Linkuri accesibilitate

O plajă. Nu și o plajă de subiecte pentru scris. În concediu, și scrisul își ia o mică vacanță - noroc de simțul datoriei, mereu gata să răspundă la apel. Cu condiția să sune clopoțelul, ca la pescari, atunci când peștele mușcă nada. La cât de multă lume se află în apă, se pare că nu mai e loc de pește - dacă nu cumva fiecare dintre făpturile ce încearcă marea cu degetul (vorba vine) nu constituie și nada, și peștele, și pescarul, și plaja de posibilități. Bref, așa trece o zi, așa trec două zile, trei, patru…

Nu se remarca prin nimic, printre copiii care se bălăceau mai aproape de mal sub supravegherea părinților sau lăsați de capul lor, și doar când o luase hotărât spre geamandura oranj, cu mișcări precise de înotătoare „cu școală”, am deslușit în micuța naiadă o ființă ce părea să-și revendice dreptul de a se afla în elementul ei. O voce de pe mal - a tatălui, după toate probabilitățile - îi strigă ceva în bulgară (cât ce să uit - acțiunea se întâmplă la Sozopol, Bulgaria, într-una din primele zile ale lui septembrie), fata îi făcu semn că totul e în ordine, iar odată ajunsă la geamandură începu să înoate paralel cu malul, încolo și încoace. Calmul cu care părintele își urmărea de departe copila, fără să intre baremi în apă, mă făcu și mai atent - prea siguri de ei, și unul și altul. Între timp, salvamarii arboraseră stegulețul oranj, semn că mare se învolburează, ceea ce presupunea că scăldatul nu-i interzis, dar nici recomandat. Micuța sirenă își vedea în continuare de înotul ei, de parcă se afla la antrenament și trebuia să facă un număr anume de bazine. Imperturbabil, tatăl contempla orizontul, fără să dea semne de neliniște. Așa a trecut o habă de vreme, ochii mei au făcut roată să vadă ce se mai întâmplă de jur împrejur, când de-odată am zărit o oarece agitație pe plajă - încă nu știam că tocmai urma să sune clopoțelul, altfel spus că tocmai urma să prind peștișorul de aur (al subiectului pentru scris).

Cu mișcări la fel de hotărâte, resfirându-și pletele pe valuri, copila înota spre mal și abia atunci a intrat și tatăl ei în mare - doar câțiva pași, oprindu-se când apa i-a ajuns la subsuori. După cum se mișca, părea o făptură eminamente de uscat - nici măcar n-a schițat gestul unei lunecări pe suprafața, adevărat tot mai agitată, a apei. În câteva clipe, fetița își cuprinse tatăl de după gât, iar el făcu stânga-mprejur cu fiică-sa purtată victorios pe brațe. Și iarăși mă uimi felul cum pășește, ca și cum ar merge pe drum și nu prin valuri. Astfel îmbrățișați, ieșiră pe mal.

Priveliștea mă răvăși - copila avea un picior retezat mai sus de genunchi (de acolo de unde mă aflam, nu mi-am dat seama dacă se născuse cu un picior mai scurt sau i-a fost cândva amputat), și pur și simplu nu ar fi putut țupăi pe nisip, ceea ce n-o împiedica însă să se simtă ca peștele în apă odată ajunsă în larg. Mărturisesc că m-am dat mai aproape de ei, trăgând discret cu urechea, poate-poate îl voi auzi pe bărbatul robust strigând-o pe nume. Dacă o făcuse, n-am fost eu în stare să-l deslușesc în bulgară - și așa micuța sirenă de Sozopol va rămâne în amintirea mea doar grație acestor rânduri ce-i consemnează nici nu curajul, ci probabil felul ei de a fi (în elementul ei).

După, i-am pierdut din vedere. Sau poate că pur și simplu n-am vrut să văd un bărbat împingând un cărucior cu rotile prin nisip, după ce că mi s-a întipărit pe retină imaginea tatălui mândru de fiica lui trecând marea înot (adevărat, paralel cu malul) într-un picior.

XS
SM
MD
LG