Linkuri accesibilitate

O discuție cu Mihai Gribincea, ambasadorul R. Moldova la Nato.

Premierul Chiril Gaburici a făcut marţi mai multe declaraţii la Cartierul General al NATO de la Bruxelles care par să indice că are intenţia să aprofundeze relaţia Republicii Moldova cu NATO. Ce crede ambasadorul moldovean la NATO, Mihai Gribincea, despre şansele unei astfel de perspective?

Mihai Gribincea: „Aş puncta în primul rând faptul că domnul prim-ministru, chiar în cadrul conferinţei de presă, a spus că Republica Moldova este interesată în aprofundarea relaţiilor cu NATO. În al doilea rând, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, premierul a spus că Republica Moldova este interesată în deschiderea unui Oficiu NATO la Chişinău. Al treilea punct foarte important cred că este faptul că domnul prim-ministru a punctat interesul nostru ca Republica Moldova să participe activ în cele două iniţiative care au fost lansate la ultimul summit NATO, din Ţara Galilor, în septembrie, şi anume Platforma de Interoperabilitate şi Iniţiativa privind Consolidarea Capacităţilor de Apărare. Cred că acestea sunt trei rezultate foarte importante ale vizitei şi întrevederilor domnului prim-ministru la Cartierul General al NATO.”

Europa Liberă: Despre un Oficiu NATO la Chişinău parcă se vorbea de mai multă vreme şi, conform termenelor invocate anterior, ar fi trebuit deja să existe şi o decizie.

Mihai Gribincea: „Deschiderea Oficiului este un proces. Trebuie ca Guvernul Republicii Moldova să încheie un acord în acest sens cu NATO. Acum se lucrează asupra textului acestui acord. El include anumite prevederi care, probabil, vor trebui aprobate la nivel de Guvern. Important este că există un progres în acest proces de deschidere a Oficiului.”

Europa Liberă: Mingea acum e în terenul Guvernului de la Chişinău? Decizia politică, ca să zic aşa, NATO s-a luat?

Mihai Gribincea: „Decizia politică atât la Chişinău, cât şi la NATO este luată în această privinţă. Acum trebuie să discutăm asupra modalităţilor de implementare a acestor decizii. Se lucrează asupra unui proiect de acord în acest sens.”

Europa Liberă: Dacă vă pot cere o apreciere: nu durează totuşi cam mult toată povestea asta?

Mihai Gribincea: „Trebuie să luăm în considerare faptul că am avut o situaţie politică la Chişinău care a încetinit puţin procesul. În principiu, la Cartierul General s-a aşteptat o reconfirmare a interesului noului Guvern faţă de acest subiect. Această reconfirmare a avut loc în cadrul acestei vizite şi cred că este un lucru foarte pozitiv.”

Europa Liberă: Referitor la participarea la cele două iniţiative, relativ noi, Platforma de Interoperabilitate şi Capacităţi de Apărare, cum stau lucrurile?

Mihai Gribincea: „Din nou, s-a reconfirmat existenţa unui interes din partea Chişinăului, dar, mai mult decât atât, în această privinţă chiar săptămâna trecută Republica Moldova a prezentat proiectul său, un pachet de măsuri de sporire a capacităţilor de apărare.

Am venit cu un pachet din partea Republicii Moldova către Cartierul General NATO în această privinţă, acum aliaţii vor trebui să discute şi să ne propună ei o viziune despre cum poate fi implementată această decizie.

Încă în a doua jumătate a anului trecut la Chişinău au fost în vizită mai mulţi oficiali NATO, la nivel de experţi, care au elaborat un studiu privind capacităţile de apărare ale Moldovei. Acest studiu va sta la baza acelor decizii care urmează să se implementeze în acest pachet de măsuri.”

XS
SM
MD
LG