Linkuri accesibilitate

După ce-şi leapădă coada, şopârla îşi creşte o altă coadă (şi nu coada o altă şopârlă!). S-a bătut multă monedă pe acest simbolism, de-ar fi să-l citez pe Durrell: „A scrie un poem e ca şi cum ai încerca să prinzi o şopârlă fără să-i rupi coada”. (Şi pentru a da o culoare locală acestui simbolism „târâtor”, amintesc că şi Grigore Vieru definea nu atât actul creator, cât poetul – vezi poemul omonim – în termeni similari: „El e chiar o şopârlă/ Cu-a sa alcătuinţă!/ Să-şi lase poate coada,/ Dar nu şi-a sa fiinţă”.)

Din contră, cozile de topor (pluralul spune mult despre răspândirea fenomenului!) au rara facultate de a creşte fiecare spre un nou „cap” de metal, bont la un capăt şi tăios la altul, ori de câte ori vechiul cap a sărit din coadă. (Cum ar veni, evoluţia speciilor – nu atât după Darwin, cât după Marx & Engels.) Exact aceasta este percepţia generală de la o vreme încoace, după ce capii celor trei partide guvernamentale şi-au plasat locotenenţii (de la loco tenente – cel care ţine locul cuiva) în fruntea instituţiilor statale, Parlament – Guvern – Preşedinţie, în loc să-şi asume pe faţă actul conducerii, cu precizarea că unele „cozi” au ţinut mai mult, altele doar câteva luni, iar cea de-a treia e „mută ca o lebădă”.

În aceste condiţii, nu-i de mirare că specialitatea casei – vorbim, se-nţelege, de bucătăria politică a unei ţări „amputate” asemenea Coreii, şi comparaţia nu se opreşte aici (căci oricine e în drept să se întrebe: de Nord? de Sud?) – o constituie câinii cu colaci în coadă!

XS
SM
MD
LG