Linkuri accesibilitate

„Sărbătoarea muncii” a fost fixată și impusă pe 1 Mai atît de Stalin, cît și de Hitler.

Cum s-a ajuns la data de 1 mai se știe: in 1889, la al doilea Congres al Internationalei Socialiste, s-a propus stabilirea unei date care sa devina sarbatoarea internationala a muncii. Socialistii fiind pe atunci oameni foarte culti, cineva a avut ideea de a recupera aceasta sarbatoare antica, pre-crestina a primaverii. In vechile ritualuri agrare, se organizau procesiuni care marcau reinnoirea naturii. Socialistii, iar dupa ei, comunistii, au facut din asta, un fel de „Sfinta zi a muncii”, uitind cu totul de unde venea sarbatoarea.

S-au pastrat procesiunile si defilarile, insa, de data aceasta, era vorba mai degraba de parade militare sau organizate de sindicate. Vreme de decenii, kremlinologii occidentali studiau luptele politice subterane din conducerea URSS-ului, analizind pozitia in tribuna oficiala a participantilor in raport cu „pivotul central” care era secretarul general al partidului comunist - „axis mundi”, adica „oistea cosmica”.

Pentru majoritatea cetatenilor din regimurile comuniste însă, 1 Mai nu era altceva decit o mare corvoadă, ziua in care trebuiau sa mearga la definare.

Un lucru mai putin cunoscut astazi este că „Sărbătoarea muncii” a fost fixată și impusă pe 1 Mai nu doar de Stalin, ci și de Hitler, „Tag der nationalen Arbeit”.

Hitler a marcat asta de îndată ce a venit la putere, printr-un discurs celebru pronunțat pe 1 mai 1933, iar tot în acea primă Feiertag a muncii Goebbels s-a adresat șeptelului uman prin:

- „Ehret die Arbeit und achtet den Arbeiter! (…) Bekränzt eure Häuser und die Straßen der Städte und Dörfer mit frischem Grün. (…) Reicht euch die Hände! Geschlossen marschieren wir in die neue Zeit hinein./Onorați munca și respectați muncitorii! Atârnați ghirlande verzi în case și pe străzile orașelor și satelor. Dați-vă mâna. Vom mărșălui strânși spre vremurile noi.” (Goebbels, 1 mai 1933)

Uniunea Sovietica a introdus definitiv ziua de 1 mai abia după al Doilea Razboi Mondial, iar printre primele țări care au decretat-o zi libera, a fost Franta colaborationistă a maresalului Pétain.

Odata sfirsit comunismul, majoritatea țărilor din fostul lagar au anulat manifestatiile de 1 mai, ziua raminind totusi o sarbatoare legala, chiar daca in contextul de azi, oarecum artificiala. Defilari si manifestatii au astazi loc mai degraba in Europa Occidentala unde sindicalistii, comunistii si anarhistii manifesteaza in fiecare an impotriva marelui capital.

Totusi, chiar si in Europa sint tari care nu au cunoscut niciodata aceasta sarbatoare: Olanda si Elvetia. In Marea Britanie ziua libera este prima zi de luni din luna mai. In sfirsit, in Statele Unite, sarbatoarea muncii, zi legala de concediu, a fost stabilita pe 1 septembrie, sindicatele americane nedorind sa aibă mare lucru de-a face cu sindicatele europene.

Pentru mulți însă, „Sărbătoarea muncii” rămâne un oximoron ironic !

------------------

Ziua de 1 mai rămâne pe larg sărbătorită în Republica Moldova. De regulă, partidele de stânga folosesc această zi mai curând pentru a-şi promova propria agendă politică. Dacă în urmă cu trei ani câteva partide, sindicatele, patronatele, guvernul s-au înghesuit să fie protagoniştii manifestaţiilor consacrate evenimentului, în acest an doar socialiştii au marcat această zi printr-un marş „al echităţii sociale”. Până şi comuniştii, care anterior îşi revendica dreptul exclusiv de a-şi adopta 1 Mai, s-au rezumat la o declaraţie în care critică dur actuala guvernare şi cursul european al ţării. Iar Confederaţia Naţională a Sindicatelor al treilea an consecutiv se ţine departe de mitinguri, pentru a nu se contopi cu lozincile politicienilor.

Analistul politic Cornel Ciurea spune că în general oamenii care împărtășesc viziuni de stânga se regăsesc firesc în această sărbătoare:

„În continuare lumea are nevoie de ideea de stânga. Exploatarea, inclusiv cea la locul de muncă mai există de aceea cred că e nevoie de această sărbătoare, inclusiv şi în Moldova. Chiar dacă atestăm dispariţia clasei muncitoare întrucât nu prea avem întreprinderi şi nu prea avem locuri unde proletariatul ar putea să se manifeste, în continuare există oameni care muncesc şi această sărbătoare este dedicată anume lor.”

Corneliu Ciurea observă că în general stânga din Moldova nu mai are în centrul preocupărilor sale apărarea drepturilor muncitorilor şi a intereselor ţărănimii, justiţia socială şi echitatea. Acestea fiind substituite, mai curând, prin artificii propagandistice:

„Promisiunile partidelor de stânga pentru oamenii muncii nu mai sunt nişte promisiuni credibile. Ele fac parte din jocul piaristic. Nu mai poate să ne amintească de acea relaţie puternică, de acea solidaritate care anterior exista între partid de stânga şi muncitor. Dacă anterior între partid şi clasa muncitoare exista o relaţie indestructibilă, muncitorii votau doar partidele care le reprezintă interesele, astăzi situaţia e de altă natură, oamenii muncii votând pentru tot spectrul politic şi de dreapta, şi de stânga.”

XS
SM
MD
LG