Un studiu al unei instituţii din cadrul Ministerului Sănătăţii – Centrul Naţional de Management în Sănătate - arată o situaţie cel puţin îngrijorătoare privind asigurarea mai multor raioane cu medici de familie și asistenți ai medicilor de familie. Raportul vorbeşte inclusiv despre aspecte ale acestei situaţii care ar „pune în pericol sănătatea populaţiei”. Ce explicaţii stau în spatele cifrelor şi constatărilor? Un interviu la această temă cu Ala Nemerenco, doctor în medicină, conferenţiar universitar, expertă în politici de sănătate.
Europa Liberă: Aşadar, Centrul Naţional de Management în Sănătate a publicat o analiză care seamănă nelinişte cel puţin: asigurarea cu medici de familie în unele raioane este atât de proastă încât creează situaţii de pericol pentru sănătatea populaţiei, ca să nu mai vorbim de surmenajul medicilor, calitatea tot mai dezamăgitoare a serviciilor medicale, ş.a.m.d. Întâi de toate, doamnă Nemerenco, această stare de lucruri nu este de ieri, de azi. De ce nu şi-a găsit un remediu, de vreme ce aparent ţara „produce” destui medici?
Ala Nemerenco: „De fapt, acesta este un raport sumar, bazat pe datele anuarului statistic, care sunt publicate în fiecare an pe site-ul Ministerului Sănătății și a Centrului Național de Management în sănătate. Este o privire asupra cifrelor și o ușoară interpretare a lor, pe alocuri puțin greșită, aș zice. Dacă analizăm dinamica numărului medicilor de familie într-o retrospectivă mai mare, situația, într-adevăr, se prezintă și mai pesimistă. Din anul 2002, când în Republica Moldova s-a înregistrat un apogeu în asigurarea cu medici de familie, erau la acel an tocmai 2 136 medici de familie pe țară, numărul lor a mers în descreștere, pierzând în fiecare an de la 30, 50, 60 de medici. Calculând în persoane fizice, avem un minus înregistrat cu 430 de persoane. Dacă vorbim de aceste persoane, acest raport prezintă la moment o necesitate de 287 de medici, cifră cu care nu aș fi de acord, deoarece s-a făcut un calcul care a derivat din scăderea din numărul funcțiilor scriptice înregistrate la moment pe țară și a funcțiilor ocupate, deși tot acest raport face trimitere la faptul că fiecare medic de familie, de fapt, cumulează. Este un indicator de 1,14 cumulări. Pentru a vedea care este, la modul real, necesitatea medicilor de familie, ar trebui să facem o simplă scădere din numărul funcțiilor scriptice înregistrate pe țară și persoanele fizice care activează, și atunci am înregistra un gol de 522 medici de familie.”
Europa Liberă: Numărul ar fi mult mai mare, decât aparent este?
Ala Nemerenco: „Este de fapt dublu mai mare față de necesitatea prezentată de acest raport. Este alarmant nu numărul mediu al medicilor de familie pe țară, care nu este cel mai rău, dacă comparăm cu Uniunea Europeană, dar avem raioane care au înregistrat un record, 1,8 medici de familie la 10 000 de locuitori, ceea ce ar însemna că în varianta ideală un medic de familie deservește peste 5 mii de cetățeni. Dar aceasta este varianta când se împarte numărul beneficiarilor în părți egale, însă este posibil ca unii medici de familie se deservească și un număr de 7-8 mii de locuitori. Trebuie să mai avem în vedere că în zonele rurale această populație nu este concentrată într-un singur sat, într-o singură localitate, ea este dispersată uneori și în 5-6 localități. Acest medic, fizic, nu se poate găsi în toate aceste sate, astfel încât să asigure accesul tuturor la servicii medicale. Trebuie să le spunem mulțumesc, pentru că, de fapt, ei asigură mai mult cazurile de urgență și nu putem să discutăm despre o calitate.”
Europa Liberă: De ce totuși, de-a lungul anilor s-a înrăutățit situația și n-au existat aparent nici un fel de măsuri?
Ala Nemerenco: „Nu a existat și nu există la momentul de față în Republica Moldova o planificare corectă a resurselor umane în sănătate, o abordare corectă și o politică a Ministeriului Sănătății vizavi de resursele umane în sănătate. În acest raport este prezentat un set de recomandări și în una din ele o să găsiți faptul că se recomandă Universității de Medicină, pentru a acoperi acest vacuum, să majoreze numărul de absolvenți cu 50 de procente. Dacă în fiecare an avem 50 sau 60 de absolvenți, Ministerul sănătății va ordona universității să pregătească de două ori mai mult. Am intrat de mult într-un cerc vicios. Pregătim mai mult, pierdem mai mult și tot ne învârtim în această roată.”
Europa Liberă: Dau unde pleacă studenții?
Ala Nemerenco: „S-au făcut un șir de studii de Organizația Mondială a Sănătății vizavi de cadrele medicale din Republica Moldova în care au fost constatate două căi. Acei care pleacă din țară, în cea mai bună și fericită situație se pot încadra după foarte multe eforturi în sistemele medicale de peste hotare, cel mai frecvent în România. În cel mai rău caz activează peste hotare la munci prost plătite pentru Uniunea Europeană. Cei care rămân în țară, de fapt abandonează profesia. În oricare din aceste cazuri, țara noastră pierde enorm. Atunci când aceste persoane se încadrează într-un alt sistem de sănătate, noi, de fapt, investim în sisteme de sănătate străine care sunt mult mai bogate decât la nostru. Aș zice că acest lucru chiar este o activitate antistatală, fiindcă un medic de familie, după calcule acum costă 319 mii de lei. După rapoartele Ministerului Sănătății, undeva din trei medici la absolvire se încadrează unul. Deci pentru a avea încadrat undeva un medic de familie, statul investește un milion de lei. Cea mai mare greșeală este că nu avem o politică de menținere a acestor cadre. Pe când activam la Organizația Mondială a Sănătății am avut niște acțiuni care țin de politicile de menținere a cadrelor și de fapt, OMS vine cu niște ghiduri bine fundamentate, bazate iarăși pe diferite studii, analize. Ce ar trebui să facă țările ca să-și mențină cadrele? Nu putem să pregătim cadre și să vorbim doar de salariu, fiindcă este vorba de un set foarte complex de măsuri pe care trebuie să-l aplice statul și autoritățile, atât centrale cât și locale vizavi de zonele rurale. Acest ghid al OMS se numește „Reținerea cadrelor medicale. Recomandări pentru menținerea cadrelor în zone rurale și îndepărtate. Din păcate nu avem prea multe acțiuni, iar cele care sunt analizate în acest raport, de fapt nu lucrează. Nu știu pe care medic de familie l-ar motiva o sumă de șase mii de lei și această suma de 30 de mii de lei care este plătită în rate la sfârșitul fiecărui an, când el pleacă în sat și trebuie să-și caute o casă cu chirie, să-și rezolve anumite probleme de strămutare a familiei sale.”
Europa Liberă: Este greu de crezut că aceste contraste, realități despre care vorbiți n-au fost sau nu sunt văzute de decidenții din sănătate. Cum s-ar explica că nu au fost luate măsuri de „armonizare” a situației?
Ala Nemerenco: „Din păcate, resursele umane nu s-au bucurat de o atenție.”
Europa Liberă: Dar există contraste greu explicabile, de exemplu „asigurarea cu medici de familie a raioanelor Regiunii Sud poate fi considerată critică”. Din nou: de ce impresia că ar fi critică în mod fatal? De ce sudul este defavorizat? Clima nu este potrivită?
Ala Nemerenco: „Au existat istoric zone, chiar și în perioada când eram parte a fostului Imperiu Sovietic, au existat zone cu un fel de politici de atragere a cadrelor medicale. De exemplu, nordul nu a dus lipsă de cadre medicale niciodată. Nici în timpurile mai proaste, nici acum, este cât de cât o normă acceptabilă. Există câteva raioane în care lucrurile țin nu doare de dezvoltarea instituțiilor medicale, pentru că menținerea unui cadru medical nu ține doar de salariu, ține de infrastructură, de drumuri, de depărtarea acestor sate de centrul raional. La nord avem o densitate mai mare a populației, satele sunt mai aproape. La sud am întâlnit cazuri când medicul trebuia să meargă pe bicicletă la un pacient într-un sat vecin, la o depărtare de 18 km de satul în care se afla el. Există poate și o atitudine diferită a autorităților locale pentru a se implica. Cunoaștem și din presă și din viața de toate zilele că sunt localități în care s-au construit case medicilor de familie, dar este nevoie de intervenție la nivel de stat. În cadrul acestui proiect care a fost finalizat la OMS, când pentru prima dată s-a pus în discuție problema resurselor umane, am susținut Ministerul Sănătății în elaborarea unei strategii care ține de resursele umane și care a fost expertizată de experți internaționali cu renume în acest domeniu. Din câte am înțeles strategia este deja trimisă la guvern, dar cred că de la încheierea proiectului până acum, a stat prea mult prin sertare, vreo șase luni, pe când noi am trimis-o încă din iarnă. Lucrurile se mișcă prea încet pentru situația alarmantă care este în unele zone.
