s-au abţinut.

Liderul PD, Marian Lupu, a declarat înaintea votului că Partidul Democrat nu renunță la strategia pro-europeană și cere formarea, în cel mult o săptămână, a unei noi alianţe, majorități parlamentare și a unui nou guvern.

PD, a precizat Marian Lupu, nu va face alianţe de stânga.

Valeriu Streleţ, prezentându-şi raportul de activitate în faţa deputaţilor

Valeriu Streleţ, prezentându-şi raportul de activitate în faţa deputaţilor

În replică, premierul Vlariu Streleț a susținut că întreaga campanie împotriva sa ar fi început pe 17 octombrie, când ar fi refuzat să vorbească, la telefon, cu omul de afaceri Vad Plahotniuc. În opinia lui Streleț, votul împotriva guvernului său ar fi un vot pentru „menținerea vechiului sistem” de relații oculte care s-a creat cu „migală” încă înainte de 2009.

Guvernul condus de Valeriu Streleţ fusese învestit pe 30 iulie, 2015.

Fracţiunea Partidului Liberal Democrat consideră adoptarea moțiunii de cenzură iresponsabilă şi regretabilă. Deputatul liberal-democrat Vadim Pistrinciuc a declarat pentru presă că PLDM nu poate accepta jocuri de culise şi conservarea sistemului, aşa cum şi-o doresc unii. Acesta a mai spus, citat de IPN, că partidul va decide acum cum să reacționeze.

În discursul rostit în plenul Parlamentului, Valeriu Streleţ a declarat că prin demisia guvernului se va pune capăt parcursului european al Republicii Moldova. El a sugerat că parlamentarii ar face jocul omului de afaceri Vlad Plahotniuc, care s-ar afla şi în spatele arestării liderului PLDM Vlad Filat. Streleţ a respins acuzaţiile de corupţie, invocate în moţiunea de cenzură, referindu-se la prezumţia nevinovăţiei.

„Această moțiune este total lipsită de fond. Nu are cum să fie votată, nici din punct de vedere al interesului politic, nici din punctul de vedere al rațiunii”, a spus Valeriu Streleț. Prim-ministrul a mai spus că demiterea sa ar îndepărta și mai mult rezolvarea problemelor economice și financiare grave pe care le are Republica Moldova, inclusiv obținerea finanțării din partea FMI.

În moţiunea de cenzură depusă de parlamentarii socialişti şi comunişti, premierul este acuzat că s-ar preocupa excesiv de apărarea fostului lider al PLDM, Vlad Filat, în detrimentul treburilor publice, şi că ar fi implicat în scheme de corupţie prin firma sa şi cea a şefului său de partid arestat pentru luare de mită şi abuz de putere.

Înaintea şedinţei în plen, premierul a susţinut un briefing la care respins propunerea Partidului Democrat de a-și da benevol demisia. PD a invicat motivul că prin demisia guvernului s-ar fi creat premise pentru reasamblarea coaliției de guvernare. În replică, şeful cabinetului, care exercită și funcția de lider interimar al PLDM după arestarea lui Vlad Filat, a spus că resetarea alianței va lua mai mult timp, pe când urgențele impuse în special de relațiile cu FMI și Banca Mondială presupun funcționalitatea Executivului.

Înaintea şedinţei în plen, în faţa Parlamentului s-au adunat membri şi simpatizanţi ai Partidului Socialiştilor, cerând demisia guvernului. Manifestanţii au pornit spre legislativ în două coloane – din faţa AŞM şi ASEM – scandând „Întoarceți banii poporului”, „Jos Alianța”, „Jos oligarhii”, „Jos Guvernul”. Protestatarii au urmărit pe ecrane, în direct, şedinţa Parlamentului.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG