Linkuri accesibilitate

Johannes Cornelis van Baalen: „UE trebuie să ajute militar partenerii estici”


În ajunul summitului Parteneriatului Estic al UE de la Riga - un interviu cu europarlamentarul olandez, coordonatorul grupului ALDE (Liberalii) din Parlamentul European în domeniul politicii externe.

Europa Liberă: Dle Van Baalen, Comisia Europeană a anunțat că nici Georgia și nici Ucraina nu vor obține liberalizarea vizelor la Riga. Nu este cea mai bună veste pentru cetățenii acestor țări…

Johannes Cornelis van Baalen: „Dați-mi voie să spun că importanța acestui summit este exagerată. Georgia și Ucraina vor obține în cele din urmă, precum Moldova, liberalizarea vizelor. Nu contează dacă acest lucru se va întâmpla mâine sau peste două luni. Îl vor obține, căci va fi nevoie mai ales pentru a-și proteja granițele având în vedere faptul că atât Georgia cât și Ucraina au teritorii ocupate de Rusia, dar voi face presiuni pentru ca aceste țări să obțină călătoriile fără vize în UE.

Ceea ce trebuie să obținem este ca toate țările din Parteneriatul Estic să își decidă singure viitorul, pentru a fi mai puțin dependente economic de Rusia, pentru a lua propriile decizii, nu împotriva Rusiei, dar pentru a-și apăra propriile interese. Inclusiv militar. UE trebuie să ajute aceste țări să își anteneze forțele armate, să le modernizeze, forte armate pasnice, pentru a-l asigura pe dl Putin că nu mai poate merge mai departe cu acest joc în care ocupă militar părți ale unor țări. Ca atare, este important pentru fiecare țară din Parteneriatul Estic să ia propriile decizii. Și orice pas făcut în această direcție este unul pozitiv.”

Europa Liberă: Mulți analiști spun că summitul de la Vilnius a fost mai ambițios decât va fi cel de la Riga. De ce?

Johannes Cornelis van Baalen: „V-am mai spus, nu îmi plac aceste summituri. UE are astfel de reuniuni interne, externe, haideți să nu ne mai concentrăm asupra summiturilor, ci asupra procesului, care nu este altceva decât integrare pe mai departe. Vilnius a fost mai ambițios? Poate. Dar la Riga ne vom asigura că țările Parteneriatului Estic iau propriile lor decizii. Pentru mine acest lucru este cel mai important. Să le ajutăm economic, în domeniul securității etc. Si, cum spuneam, vor obține, cu siguranță si liberalizarea vizelor.”

Europa Liberă: În ce măsură au modificat acțiunile Rusiei in Ucraina relațiile UE cu partenerii estici și planurile sale pentru summitul de la Riga?

Johannes Cornelis van Baalen: „O primă consecință ar fi că Rusia nu mai este partenerul nostru strategic. Rusia a devenit, din păcate, o ameninţare pentru UE. Rusia este agresivă. Aceasta este politica dlui Putin de mai bine de 15 ani. Pentru noi a sunat un ceas deșteptător si acum realizăm că trebuie să fim foarte atenți la ce face Rusia și să spunem: „Stop!” Rusia trebuie să se oprească din acțiuni ca cele din estul Ucrainei, Abhazia, Osetia de Sud, Transnistria. Ca să îl citez pe dl Stoltenberg, secretarul general al NATO, Rusia ar trebui să părăsească aceste teritorii.”

Europa Liberă: Și Crimeea? Mai există vreo speranță?

Johannes Cornelis van Baalen: „Da, sigur, va lua timp. Dar trebuie să spunem clar că Crimeea nu este teritoriu rusesc, ci un teritoriu ucrainian aflat sub ocupație. Crimeea a fost recunoscuta la nivel internațional ca aparținând Ucrainei, inclusiv de Rusia, sub regimul Elțîn. Ca atare, Rusia trebuie să o retrocedeze.”

Europa Liberă: Țări ca Moldova, care au semnat Acordul de Asociere cu UE și ai căror cetățeni călătoresc fără vize în UE așteaptă acum integrarea. Este realist acest plan?

Johannes Cornelis van Baalen: „Nu într-un viitor previzibil. Orice țară poate depune cerere de aderare, dar dacă ne uităm la țări ca România sau Bulgaria vedem cât de dificil este acest proces de integrare. Partenerii noştri de la răsărit nu ar trebui să se concentreze pe acest proiect, al integrării, ci pe o cooperare mai aprofundată cu UE. Nu pot citi în stele, dar pot spune că poate în 20 de ani aceste țări pot deveni chiar membre UE. Dar pentru asta trebuie să se transforme societatea. Este mai ușor să devii membru NATO decât membru UE. Schimbarea societății, cu tot ce presupune acest lucru, democrație, justiție independentă sau mai puțină corupție este in interesul cetățenilor.”

XS
SM
MD
LG