Linkuri accesibilitate

Alegeri generale anticipate în Grecia, al treilea scrutin din acest an


Liderul Syriza Alexis Tsipras (stînga) și Vangelis Meimarakis, șeful partidului conservator Noua Democrație.
Liderul Syriza Alexis Tsipras (stînga) și Vangelis Meimarakis, șeful partidului conservator Noua Democrație.

Partidul conservator Noua Democrație și cel de stînga Syriza sînt la egalitate în sondaje.

Fostul premier Alexis Tsipras, liderul formațiunii de stânga Syriza a afimrat că grecii vor alege un „guvern luptător, și vor deschide o „eră nouă” de reforme.

„Poporul grec... își va lua viitorul în propriile mâini, și va pecetlui tranziția spre o nouă eră”, a spus Tsipras după ce și-a pus votul în urnă în cartieril muncitoresc Kypseli din Atena.

Peste 9 milioane 800 de mii de greci sînt așeptați la vot ca să aleagă un nou guvern care să aplice planul de reformă pe trei ani adoptat de parlamentul țării luna trecută.

Tsipras, în vîrstă de 42 de ani, a demisionat și a convocat alegeri anticipate în luna august, după șapte luni de negocieri tensionate cu creditorii externi legate de asistența financiară oferită de Uniunea Euopeană ca să scoată Grecia din criză.

Liderul formațiunii conservatoare Noua Democrație Vangelis Meimarakis, de 61 de ani, declara sâmbătă: „nu mai avem loc pentru experimente”.

Partidul Syriza a fost slăbit de o revoltă internă după ce 35 de parlamentari ai formațiunii au părăit-o când Alexis Tispras a acceptat măsirile de austeritate în shcimbul unui ajttor de 86 de milioane de euro.

Cu aproximativ o zecime din electorat indecisă, diferența dintre cele două partide este sub marja de 3 la sută eroare statistică, cursa electorală e extrem de strânsă.

Nu e clar dacă vreuna din cele două formațiuni va obține cele 38 de provente din vot necesare pentru a forma o majoritate în legislativul cu 300 d elocuri.

Nouă partide au șansa de a obține cele 3 la sută din voturi pentru a putea intra în legislativ,

Numărul total al partidelor care intră în parlament va afecta distribuirea mandatelor - cu cît partidele sînt mai multe, cu atît mai puține locuri va avea formațiunea învingătoare, ceea ce va face ca ea să aibă mai mare nevoie de unul sau mai mullți parteneri de coaliție.

Secțiile de vot se închid la ora 19, ora Chișinăului, și tot atunci vor fi disponibile sondajele de opinie făcute la ișirea de la urne.

Rezultatele oficiale preliminare vor fi anunțate de ministerul grec de interne la ora 21, ora Chișinăului.

  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

XS
SM
MD
LG