Linkuri accesibilitate

Vor avea asiguratorii moldoveni dreptul de a emite Cartea Verde după 1 octombrie?


Experții sînt sceptici.

Premierul Valeriu Streleţ a promis că executivul va depune eforturi pentru a menține asiguratorii moldoveni în Sistemul Internațional Cartea Verde. Declaraţia a fost făcută luni seara la o întâlnire a premierului cu o delegaţie a Consiliului Birourilor Sistemului Internaţional „Carte Verde”, anunţă un comunicat al guvernului. La finele lunii mai, Biroul Naţional al Asiguratorilor de Autovehicule a fost cât pe ce să fie exclus din sistem Cartea Verde din cauza unor datorii faţă de parternerii internaţionali. În ultimul moment, datoriile au fost achitate, autoritatea moldoveană obţinând un răgaz până la 1 octombrie ca să-şi soluţioneze problemele din sistem.

Mai mulţi experţii cu care am stat de vorbă sunt sceptici că asiguratorii moldoveni îşi vor menţine dreptul de a emite Cartea Verde după 1 octombrie. Expertul în asigurări, Alexandru Zgardan, spune că situaţia din domeniu rămâne una foarte dificilă din două motive: o problemă mai veche - cartelul de pe piaţa Cartea Verde, dar şi criza economică generală care agravează situaţia asiguratorilor:

„E vorba de o problemă veche din sistemul de asigurări. Unele companii lucrează orchestrat şi torpilează sistemul Cartea Verde din interior. A doua problemă este criza economică, care a afectat şi companiile de asigurări şi avem multe companii cu întârzieri de achitare. Devalorizarea leului a lovit puternic în despăgubirile Cartea Verde, pentru că ele se achită peste hotare. Sunt două probleme care nu pot să fie soluționate rapid. Nu știu dacă Republica Moldova va păstra dreptul de a emite cartea verde după 1 octombrie.”

Expertul spune că problemele din sistemul Cartea Verde au început încă din 2013, când, trei companii de asigurări cu capital străin au fost excluse din sistem, cotele lor revenind altor trei companii moldovene, despre care se spune că ar fi controlate de controversatul om de afaceri Veaceslav Platon. Acestea ar fi monopolizat piaţa asigurărilor, controlând şi activitatea Biroului Naţional al Asiguratorilor de Autovehicule, autoritatea naţională care face parte din sistemul internațional Cartea Verde. La începutul acestui an, noua conducere a Biroului nu a avut acces la conturile bancare ale instituției, motiv din care nu a putut achita garanţia financiară externă pentru plata daunelor, ajungând la finele lunii mai cât pe ce să fie exclus din sistemul Cartea Verde. Publicaţiile de la Chişinău care au investigat cazul, au scris că Biroul îşi avea conturile la două bănci comerciale, care se presupune că ar fi controlate de acelaşi Platon. În ultimul moment, după ce s-a implicat activ guvernul de atunci, conturile au fost deblocate, iar datoria achitată, Biroul obligându-se până la 1 octombrie să elimine deficiențele din managementul financiar intern. Expertul Alexandru Zgardan crede că maximum ce ar putea obţine Guvernul şi premierul Streleţ după 1 octombrie e o nouă amânare a excluderii Republicii Moldova din sistemul internaţional Cartea Verde, aşa cum a reuşit, în luna mai, să obţină premierul din acea vreme, Chiril Gaburici. În opinia sa excluderea este inevitabilă:

„Mergem pe acest scenariu deja de doi ani. Din momentul în care Biroul a început să fie controlat de unele forţe obscure era evident că o să ajungem aici. Atunci era momentul de acţionat, acum s-ar putea să fie prea târziu.”

Experta în domeniul concurenţei Valentina Novac crede că se va găsi o soluţie, astfel încât asiguratorii moldoveni să nu fie lipsiţi de dreptul de a emite Cartea Verde:

„Participanții la piață Cartea Verde, companiile de asigurări, sunt interesate in soluționarea problemei, în primul rând, pe motiv, ca o buna parte din venit este obținut de respectivele anume din comercializarea poliței de asigurare Cartea Verde. De fapt puterea pe piață a companiilor de asigurări este, în mare, generată de activitatea respectivelor pe segmentul de piață- Cartea Verde. În soluţionarea problemei e interesat şi guvernul, pentru că e vorba şi de o componentă socială majoră.”

În opinia expertei criza de pe piaţa Cartea Verde s-ar datora administrării defectuoase a Biroului asiguratorilor de autovehicule din anii precedenţi. O problemă şi mai gravă, în opinia sa, e că nu sunt cunoscuţi proprietarii reali ai companiilor de asigurări. De altfel, lipsa de transparenţă a acţionariatelor e una din cauzele principale şi a situaţiei grave în care a ajuns sectorul bancar.

Din Ch Alla Ceapai pn REL

XS
SM
MD
LG