Linkuri accesibilitate

Două brigăzi de parașutiști de asalt și un regiment de comunicații distinse în Rusia


Mormînt la Pskov considerat al unui parașutist rus ucis în Ucraina de est

Mormînt la Pskov considerat al unui parașutist rus ucis în Ucraina de est

Potrivit experților decorațiile ar reprezenta o recunoaștere a participării trupelor ruse în conflictul din Ucraina de est.

Președintele rus Vladimir Putin a decorat câteva unități militare cu o distincție prestigioasă, ridicând noi semne de întrebare despre implicarea Kremlinului în Ucraina.

Două brigăzi de parașutiști și un regiment de comunicații au primit săptămâna trecută din partea liderului de la Kremlin un titlul onorific care a mai fost acordat în trecut trupelor care s-au remarcat prin acte deosebite de eroism în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

AFP scrie că unii experți consideră gestul drept o recunoaștere tacită a implicării armatei ruse în luptele din estul separatist al Ucrainei. Este citat ministerul apărăii, spunând că asemenea distincții nu se acordă unităților militare pe timp de pace.

Potrivit decretului prezidențial, brigăzile de parașutiști de asalt nr. 11 și nr. 83 și regimentul de comunicații nr. 38 au fost distinse pentru „eroismul și curajul de care au dat dovadă în apărarea Patriei și intereselor statului”.

Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a dezmințit că distincțiile ar avea vreo legătură cu presupusa implicare în Ucraina și a spus că puteau fi acordate pentru operațiunile din perioada sovietică sau din timpul războaielor din Cecenia. „Aceste unități au luat parte la diferite operațiuni încă în perioada sovietică”, a spus Dmitri Peskov citat de AFP.

Dar proeminentul expert militar Igor Sutiaghin de la centrul britanic Royal United Services Institute susține că unitățile decorate ar fi fost angajate în luptele din estul Ucrainei, iar acordarea decorațiilor are ca scop îmbunătățirea moralului trupelor aeropurtate ruse.

„Chiar au suferit pierderi și nu puține”, a spus Sutiaghin. În trecut, el a fost întemnițat în Rusia pentru furnizare de informații unei firme britanice, iar apoi a fost schimbat în cadrul unui schimb de prizonieri.

Analistul politic Alexandr Konovalov spune că, prin acordarea distincțiilor, Putin ar încerca să-și mențină popularitatea în rândul militarilor, chiar dacă dezminte public implicarea în estul Ucrainei.

Moscova neagă că ar acorda sprijin militar separatiștilor pro-ruși din regiunile ucrainene Luhansk și Donețwk, tot așa cum negase și trimiterea trupelor în Crimeea înainte să o anexeze, în martie trecut. Astăzi, Vladimir Putin recunoaște că a condus personal operațiunea forțelor regulate ruse în Crimeea.

Presa rusă și internațională a publicat mai multe relatări ale familiilor unor militari ruși decedați, acestea susținând că ei au fost uciși în estul Ucrainei.

Ziarul opoziției ruse Novaia Gazeta a publicat un interviu cu un soldat rus în vârstă de 20 de ani, care afirmă că unitatea sa de tancuri a fost desfășurată în Ucraina, unde el a fost grav rănit în luna februarie. Soldatul a mai menționat că numeroase unități ale armatei ruse au fost dislocate pe teritoriul ucrainean în zonele controlate de rebelii pro-ruși.

XS
SM
MD
LG