Linkuri accesibilitate

Avea opt ani când mama ei, Nadejda Allilueva, și-a tras un glonte în inimă. Nadia părăsise sindrofia în cinstea celei de 15-a aniversări a revoluției, era pe 8 noiembrie 1932. Stalin o tratase mizerabil în fața oaspeților. Ultima persoană cu care a vorbit în dormitor a fost Polina Jemciujina, veche bolșevică, prietenă apropiată, soția lui Viaceslav Molotov. Svetlanei i s-a spus că mama ei a murit de moarte naturală. A aflat adevărul peste ani, a trăit un șoc. Tatăl său o trata ca pe o prințesă, la fel și diverșii “unchi”: Voroșilov, Ordjonikidze, Jdanov, Mikoian. Dar, în egală măsură, Stalin ținea să-i atragă atenția că nu este stăpână pe viața ei. Asemeni oricărui cetățean, Svetlana aparținea statului. Așa a privit-o tatăl ei, așa au privit-o succesorii săi. Autonomia persoanei umane era inexistentă pentru ei. Iar Stalin, cum i-a spus-o fiului său Vasili, nu era Stalin, ci regimul sovietic însuși. Alienare dusă la extrem, nu putem numi altfel această viziune.

Iosif Stalin şi fiica sa Svetlana

Iosif Stalin şi fiica sa Svetlana

Când s-a îndrăgostit, la 16 ani, de un regizor evreu, Alexei Kapler, mai mare ca ea cu peste 20 de ani, acesta a fost deportat în Gulag. Era o idilă inocentă, dar omnipotentul “părinte al popoarelor” veghea asupra vieții private a fiicei sale cu pătimașă gelozie. În plus, antisemitismul, inițial latent, începuse să devină o obsesie pentru el. Pe Grigori Morozov, primul soț, coleg de facultate, tatăl primilor doi copii (Iosif și Katia), Stalin a refuzat să-l întâlnească vreodată. A impus căsătoria cu Iuri Jdanov, belfer ideologic, fiul politrucului suprem, s-a opus divorțului, apoi, în fine, în 1952, l-a aprobat.

Rudele apropiate ale Svetlanei, familia Svanidze (Alioșa era fratele primei soții a lui Djugașvili) au sfârșit în fața plutonului de execuție. La fel, familia Redens. După moartea lui Stalin, Svetlana a avut o căsătorie scurtă cu Jonnik (Johnreed) Svanidze, supraviețuitor dintr-un orfelinat destinat copiilor “dușmanilor poporului”. Am notat aici, în viteză, câteva elemente care ajută la înțelegerea vieții de familie a lui Stalin, dar mai ales la înțelegerea deciziei Svetlanei de a rupe cu monstruosul sistem creat de falanga bolșevică în care tatăl ei a jucat un rol decisiv. Le-am regăsit, examinate în detaliu, în cartea “Stalin’s Daughter” de Rosemary Sullivan, apărută la Random House anul acesta. Nu întotdeauna foarte profundă, cartea este captivantă și plină de detalii care te obligă să meditezi la destinul subiectivității în totalitarism. În 1956, Svetlana și-a schimbat numele din Stalina în Allilueva. Era clar că fugea de umbra unui părinte ale cărui crime depășeau, cu excepția celor ale lui Hitler, tot ce fusese mai feroce în istorie. În 1967, a decis să nu revină din India în URSS.

Svetlana în braţele lui Lavrenti Beria, 8 septembrie 1935

Svetlana în braţele lui Lavrenti Beria, 8 septembrie 1935

La începutul anilor '60 a primit botezul ortodox. Și-a amintit, probabil, că tatăl ei îi spusese cândva, văzând-o citind o viață a lui Iisus, că acesta a fost un personaj real. Acum, ajunsese a crede în realitatea divină. A trăit seismul revelațiilor despre crimele staliniste ca pe un exorcism, a frecventat cercurile disidente, a avut o lungă prietenie cu criticul și eseistul Andrei Siniavski (va fi chiar și o scurtă legătură intimă). După momente de criză, a rămas apropiată de Siniavski și de soția acestuia, Maria Rozanova, l-a apărat pe disident în momentul atacurilor infame din 1965. Își dorea cu disperare să trăiască senin, a găsit această serenitate în relația cu fiul unui rajah. Cum îi prezisese cândva o prietenă, avea să devină soția unui prinț. I s-a interzis căsătoria, i-a fost recunoscută abia în momentul când Brajesh Singh s-a stins din viață. Mohorâtul premier Alexei Kosîghin, acru ca o lămâie, cel care o admonestase cu doar doi ani în urmă pe tema relației conjugale cu un străin, a decis să-i permită să plece pentru a azvârli în apa sacră a Gangelui cenușa soțului.

Svetlana Allilueva, New York, 27 aprilie 1967

Svetlana Allilueva, New York, 27 aprilie 1967

E greu de spus dacă Svetlana era decisă să “defecteze”, dacă avea un plan precis, ori totul s-a derulat spontan, asemeni atâtor alte momente din viața ei. Când s-a înfățișat la Ambasada americană, funcționarii au rămas perplecși. Nu era vorba de o fugă de balerin sau balerină, ci de decizia de a nu reveni în “patria socialismului” a fiicei celui al cărui nume fusese vreme de decenii sinonim cu comunismul mondial. În plus, avea cu ea manuscrisul unei cărți (“Douăzeci de scrisori către un prieten”), o relatare discretă și onestă despre ce-a însemnat viața în anturajul lui Stalin, despre Marea Teroare, despre rudele ucise, despre deziluzii, despre rolul lui Stalin în asasinarea marelui actor evreu Solomon Mikhoels și câte altele. Cartea a fost achiziționată de o mare editură americană și de ziarul “New York Times” pentru suma de un milion și jumătate de dolari. Era ceva enorm. În acest timp, copiii ei din Moscova nu știau ce s-a petrecut cu mama lor. Au urmat telefoane, apeluri, KGB-ul a intervenit direct și indirect.

Propaganda Kremlinului a intrat în acțiune încercând să o prezinte drept o “dezechilibrată”. În mai 1967, președintele KGB-ului, Vladimir Semiceastnîi, era înlocuit de Iuri Andropov. Întregul arsenal al poliției secrete sovietice era mobilizat pentru compromiterea Svetlanei. În iunie, la o conferință de presă după întâlnirea cu președintele Lyndon Johnson la Glassboro, premierul Kosîghin o numea pe Svetlana "o persoană instabilă psihic". Toți agenții de influență ai Moscovei erau puși în priză pentru a neutraliza efectul cărții Svetlanei, care era prevăzută să apară în octombrie, exact în momentul semicentenarului revoluției bolșevice. Cartea a apărut și a avut un efect formidabil.

Svetlana Alliluyeva, la o conferinţă de presă, 2 februarie 1984

Svetlana Alliluyeva, la o conferinţă de presă, 2 februarie 1984

Despre destinul american și tribulațiile ulterioare, mai încolo. Cel care s-a ocupat inițial să o îndrume în Statele Unite a fost marele istoric George Kennan. În plus, cartea spune multe lucruri fascinante despre faimoasa, gigantica House on the Embankment, cu ale ei 500 de apartamente și cu istoriile lor misterioase. La prima ei conferință de presă, la New York, Svetlana a fost intrebată cum vede rolul tatălui ei in istorie. A spus că Stalin s-a facut vinovat de crime oribile, dar nu a făcut-o de unul singur, ci impreună cu cei care au continuat să domnească la Kremlin și după moartea sa. Cu alte cuvinte, sociopatia era o boala sistemică, nu doar una individuală.

XS
SM
MD
LG