Linkuri accesibilitate

De ce a enervat Dan Șova atât de mult?


Lăudîndu-l pe premierul Victor Ponta la Realitatea TV în noiembrie trecut...

Lăudîndu-l pe premierul Victor Ponta la Realitatea TV în noiembrie trecut...

Senatul a respins cererea DNA de arestare a lui Șova cu toate că au fost înregistrate 79 de voturi „pentru” și 67 „împotrivă”.

Camera superioară a Parlamentului României a respins miercuri cererea procurorilor de ridicare a imunității senatorului Dan Șova, care este anchetat într-un dosar de corupție. Mergând oarecum contra curentului, după o lungă serie de arestări și condamnări pentru corupție la cel mai înalt nivel, decizia senatorilor a surprins neplăcut opinia publică românească și partenerii externi ai țării. Curtea Constituțională a fost sezizată joi de PNL.

Pe rețelele sociale sunt anunțate pentru vineri mitinguri de contestare a votului dat de Senatul României împotriva arestării lui Dan Șova, prieten apropiat al premierului, care pentru moment a părăsit PSD pentru a nu-i afecta imaginea.

Mai sunt doi parlamentari, foști miniștri, împotriva cărora Direcția Națională Anticorupție nu poate începe urmărirea penală, pentru că senatorii și deputații s-au opus prin vot (senatorul PNL, Varujan Vosganian și deputatul UDMR, Laszlo Borbely), și totuși nici unul dintre ei nu a stârnit atâtea reacții internaționale și atâta zgomot din partea opiniei publice.

În primul rând pentru că Senatul a respins cererea DNA de arestare a lui Șova cu toate că au fost înregistrate 79 de voturi „pentru” și 67 „împotrivă”. Președintele și conducerea Senatului au considerat însă că era nevoie de o majoritate calificată, adică de mai mult de jumătate din numărul total al senatorilor (care sunt 151), pentru a-l da pe mâna procurorilor, deci minimum 85.

Această decizie este împotriva hotărârilor date în trecut de Curtea Constituțională, care a precizat că e nevoie de majorități absolute doar pentru votarea legilor organice și a regulamentelor parlamentare.

Social-democrații, ajutați de unii liberali, au făcut front comun în jurul lui Șova, care e acuzat de abuz în serviciu pentru niște contracte pe care le-a făcut în urmă cu șapte-opt ani cu societățile energetice Rovinari și Turceni, aflate în administrarea statului.

Firma de avocatură a lui Șova, unde actualul premier Ponta era atunci partener, ar fi încasat ilegal în jur de un milion de euro.

Se consideră deci, că votul pentru apărarea lui Șova, dirijat de Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, ar putea fi, la limită, chiar o soluție de apărare a premierului.

Reacția nervoasă de joi a lui Victor Ponta nu face, de altfel, decât să pună paie pe focul acestei supoziții, în vreme ce DNA cere Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să sesizeze Curtea Constituțională pe motiv că activitatea organelor juridice a fost blocată de Senat.

CSM este de acord cu verdictul conducerii DNA și precizează că imunitatea parlamentarilor „nu trebuie să ducă la imposibilitatea desfășurării procedurilor juridice”, dar cel puțin până acum nu a sesizat Curtea Constituțională.

APADOR-CH a cerut, de asemenea, Avocatului Poporului să depună o contestație la Curte, iar liberalii, care pot face acest lucru în mod direct fără intermediar, par să întârzie cu procedura.

Ambasadele Statelor Unite, Marii Britanii și Olandei au reacționat imediat, la fel și Comisia Europeană, care precizează că așteaptă o punere în aplicare „substanțială și consistentă” a recomandărilor Mecanismului de Cooperare și Verificare, prin care Parlamentului i se cere să le permită procurorilor anchetarea senatorilor și deputaților potrivit acelorași criterii după care sunt cercetați toți cetățenii României.

În cele din urmă, în joi după-amiază a intervenit și președintele Klaus Iohannis cerând Curții Constituționale să soluționeze conflictul dintre puterea juridică și cea legislativă.

Încercarea indirectă a lui Victor Ponta de a-l apăra pe senatorul Dan Șova cu ajutorul parlamentarilor este prima sa acțiune de după alegerile prezidențiale care scoate oamenii în stradă.

XS
SM
MD
LG