Linkuri accesibilitate

Nu e o acțiune împotriva libertății de exprimare, ci mai degrabă o formulă de apărare a Justiției.

Șefa Direcției Naționale Anticorupție a încercat încă de anul trecut să-i facă pe cei de la Antena 3 să oprească mașina de propagandă împotriva instituției pe care o conduce.

Vara trecută Codruța Kovesi a dat în judecată Antena 3, după ce a fost acuzată în emisiunea cu cea mai mare audiență a acestui post de televiziune că ar fi mușamalizat ancheta în dosarul în care se făceau cercetări în dosarul lui Mircea Băsescu, fratele fostului președiunte, acuzat de procurorii anticorupție de trafic de influență.

Instanța i-a dat dreptate în primă instanță șefei DNA, care i-a dat în judecată pe toți jurnaliștii prezenți la emisiunea din 19 iunie 2014 în care Kovesi consideră că i s-a adus „un grav prejudiciu de imagine” și „o gravă atingere a demnității umane”.

Mai mult Tribunalul București a hotărât vineri că moderatorul emisiunii „Sinteza zilei” Mihai Gâdea, alți doi jurnaliști prezenți (Răzvan Savaliuc și Bianca Nae), și analistul Mugur Ciuvică să plătească „în solidar” daune morale în valoare de 250.000 de lei, adică 55.000 de euro.

Bani pe care șefa DNA a spus că-i va folosi în scopuri caritabile.

Prezenți în sala de judecată, jurnaliștii și-au construit apărarea în jurul libertății de expresie și a interesului public, spunînd că procuroarea generală anticorupție nu ar fi putut dovedi prejudiciul care i s-ar fi adus în urma emisiunii, întrucât imaginea sa este foarte bună, după cum indică și sondajele de opinie.

Această ipoteză nu poate fi însă demonstrată, fiindcă nu încap în aceeași balanță credibilitatea unei persoane și efectul propagandei.

Cert este că Antena 3 pare să lucreze de mai multă vreme la demolarea imaginii DNA și a Codruței Kovesi, în special după ce fondatorul acestei televiziuni, Dan Voiculescu, a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare, pe baza unui dosar de corupție întocmit de subalternii procuroarei-șefe.

Întrebarea este cât de departe pot merge televiziunile cu atacurile împotriva oficialităților, mai exact cu cele împotriva Justiției?

Până unde este interesul public și de unde începe propaganda? Se pot spune în numele libertății de exprimare lucruri care nu sunt argumentate și nu pot fi demonstrate?

Atacurile la adresa Justiției fac parte într-un fel din recuzita obișnuită a Antenei 3, fie ca o formă resentimentară pentru că Dan Voiculescu a ajuns la închisare, iar sediul televiziunii urmează să fie confiscat, fie sub forma unui crez, pornind de la faptul că lupta anti-corupție este excesivă.

Decizia de vineri împotriva jurnaliștilor de la Antena 3, o premieră în peisajul autohton, nu este deci o acțiune împotriva libertății de exprimare, ci mai degrabă o formulă de apărare a Justiției

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG