Linkuri accesibilitate

Interviu cu preșdintele Curții Constituționale din R.Moldova.

Demisia lui Chiril Gaburici a intrat în vigoare vineri, atunci când a fost anunțată, iar hotărârile adoptate marți rămân valabile până la contestarea lor și emiterea unor decizii contrare, declară pentru Europa Liberă Alexandru Tanase presedintele Curtii Constituționale.

Europa Liberă: Ce se întâmplă în momentul când cabinetul de miniștri pleacă în demisie?

Alexandru Tănase: „Odată cu demisia primului ministru mai exact sigur că survine instantaneu și demisia întregului guvern. Este o primă consecință și un prim efect al deciziei de demisie a primului ministru.”

Europa Liberă: Șeful statului va solicitat dumneavoastră, Curții Constituționale, să explicați cum trebuie să procedeze el mai departe, după ce premierul și-a dat demisia.

Alexandru Tănase: „De fapt, șeful statului a avut cinci întrebări, dar, mă rog, cele mai importante sunt două dintre ele. Prima întrebare viza când survine propriu-zis momentul demisiei, deoarece există două etape. Prima când a fost anunțat public actul demisiei și al doua, dacă există o asemenea cerere scrisă și adresată Parlamentului. Și în acest sens Curtea Constituțională a răspuns la ambele întrebări ale șefului statului și a decis că demisia primului ministru și a întregului guvern respectiv intră în vigoare în momentul în care comunicare acesteia are loc, dacă în formă scrisă, atunci în momentul depunerii, dacă în formă publică, în cazul unui anunț public, în momentul emiterii acestui anunț public cu privire la demisie.”

Europa Liberă: Și acum șeful statului trebuie să numească un premier interimar?

Alexandru Tănase: „Nu trebuie să numească un premier interimar deoarece Constituția nu prevede așa ceva. În mod normal actualul premier demisionar urmează să își exercite funcțiile până când va fi format un nou guvern.”

Europa Liberă: Și dacă el mâine depune cerere că pleacă cu totul, eventual, ipotetic?

Alexandru Tănase: „Aceasta vreau să zic și eu, nimeni nu poate fi forțat să exercite o funcție contrar voinței sale, până la urmă este vorba de o funcție de demnitate publică, nimeni nu e la închisoare ca să îl ții cu de-a sila. Și în cazul în care premierul demisionar ar exprima un refuz expres de a continua exercitarea funcției până la formarea noului guvern, președintele republicii urmează să numească un premier interimar din rândul celor doi vicepremieri care sunt la noi sau trei.”

Europa Liberă: Ce atribuții are un cabinet de miniștri demisionar?

Alexandru Tănase: „Poate să exercite doar funcțiile de administrare a treburilor publice. Nimic mai mult.”

Europa Liberă: Ați atenționat că termenul limită de formare a unui nou cabinet de miniștri este de trei luni.

Alexandru Tănase: „Trei luni de zile. Este vorba de acel termen constituțional, de trei luni de zile, care trebuie să înglobeze în sine toate procedurile. Și acest termen începe odată cu anunțarea publică a actului demisiei, adică cu ziua de vineri.”

Europa Liberă: V-aș întreba și aspecte politice, dar știu că nu prea le comentați. Ar putea să se instaureze o criză politică în Moldova?

Alexandru Tănase: „Nu văd motive pentru instaurarea unei crize politice. Din câte am văzut la televizor, liderii partidelor parlamentare și-au anunțat intenția de a forma un nou guvern. La acest moment chiar nu îmi dau seama care ar fi motivele unei crize. Sper să nu ne confruntăm cu așa ceva.”

XS
SM
MD
LG