Linkuri accesibilitate

Venind de la cârciumă în trombă sau despre sfârșitul politic al generalului


Gabriel Oprea

Gabriel Oprea

Moartea unui motociclist din coloana oficială a vicepremierului român Gabriel Oprea.

Gabriel Oprea vicepremier și ministru de Interne al României conduce partidul progresist care funcționează ca o balama: poate duce la căderea unui guvern sau la ridicarea altuia. În ultima vreme fostul general de intendență a devenit unul dintre politicienii cei mai populari la televiziunile naționale, care până acum vorbeau numai de bine despre el. Accidentul în care a murit polițistul motociclist care-i conducea coloana oficială schimbă însă rapid echilibrul în privința acestui politician naționalist, care nu a fost în stare să explice astăzi de ce avea nevoie de mașini și motocilcete care să-i deschidă drumul. Mai multe surse au declarat pentru euractiv.ro că Oprea venea de la cârciumă și se îndrepta spre ministerul de Interne în momentul în care s-a produs accidentul. Pe de altă parte Codul Rutier (art. 223) precizează clar că doar patru înalți oficiali au dreptul să beneficieze în fiecare zi de coloane oficiale: președintele, premierul și șefii celor două camere ale parlamentului. În regim de urgență pot folosi și miniștri coloana oficială, dar Gabriel Oprea a spus că ar fi fost vorba despre „interes profesional”, fără să dea mai multe detalii. Absența explicațiilor sugerează că ar fi vorba de un abuz al ministrului de Interne în utilizarea coloanei oficiale.

Vicepremierul Oprea a dat luni, 26 octombrie prima declarație, la cinci zile după tragicul eveniment, după ce președintele Klaus Iohannis i-a îndemnat, și el cu întârziere, pe ministrul de Interne și pe Victor Ponta să „lămurească” lucrurile. Premierul, care până acum i-a ținut partea lui Gabriel Oprea a declarat tot luni că ceea ce i se întâmplă ministrului de Interne „e o lecție foarte bună”, adăugând că Oprea ar fi fost chemat în fiecare dimineață de președintele Iohannis „să-i spună să rupă coaliția” și să-l convingă că-l va pune premier.

Oprea este membru în cabinetul lui Victor Ponta, dar premierul se plânge azi pentru prima dată că ministrul lui de Interne nu îi este fidel, bucurându-se pe față că în sfârșit acesta are reale probleme de imagine și posibil chiar legale.

Printr-o petiție online semnată de peste 17 mii de români, aceștia îi cer demisia lui Gabriel Oprea, dar ministrul de Interne nu se consideră vinovat. Statura de politician invulnerabil construită de Oprea nu s-a năruit încă, deși a făcut orice ca televiziunile să-l protejeze, la fel ca atunci când i s-a descoperit plagiatul tezei de doctorat și niciun canal de știri nu a dat publicității această informație.

De data aceasta, însă, cinismul ministrului de Interne a răbufnit pe internet atât de puternic, încât lipsa lui de umanitarism nu a mai putut fi ocolită de televiziuni, chiar dacă printre ele s-au găsit destui avocați care să-l apere. Sfârșitul lui politic ar putea fi legat, în cele din urmă, de moartea tânărului polițist motociclist, pe lângă care, Gabriel Oprea a trecut în trombă, fără să-i pese.

XS
SM
MD
LG